Caracteristici ale Protocolului Diplomatic în Canada

INTRODUCERE

Protocol provine din doua cuvinte din greaca veche prôtos: primul şi kollào: adică ceea ce este lipit mai intâi. Termenul se referea iniţial la prima foaie lipită pe un sul de papirus, pe care erau scrise datele asupra originii sale. În secolul al VI-lea, cuvântul desemna prima pagina a unui document oficial, care îi autentifica originea. El a definit apoi, succesiv textul original al unui act de notariat, registrul în care sunt înscrise aceste texte şi repertoarul modelelor folosite la redactarea textelor administrative.

În cele din urmă la începutul secolului al XVII-lea, prin protocol se înţelegea "o culegere de formule utilizate pentru a stabili corespondenţa între persoane, în funcţie de rangul acestora." Această evoluţie explica sensul de astazi referitor la normele utilizate in activitaţile oficiale, în special în ceea ce priveşte ceremoniile, relaţiile riguros stabilite între personalitaţi publice, ordinea protocolară, folosirea simbolurilor ţărilor si naţiunilor.

În activitatea lor cotidiana, diplomaţii, au relaţii permanente cu interlocutori învestiti cu puteri diferite sau cu persoane care colaboreaza la exercitarea puterii. Ei înşişi au o funcţie de reprezentare a uneia dintre puterile cele mai încărcate de simboluri: statul care i-a mandat. Datorită exercitării acestei meserii de diplomat, au fost perfecţionate manierele de a proceda in situaţii în care se află în acţiune persoane învestite cu responsabilitaţi publice. Normele s-au definitivat de-a lungul secolelor, fiind aplicabile în totalitatea situaţiilor în care sunt implicaţi reprezentanţii sau reprezentantelor diferitelor autorităţi: puterea politică, în primul rând, dar şi puterea juridică, economică, intelectuală, militară, ştiinţifică sau culturală.

În relaţiile internaţionale, protocolul se afla în special în slujba egalitaţii - cel puţin formale - între naţiuni şi a relaţiilor pe care reprezentanţii acestora le întreţin între ei. Întelegem astfel legatura deosebit de strânsă între funcţia de diplomat şi rolul protocolului, care este un instrument al meseriei de diplomat. De altfel, convenţiile elaborate în mediile diplomatice servesc drept modele de referinţă şi în alte circumstanţe ale vieţii publice.

Domeniul de intervenţie al protocolului cuprinde relaţiile între puteri suverane a căror expresie desăvârşită este statul, indiferent dacă această suveranitate este atât externă cât şi internă, numai internă sau limitată doar la nişte scopuri precise pe care statul le urmăreşte. Tot din domeniul protocolului fac parte normele la care suntem obligaţi să apelăm în relaţiile cu aceste puteri şi, în general în sfera afacerilor externe. În afară de aceasta, protocolul priveşte raporturile ierarhice stabilite între instiutuţii şi în cadrul instituţiilor, raporturile dintre cei care deţin puterea şi relaţiile pe care subordonaţii le întretin cu aceştia.

În ce priveşte eticheta, aceasta se referă la formalismul relaţiilor dintre particulari, adică al relaţiilor individuale, indiferent dacă acest raport este ierarhic sau nu. De asemenea, eticheta face parte din domeniul comportamentului în societate.

Este o regulă de protocol ca şeful statului să prezideze o masă la care participă, dar a nu-l întrerupe în timp ce vorbeşte, după cum, atunci când este vorba de un monarh, a aştepta să ţi se adreseze pentru a-i vorbi este o chestiune de etichetă. Primul exemplu se referă la exercitarea puterii, celelalte două ţin de regulile de comportament care trebuie respectate faţă de un personaj subiect al unui tratament protocolar.

Cei doi termeni, protocol si etichetă, au totuşi tendinţa de a se confunda. Dacă protocolul se aplică raporturilor instituţionale, iar eticheta raporturilor individuale, în amândouă cazurile este vorba de raporturi întreţinute în contextul vieţii publice. Întrepătrunderea acestor termeni este de altfel atât de mare încât normele stabilite pentru unul sunt utile şi celuilalt, cu singura deosebire că, în cazul protocolului, efectele sunt de constrângere. Neaplicarea acestora se poate solda cu consecinţe negative care afectează ansamblul colectivitaţii, în timp ce nerespectarea etichetei determină efecte limitate doar la persoanele în cauză.