Analiza relațiilor internaționale - Sisteme militare în SUA

Introducere

În prezent Statele Unite ale Americii este cel mai puternic stat al lumii din punct de vedere economic,militar,ca influență politică și ca nivel de dezvoltare tehnologică.

Statele Unite dețin de departe cea mai puternică armată din lume,ocupănd locul întâi la aproape orice capitol.

Bugetul american pentru apărare e undeva la 600 de miliarde de dolari pe an,dintre care aproape 100 de miliarde de dolari sunt alocate operațiunilor externe.

Statele Unite sunt prezente militar în aproape 150 de țări,acesta fiind un lucru imposibil fără aviația și marina de elită de care dispune.

Statele Unite se bucură în prezent de o putere militară fără egal și de o deosebită influență politică și economică. Apărarea statului împotriva dușmanilor săi reprezintă cea dintâi sarcină și angajamentul fundamental al Guvernului Federal. În condițiile de astăzi această sarcină a suferit schimbări dramatice. Inamicilor din trecut le erau necesare armate puternice și o mare capacitate industrială pentru a periclita America. Acum însă, rețele de indivizi ce acționează din umbră pot aduce haosul și suferința pe teritoriul SUA cu cheltuieli mai mici decât cele necesare cumpărării unui singur tanc.

SUA desfășoară un război împotriva terorismului global.Inamicul nu este un aingur regim politic,o persoană,o religie sau o ideologie,inamicul este terorismul-violența premeditată,motivată politic și exercitată asupra celor nevinovați.

SUA dorește să se apere printr-o ofensivă puternică și prin întărirea siguranței interne a Americii pentru a descuraja atacurile.

1.Dominația istorică a Statelor Unite ale Americii din punct de vedere militar

Expresia cea mai directă și cea mai palpabilă a puterii este forța militară. Forța economică asigură baza puterii, cea culturală, prestigiul și puterea ei de penetrație. Forța militară exprimă capacitatea puterii de a-și impune voința, de a-și apăra și promova interesele, de a apela la mijloace violente în acest scop.

Parcursul istoric al SUA a făcut ca forța lor militară să nu fie neapărat o prioritate de la bun început. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, sfaturile lui Mahan privind construirea unei flote au fost ascultate, iar la 1914 SUA dețineau 3 flote de luptă; după 1922, când a intrat în vigoare Tratatul de dezarmare navală, flota navală a SUA se situa deja pe primul loc în lume.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, SUA s-au impus ca putere aeriană dominantă. Armata de uscat s-a distins și ea într-un timp foarte scurt, mai ales datorită performanțelor industriei care o susținea. Cert este că la sfârșitul războiului, Statele Unite ale Americii dominau din punct de vedere strategic aerul și apa și dispuneau de o forță militară terestră foarte modernă.

Anii Războiului Rece nu au reprezentat o perioadă de consolidare a acestui avantaj în raport cu principala competitoare, Uniunea Sovietică. Salturile semnificative în dotare realizate de aceasta din urrmă au făcut ca la un moment dat, să ajungă un anumit echilibru. În cele din urmă, puterea economică și tehnologică superioară a SUA și-a spus cuvântul. Relansarea cursei înarmărilor din ultimii ani ai Războiului Rece a făcut ca povara financiară să nu mai poată fi suportată de Uniunea Sovietică și în cele din urmă, aceasta să se prăbușească. Statele Unite ale Americii au rămas, astfel, liderul militar de necontestat al lumii.

Începând din 1998, cheltuielile afectate domeniului militar cresc. Din septembrie 2001, de când se declanșează o luptă deschisă contra terorismului mondial, cheltuielile militare cresc și mai mult. Dacă bugetele apărării din statele europene au scăzut după încheierea Războiului Rece și s-au menținut astfel, cheltuielile americane dețin circa 4 procente din PIB.

2.Doctrina militară în SUA

După „Razboiului Rece”, SUA, considera că principalul pericol, cel al unui atac nuclear asupra teritoriului american, este încă de actualitate. Prin urmare, pentru moment, politica militară a SUA se bazează pe descurajarea nucleară.

Cât privește armamentul convențional existent, se estimeaza că acesta nu poate amenința direct securitatea SUA,dar amenințările indreptate asupra intereselor americane în afara teritoriului propriu sunt considerate amenințări directe la adresa SUA .

După atacul terorist de la 11.09.2001,SUA a trecut la o revizuire fundamentală a politicii militare care urmărește modificarea conceptelor doctrinar-strategice de ducere a războiului, a structurii forțelor armate, dar și găsirea unor noi modalități de creștere a siguranței și securității armamentului nuclear.

Doctrina militară a SUA are la baza noua strategie de apărare, complet diferită de cea din perioada „Războiul Rece” urmărește realizarea interesului național al SUA, potrivit următoarelor fundamente:

-descurajara și apărarea strategică,fiind înființat „Programul național de apărare antirachetă”. Acest program permite apararea teritoriului SUA împotriva rachetelor balistice nucleare,a forțelor militare avansate aflate pe teritoriul altor state și a aliaților. Bazat pe tehnologii dezvoltate în programul SDIA ,acest program fiind unul mai puțin costisitor.