Aspecte Generale ale Crimei Organizate

Dificultăţile întâmpinate în definirea actelor şi crimelor comise prin violenţă sunt determinate atât de varietatea formelor de violenţă şi crimă violentă întâlnite în diverse societăţi, cât şi de diferenţele în ceea ce priveşte sancţionarea şi pedepsirea acestora, mai ales că, de multe ori, violenţa acoperă o gamă largă de comportamente individuale şi sociale ce ţin de propria lor etnologie. Totodată, aprecierea şi definirea violenţei se face în funcţie de anumite criterii istorice, culturale şi normative, de ordinea socială existentă la un moment dat într-o anumită societate, de anumite interese politice şi sociale, dar şi în funcţie de anumite criterii şi contexte subiective şi accidentale, care sunt însă relative spaţial şi temporal (atât de la o societate la alta, cât şi de la o perioadă la alta).

Violenţa nu constituie totuşi, un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind strâns legată de evoluţia indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi societăţilor umane.

Pentru acest motiv, unii cercetători şi specialişti consideră că violenţa reprezintă o permanenţă umană, fiind intens legată de esenţa umană şi de funcţionarea societăţii.

Ea este amplificată în prezent de acte de terorism şi crimă organizată, comise cu scopul de a inspira frică, spaimă şi groază în rândul opiniei publice, dar şi o serie de delicte şi crime, ce violează drepturile şi libertăţile individului (omoruri, asasinate, violuri, jafuri, agresiuni fizice).

Alături de violenţa primitivă, ocazională, pasională sau utilitară se constată amplificarea şi proliferarea violenţei raţionale, specifică crimei organizate şi organizaţiilor criminale profesioniste.

Asistăm la o aşa numită „internaţionalizare” a violenţei şi crimei organizate la nivelul diferitelor societăţi, state şi naţiuni, prin apariţia şi proliferarea unor noi tipuri de delicte şi crime, ce transgresează şi interpenetrează noi forme de prevenire, combatere şi neutralizare a violenţei şi crimei organizate la nivel naţional şi internaţional.

De aceea, pornind de la acceptarea faptului că criminalitatea, în forma ei superioară, organizată, este nocivă pentru societatea în care trăim, rezultă implicit faptul că aceasta trebuie combătută, contracarată. Dar, aşa cum spunea şi Sun Tzu, „dacă un pericol este real poate fi definit, iar pericolul definit poate fi învins”, mai întâi crima organizată trebuie definită ca atare.

I. COORDONATE GENERALE ALE CRIMEI ORGANIZATE

I.1. Noţiunea de crimă organizată

Conform legii, prin crima organizată se înţelege „activităţile desfăşurate de orice grup constituit din cel puţin trei persoane, între care există raporturi ierarhice ori personale, care permit acestora să se îmbogăţească sau să controleze teritorii, pieţe sau sectoare ale vieţii economice şi sociale interne sau străine, prin folosirea şantajului, intimidării, violenţei sau coruperii, urmărind fie comiterea de infracţiuni, fie infiltrarea în economia reală”.

În accepţiunea doctrinei germane, crima organizată este definită astfel : „comiterea cu intenţie a unor infracţiuni în scopul obţinerii de profit şi putere, de două sau mai multe persoane, ce colaborează pentru o perioadă de timp prelungită sau nedefinită, îndeplinind sarcini dinainte stabilite, prin folosirea unor structuri comerciale sau similare celor de afaceri, prin folosirea violenţei sau altor mijloace de intimidare, ori prin exercitarea unor influenţe asupra politicienilor, administraţiei publice autorităţilor judiciare sau economice”.

Denumirea general acceptată pentru forma superioară de organizare a grupurilor de infractori este „mafie”; acest termen a apărut în Italia şi s-a extins în multe ţări ale lumii.

Crima organizată este conştientizată ca fiind periculoasă de către membrii societăţii, doar când devin cunoscute metodele violente ale acesteia; metodele nonviolente, care de multe ori le anticipează pe cele agresive fizic, nu sunt percepute ca ameninţătoare pentru membrii societăţii.

Crima organizată este foarte periculoasă pentru faptul că mai mulţi indivizi se coalizează conştient pentru a săvârşi infracţiuni cu un mare impact social. Din acest motiv, contracararea acestui compartiment cere resurse semnificative şi timp de reacţie foarte scurt; crima organizată nu are graniţe, fapt ce impune cooperarea eficientă a autorităţilor din toate statele , armonizarea legislaţiei specifice şi a metodelor de combatere;

Cauze ale proliferării acestui fenomen ignoranţa şi dezinteresul autorităţilor, lipsa de informaţie, lipsa de orizont a numeroşi tineri, factori economici defavorizanţi, un anume context cultural-tradiţional.

I.2. Definirea crimei organizate şi a organizaţiilor criminale

Din punct de vedere juridic, noţiunea de crimă organizată impune dreptului penal şi statisticii penale o serie de dificultăţi determinate de noţiunile de infracţiune şi responsabilitate, care, aşa cum se ştie, au un caracter individual, referindu-se la persoane şi nu la organizaţii.

Crima organizată diferă de crima individualizată prin faptul că nu implică un „sumum” de acţiuni ilicite, ci o sinteză de acţiuni licite şi ilicite, iniţiate prin complicitatea mai multor organizaţii ilegale şi legale. În acest sens , dificultăţile sunt similare cu cele care apar în cazul aşa numitelor crime (infracţiuni) organizaţionale sau corporative, care se circumscriu, în ansamblul lor infracţiunilor „gulerelor albe”. De altfel, diferenţele dintre crima organizată (căreia i se atribuie metode violente, precum agresiuni fizice, şantajul, ameninţarea, suprimarea fizică) şi infracţiunile cu caracter organizaţional (corporativ) s-au estompat până la a se confunda.

Unele infracţiuni care intră în sfera crimei organizate sunt posibile întrucât cei care sunt implicaţi sunt aceia care definesc sistemul legislativ sau controlează modul de aplicare a legii. Pe de o parte, ei şi organizaţiile din care fac parte conduc sistemele de control şi de prevenire a crimei organizate, pe de altă parte, tot ei sunt obiectul acestui control.

Legăturile reprezentanţilor crimei organizate cu reprezentanţii societăţii legitime se situează, adeseori, la niveluri extrem de înalte, care permit unor înalţi demnitari ai statului să ia decizii importante şi să folosească resursele de putere pentru satisfacerea intereselor organizaţiei criminale. În mod real, foarte puţine persoane din vârful piramidei sociale sunt acuzate şi sancţionate, iar de cele mai multe ori o acuzaţie nu le afectează cu nimic poziţia sau cariera profesională.

Întrucât activitatea economică a statului este dependentă, de multe ori, de activitatea unor organizaţii private, unele dintre acestea aparţinând chiar organizaţiilor criminale, se pot sustrage controlului exercitat de stat, cu atât mai mult cu cât dispun de o mare influenţă economică, şi chiar politică. Eludarea în scopuri profitabile a legii este favorizată în acelaşi timp, de o segmentare a diferitelor instanţe de control social sau legal, care operează de cele mai multe ori separat, ori intră chiar în conflicte de competenţă.