Cauze care stau la baza actelor teroriste

Istoria a dovedit ca se poate negocia orice. Pe aceasta constatare se bazeaza teroristii in special cand se pune problema luarii de ostateci. In astfel de cazuri miza este obtinerea unor concesii, care nu pot fi primite prin actiuni legale sau diplomatice (spre exemplu, schimbul de prizonieri, eliberarea unor persoane arestate, retragerea fortelor straine de pe teritoriul unei tari etc). Acest tip de negociere este un atentat de tip „vitrina", care prin luarea de ostateci, focalizeaza atentia opiniei publice pentru o perioada mai lunga decat in cazul unui simplu atentat si care inregistreaza un puternic impact mediatic. Actorii unei asemenea situatii sunt: de o parte, teroristii, de cealalta, autoritatile, ostatecii fiind moneda de schimb.

Analiza cauzelor care stau la baza actelor teroriste evidentiaza o retorica uniforma, o psihologie particulara si o logica aparte. Este o retorica polarizata si absolutista, axata pe ideea „noi contra lor". Noi, cei angajati in lupta pentru libertate, si ei, ca materializare a raului. Prin urmare, teroristul se autodefineste ca victima, ca sacrificat in numele unor cauze sau idealuri nobile, ca luptator pentru libertate si justitiar social, etnic sau economic.

Ce anume determina o persoana rationala sa recurga la un act de violenta terorist ?

Probabil, o nevoie care determina tendinta de dizolvare a identitatii proprii in cea a grupului, conducand la o logica sau gandire de grup. Este posibil ca amploarea si coeziunea grupului sa sensibilizeze individul fata de implicatiile neparticiparii si, dimpotriva, participarea sa ii confere avantaje psihice si multumirea de a fi contribuit personal la infaptuirea „binelui public".

Un studiu interdisciplinar, asupra a 250 de teroristi din Germania (227 cu orientare de stanga si 23 cu orientare de dreapta) a reliefat urmatoarele aspecte: 25% dintre teroristii de stanga pierdusera unul din parinti inainte de a implini 14 ani, (in general, pierderea tatalui este corelata cu tulburari psihice grave), 79% din cei investigati avusesera relatii conflictuale cu parintii; 33% si-au descris tatii in termeni ostili; una din trei persoane vizate a fost anterior condamnata de un tribunal pentru minori. Studiul a aratat ca teroristii sunt inclinati spre esec, iar alegerea unei asemenea cariere poate fi considerata „punctul final intr-o serie de incercari de adaptare nereusite" (Katzman, 2001). Teroristul – omul disperat sau omul manipulat, adus in stare de disperare sau de razbunare, dar si omul „demiurg", omul razbunator, omul-calau, care se considera destinat si predestinat a indeplini o misiune suprema, a se sacrifica sau a sacrifica pe oricine pentru a duce la bun sfarsit o sarcina dictata dintr-un spatiu „sacru", intr-o lume care, in viziunea sa, il domina si pe care trebuie sa o distruga. Justitiar, mesianic si, in acelasi timp, punitiv, teroristul este, dincolo de mize si justificari, exclusiv, unilateral si ireconciliant. Nu infruntare sau confruntare, ci anormalitate, ura, inteligenta criminala si patologie sociala.

La 1 mai 1998, Departamentul de Stat al S.U.A. a dat publicitatii raportul anual privind terorismul ca problema globala. El constata ca, in 1997, 33% dintre actiunile teroriste comise pe glob au avut loc in Columbia. Dar, din 304 acte de terorism international, 33% au tintit Statele Unite, unde au pierit 221 de oameni (fata de 314, in 1996).

„Bombele“ sexi – femeile kamikaze

A doua conflagratie mondiala a consacrat termenul „kamikaze", astfel fiind numiti pilotii japonezi care intrau, cu avion cu tot, in tintele inamice. Mai cunoastem cazuri in care infanteristi ai armatei sovietice se asezau, cu grenada la piept, in calea tancurilor germane. Kamikaze pot fi considerati si unii luptatori ai Rezistentei, ori copiii din „Hitlerjugend"... Desigur printre luptatorii-sinucigasi s-au aflat, de fiecare data, recunoscut fiind curajul (sau ... nebunia) lor, femeile. La nici o jumatate de veac de la terminarea ultimei mari conflagratii mondiale, in 1983, atacurile kamikaze au reaparut „oficial", pe timp de pace, fiind indreptate asupra ambasadei americane din Beirut, cu efecte dezastruoase si, cum avea sa se constate, cu „bataie lunga". Dupa atatia ani de razboi, luptatorii kamikaze (care se fabrica, se perfectioneaza, se comercializeaza si se utilizeaza ca orice arma) au devenit inlocuitorii eficienti ai tancurilor si rachetelor. Din 1983 incoace, atentatele-kamikaze au intrat in cutuma fundamentalistilor musulmani care, in numele Jihadului islamic, au transformat o practica, pana atunci sporadica, accidentala, in tactica permanenta de lupta. In prezent, in Orientul Mijlociu, dar si in practica formatiunilor cecene, terorismul sinucigas este apanajul gruparilor islamice. Daca ne raportam la traditia societatii musulmane, in mod obisnuit, rolul femeii este vegheat cu strictete de rudele sale de sex masculin. Pe de alta parte, activitatea in interiorul organizatiilor teroriste este strict secreta: admiterea, antrenamentul si misiunile martirilor nu sunt dezvaluite nimanui inainte de indeplinire, nici macar familiei. Simpla antrenare a unei femei intr-o astfel de actiune – atata vreme cat ea trebuie sa ceara voie pentru orice deplasare in afara caminului – constituie, dupa legea musulmana, o insulta la adresa barbatilor din familie. Paradoxal, femeile kamikaze sunt tot mai mult angajate in cursa mortii liber consimtite. La prima vedere, s-ar putea crede ca avem de-a face cu fiinte primare, inculte, indobitocite sau drogate, folosite drept „carne de tun", ca ultima solutie, disperata, de catre rudele lor masculine. Nimic mai fals! Sa luam un exemplu notoriu, care nu constituie exceptie de la regula: palestiniana Hanadi Darajat era studenta la Drept, visa la un birou propriu de avocatura si avea 28 de ani. In octombrie 2003, cu o zi inainte de sarbatoarea evreiasca Yom Kippur, a detonat cele 15 kilograme de explozibil, cu care isi infasurase trupul, intr-un vestit restaurant din Haifa. Decizia ei a insemnat moartea a 19 civili si ranirea altor 30.