Armand - Jean de Richelieu

Armand Jean de Richelieu se năştea la Paris în dată de 9 septembrie 1585, fiind al patrulea copil dintre cei cinci copii ai lui François du Plessis de Richelieu şi Suzanne de La Porte.

Istoria reţine faptul că Richelieu moşteneşte din cadrul familiei calităţi precum:

onestitatea şi competenta întocmai de la tatăl sau,

un orgoliu nobiliar

iscusinţă şi supleţe burgheză.

După regulile timpului, Richelieu era menit să ia calea armatei, a armelor- deschisă cu predilecţie nobililor francezi.

Acesta este înscris la Colegiul Navarei, iar după absolvirea acestuia este înscris la prestigioasă Academie a lui Pluvinel.

Avea toate calităţile de reuşită în viaţă şi în cariera militara, însă Richelieu aspiră la mai mult.

În 1602, Richelieu este scos de la academie şi înscris la teologie, pregătindu-se astfel pentru episcopie unde preia modelul cardinalului Duperron, însuşindu-şi calităţi subtile de om politic, specializându-se în diplomaţie şi oratorie.

În anul 1602, Richelieu primeşte din partea regelui, deşi neoficial încă şi din partea Papei, funcţia de episcop de Lucon.

În 1608, Richelieu şi-a început activitatea că episcop de Lucon.

Principalele sale preocupări la început de episcopie erau legate de existenţa şi răspândirea calvinismului în Franţa de apus şi de sud.

Pentru Richelieu, calvinii erau periculoşi că adverasi politici, reprezentând germenii anarhiei şi dezbinării politice în cadrul monarhiei franceze.

Se foloseşte de calităţile sale diplomatice şi foloseşte înţelepciunea, persuasiunea, stabilind un climat de toleranţă rar întâlnit în Europa vremii.

După asasinarea regelui Henric al IV-lea, care era protectorul sau, Richelieu îşi oferă serviciile regenţei Maria de Medici- mama a regelui minor Ludovic al XIII-lea, însă este refuzat, la fel şi atunci când încearcă să fie numit deputat în Adunarea Clerului Franţei în provincia Bordeaux.

Însă după rostirea unui discurs în ziua încheierii Statelor Generale, Richelieu a atras atenţia unui om important al curţii regale- Concino Concini, favorit al regentei şi mareşal de Ancre, care hotăra politica Franţei, iar astfel, Richelieu intră în graţiile regenţei.

În 1616, Ludovic al XIII-lea îl desemnează pe Richelieu drept secretar de stat.

Carieră sa a cunoscut însă un moment de cumpănă în 1618, atunci când tânărul rege Ludovic al XIII-lea a reuşit să o îndepărteze pe regina mama de la conducerea statului şi să-i concedieze pe membrii personalului mamei sale.

În 1618 Richelieu a fost comandat în exil în oraşul Avignon, Franţa.

Consilierii lui Ludovic al XIII-lea credeau că Richelieu ar fi o influenţă calmă asupra mamei regelui, fiind astfel rechemat în martie 1619.

Mama regina a vrut că regele să-l ajute pe Richelieu să devină cardinal; ea spera să controleze politică regală prin influenţa pe care o avea Richelieu în Consiliul regal.

În septembrie 1622, Papa la numit pe Richelieu - cardinal, iar în aprilie 1624 împăratul l-a chemat pe Richelieu în consiliul sau.