Asistența Socială a Copilului Aflat în Dificultate

1. MĂSURI DE PROTECŢIE A COPILULUI AFLAT ÎN DIFICULTATE

Conform legii, „copil” reprezintă persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi care nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu . Legea nr. 272/2004 prevede o serie de măsuri de protecţie a copilului aflat în dificultate. Conform acestei legi, un copil se află în dificultate dacă dezvoltarea sa fizică, mentală, morală, spirituală sau socială este periclitată, datorită faptului că părinţii nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător drepturile şi îndatoririle lor faţa de copil făcându-se vinovaţi de neglijenţă în exercitarea ocrotirii părinteşti dar fără caracter de gravitate ori abuz .

Copilul se află în situaţia de a-i fi ameninţată dezvoltarea atat fizica cât şi intelectuală în următoarele situaţii:

-Copiii cu părinţi decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturlor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi;

-Copiii care nu pot fi lăsaţi în grija părinţilor din motive neimputablie acestora;

-Copiii abuzaţi sau neglijaţi;

-Copiii găsiţi sau abandonaţi de către mamă în unităţi sanitare;

-Copiii care au săvârşit o faptă penală şi care nu raspund penal.

CDC prevede următorul aspect: “copilul care este, temporar ori permanent, lipsit de mediul său familial sau care, pentru protejarea intereselor sale, nu poate fi lăsat în acest mediu are dreptul la protecţie şi asistenţă speciale din partea statului”.

Copilul beneficiază de protecţia specială până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu. La cererea tânărului, exprimată dupa dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, protecţia specială se acordă, în condiţiile legii, pe toată durata continuării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani.

Măsurile de protecţie specială a de care beneficiază acesti copii sunt: plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă şi supravegherea specializată.

Plasamentul reprezintă o măsură de protecţie specială având caracter temporar care poate fi dispusă la o persoană sau familie, la un asistent maternal sau la un serviciu de tip rezidenţial. P ersoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie sa aibă domiciliul în România şi să fie evaluată de către Direcţia Generală de Asistenţă socială şi Protecţia Copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie sa le îndeplinească pentru a primi un copil în plasament. Serviciile de tip rezidenţial se organizează pe model familial şi pot avea un caracter specializat în funcţie de nevoile copilului plasat. Pe durata plasamentului, drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin. Măsura plasamentului se stabileşte de instanţa judecatorească la cererea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului cu respectarea următoarelor principii:

-plasarea copilului, cu prioritate în familia extinsă (părinţii si rudele acestuia până la gradul IV inclusiv) sau la familia substitutivă. Pentru copilul sub 2 ani este interzis plasamentul într-un serviciu de tip rezidenţial cu excepţia cazurilor în care copilul prezintă un handicap grav, cu dependenţă de îngrijire şi servicii de tip rezidenţial specializate;