Aspecte Ontologice și Culturale ale Războiului Asimetric și Relevanța pentru Strategie

ASPECTE ONTOLOGICE SI CULTURALE ALE RAZBOIULUI ASIMETRIC SI RELEVANTA PENTRU STRATEGIE

În ultimii ani am tot auzit vorbindu-se despre razboiul asimetric. În cele mai multe cazuri, asimetria este redusa la aspectul instrumental al problemei. Daca dorim cu adevarat sa întelegem aceasta problema compleza a asimetriei, trebuie sa analizam aspectele ei în profunzime. Scopul acestui articol este de a analiza alte aspecte ale asimetriei, cum ar fi: ontologic, cultural si moral. Aceste dimensiuni ale asimetriei sunt deseori uitate în dezbaterile despre asimetrie. De aceea trebuie sa recunoastem asimetria ca o strategie generala care trebuie contrabalansata de o strategie integrala.

În jocuri ca sah, go, doua forte opuse, având aceleasi resurse, se confrunta pentru a obtine un avantaj strategic. Rezultatul jocului este determinat doar de îndemânarea jucatorilor. Chiar si backgammon, rezultatul depinde partial de factorul sansa a doua forte simetrice. În ultimile sute de ani, cele mai multe razboaie, în special în Europa, au avut aspectul si o forma simetrica. Nu a fost numai numai simetria intrumentala – cazul particular al modelului Blitzkrieg care a dus la dezvoltarea fortelor NATO si ale Pactului de la Varsovia în perioada Razboiului Rece – dar a fost si o simetrie a normelor si rationamentelor. Acesta este unul din motive care subliniaza perceptia si conduce catre termenul de „razboi conventional” . Razboaiele au fost planificate si conduse urmând acele+si caracteristici, acelasi cod de onoare. Astazi nu mai este cazul pentru asa ceva. Scopul articolului este de a întele aspectul ontologic-cultural al asimetriei.

Regulile si normele jocului

Simetria a început sa fac loc asimetriei. Într-un anume fel, oamenii si statele lupta unele împotriva altora fara sa înteleaga strategia celuilalt, pentru ca ei actioneaza dupa trasaturi culturale si ontologice diferite, facând imposibil adoptarea unor reguli comune. În evolutia strategiei, definita ca un obiect conceptual unde forta – în formele ei fizice si psihice – este mediul în care actioneaza adversarii, aceasta a facut o schimbare dramatica. Daca în trecut, în forma traditionala a razboiului, o forta încerca sa evite sa faca jocul adversarului, astazi se încearca sa se lupte într-o forma diferita, neglijând total normele de lupta ale adversarului. Ca rezultat, adversarii, în aceasta lume ale globalizarii sau a lumii post-moderniste, pot lupta în cadrul propriilor norme.

Aceasta este problema majora pentru analistii si fortele armate pe câmpul de lupta. În perioada Razboiului Rece, Edward Luttwak a aratat existenta persuasiunii . N viziunea sa, adversarii angajati în conflict actioneza în cadrul unui sistem de norme acceptate, care dau limitele conflictului, definind aceste limitele actiunii sau non-actiunii si crearea unei anume „stabilitati” a conflictului. De sigur, persuasiunea creaza posibilitati pentru aparitia tensiunilor între adversari, explicând dinamica cursei înarmarilor, sau perturbarea unui anumit echilibru al puterii ca urmare a unor acorduri diplomatice. Aceasta a fost desigur, adevarat în analiza (neo) realista a Razboiului Rece. Dezbinarea Uniunii Sovietice si perceptia procesului globalizarii unde individul poate fi mai important decât statul , au dus la alterarea perceptiei persuasiunii. Actorii, cei pe care îi cunoastem si despre care stim câteceva despre intentiile si capacitatile lor, sau mai simplu, complexitatea relatiilor internationale contemporane sunt semnul aparitiei unor noi rationamente.