Carol I al României

ÎN LOC DE INTRODUCERE

Cuvântul Hohenzollern despărţit, în limba germană, înseamnă: Hoch – înalt, vârf; zollern – colină. Traducerea substantivului propriu, în acest sens, înaltă colină, corespunde în întregime “virtuţilor marii case nobiliare germane a Hohenzollernilor, recunoscută în întreaga Europă pentru că a dat generaţii de personalităţi ale istoriei medievale şi moderne între care şi Dinastia Regală Română (Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea, Mihai I)”

Castelul Sigmaringen este “unul din cele două leagăne de piatră” ale puternicei viţe a Hohenzollernilor şi are o vechime de o mie de ani, fiind trainic ca o fortăreaţă invincibilă. Acesta datează din sec. al XVI-lea, iar după încheierea Războiului de 30 de ani au loc o serie de lucrări de restaurare.

Principele Meinrad I (1638-1681) reface partea de apus. Principele Iosif Friederich (1715-1769) reconstruieşte intrarea până la turnul cel mare. Principele Carol Anton reface în totalitate castelul: camere luxoase, săli de serbări, saloane pentru Împăratul şi Regele Germaniei, Casa Artelor, etc. Din nefericire, la 17 aprilie 1893 izbucneşte un incendiu în care se pierd multe lucruri de valoare, însă partea incendiată este repede restaurată cu statui, tablouri de artă, cărţi rare şi multe alte obiecte de valoare.

„NIHIL SINE DEO” (Nimic fără Dumnezeu), deviza ce se află scrisă în castelul Sigmaringen indică respectul faţă de Suprema Forţă. Această deviză şi multe alte lucruri ce ţin de arhitectură au fost preluate şi de Dinastia Română la momentul construirii Castelului Peleş din Sinaia.

CINE E CAROL I ?

Regele Carol I s-a născut la data de 7 aprilie 1839, în castelul Sigmaringen, fiind cel de-al doilea fiu al prinţului Carol Anton de Hohenzollern şi al prinţesei Iosefina. Carol a beneficiat de o educaţie ce avea la bază o viitoare carieră militară.

După terminarea cursurilor secundare Carol intră la Şcoala de cadeţi din Münster şi este numit sublocotenent la Regimentul de artilerie de gardă. În 1857 termină cursurile Şcolii de Artilerie din Berlin. Până în 1866 a fost locotenent în Regimentul al doilea de Dragoni ai Gărzii Prusace.

De tânăr cunoştea limbile europene de circulaţie printre care şi franceza şi germana. Deşi era mic de statură şi sensibil, prinţul Carol era un soldat desăvârşit, ordonat şi chibzuit, bun politician, împărtăşea idei liberale.

ALEGEREA ŞI VENIREA LUI CAROL ÎN ROMÂNIA

Sigur vă întrebaţi de ce era nevoie de un domn străin să conducă România, mai ales că aveam un domnitor, Alexandru Ioan Cuza, fondatorul României moderne. Cercetând diferite lucrări de istorie am descoperit mai multe cauze ale acestui fapt.

O primă cauză a fost că unii mari proprietari se temeau că se va continua cu împărţirea pământurilor către ţărani, ceea ce le-ar fii afectat statutul. O altă cauză a fost că viaţa privată a lui Cuza era aspru criticată. De asemenea, de multe decenii intrase în mentalitatea oamenilor politici din secolul al XIX-lea că ţara noastră nu va capata un statut de ţară cu adevarat liberă, independentă şi de stil occidental decât în ziua când va avea un rege sau un principe dintr-o dinastie străină, şi nu în ultimul rând pentru a înceta luptele dintre diversele familii mari de la noi: Ghica sau Bibescu, Cantacuzino sau Mavrocordat.