Combaterea și preîntâmpinarea terorismului internațional în condițiile globalizării

1. Rolul colaborării internaționale în lupta contra terorismului internațional

Terorismul internaţional este un fenomen social negativ, prin urmare, pentru asigurarea securităţii vieţii cetăţenilor proprii, statele trebuie să întreprindă toate măsurile posibile pentru a contracara acest fenomen. În condiţiile de intensificare a proceselor de globalizare, când terorismul s-a transformat într-o ameninţare serioasă la adresa securităţii statelor sau a unor regiuni întregi ale lumii, comunitatea mondială a devenit mai insistentă în căutarea măsurilor de drept care ar asigura eficienţa luptei contra terorismului internaţional. Reuşita tratatelor încheiate împotriva acestui flagel depinde de careva dificultăţi care se reduc la faptul că, în primul rând, terorismul este un fenomen multinivelar, manifestat divers nu numai în cadrul diferitor regiuni, dar şi în aceeaşi ţară, în rândul doi, guvernele fiecărei ţări, soluţionând problema securităţii, formând politica internă şi externă, îşi urmează interesele naţionale ce diferă de la o ţară la alta. Camuflarea acestor interese determină abordarea problemei standardelor duble faţă de fenomenul terorismului, de pericolul acestuia pentru fiecare stat.

Acest fapt a şi determinat necesitatea cercetării procesului colaborării internaţionale şi formării coaliţiei antiteroriste internaţionale în condiţiile globalizării.

Problemele fundamentale ale comunităţii mondiale sunt motivele, scopurile actelor teroriste, precum şi esenţa inserată în noţiunea de „terorism”. Or, atunci când problema se referă la mişcări extremiste concrete, la formaţiuni teroriste şi acţiuni teroriste deseori lipseşte unanimitatea statelor. La acest capitol nu rareori se ivesc contradicţii antagoniste între diferite state sau grupuri de state.

În condiţiile unirii comunităţii mondiale, una din principalele condiţii în realizarea de acţiuni antiteroriste coordonate şi rezultative, care să se conforme proceselor mondiale, este crearea bazei juridice internaţionale cu privire la lupta împotriva terorismului. În acest scop, au fost adoptate o serie de convenții și tratate menite să pună bazele,și ulterior să dezvolte colaborarea internațională pentru lupta împotriva terorismului, precum: Convenția cu privire la preîntâmpinarea actelor teroriste și pedepsirea teroriștilor (Geneva, 1937), Convenția europeană pentru reprimarea terorismului (Strasburg, 1977), Protocolul cu privire lalupta cu actele ilegale îndreptate împotriva securităţii platformelor staţionare, amplasate pe şelful continental (Roma, 1988), Declarația ONU cu privire la măsurile de lichidare a terorismului internațional(1994), Convenția cu privire la lupta împotriva terorismului (Paris, 1996) etc. Statele occidentale de frunte (Marea Britanie, Germania, Spania, Italia, Franţa) au realizat modificări structurale în legislaţia în vigoare, şi au adoptat o serie de legi antiteroriste speciale.

În pofida unanimităţii ţărilor-membre ONU în evaluarea pericolului terorismului, şi a dorinţei lor de a construi un sistem adecvat de contracarare a terorismului, până când ele nu reuşesc să atingă un acord. Unii specialişti dintr-un şir de ţări examinează terorismul ca acţiuni criminale, lupta împotriva acestor acţiuni, respectiv, trebuie să fie dusă de organele de drept, inclusiv militarii (poliţia militară, tribunalul). Alţi specialişti leagă terorismul numai cu activitatea politică externă a statelor aparte, a reprezentanţilor lor ascunşi sau cunoscuţi susţinuţi de aceste state sau de altele (spre exemplu, sponsorii terorismului). În acest caz, responsabilitatea cu privire la contracararea terorismului rămâne drept domeniu al departamentului extrapolitic în interacţiunea lui cu organele corespunzătoare internaţionale sau de drept. Încă o abordare este evaluarea terorismului ca o formă specifică a acţiunilor militare. De aceea, responsabilitatea pentru contracararea terorismului rămâne în seama organelor speciale şi forţelor militare.

Respectiv, lupta împotriva terorismului trebuie să fie realizată în câteva direcţii:

- influenţa asupra fenomenelor şi proceselor de bază, chiar globale din societate, cu efect terorist;

- depistarea şi preîntâmpinarea actelor teroriste, curmarea terorismului executat şi actelor teroriste;

- preîntâmpinarea, prevenirea şi suprimarea infracţiunilor asemnătoare terorismului

Ea constă în dificultatea definirii sensului real ce-l oferim noţiunilor de „terorism”, „terorism internaţional” „crimă politică”, „terorism ca crimă politică”.Dificultatea de bază în elaborarea normelor dreptului internaţional antiterorist consta şi constă în definirea noţiunii de „crimă politică”, în depistarea aspectelor ce permit să calificăm o crimă sau alta drept una politică. Divizarea crimelor teroriste în politice şi penale provoacă faptul că decizia judecăţii cu privire la crimă poate fi considerată politică şi, respectiv, există posibilitatea să nu fie soldată cu pedepsirea criminalului. Mai mult, în unele ţări deţinuţii politici au dreptul la un statut special al delicventului şi în special dreptul la acordarea azilului politic.

Mai există încă o problemă în lupta contra terorismului care potrivit opiniei lui Cindy Combs, este provocată de insuficienţa împuternicirilor legislative de luptă împotriva terorismului. Este vorba de lipsa unui organ la nivel internaţional care ar fi investit cu aceste împuterniciri.

Experţii internaţionali pe problemele juridice, pe parcursul a zeci de ani, au încercat să elaboreze codul penal internaţional şi să creeze Judecătoria internaţională. În aceste condiţii terorismul ar fi putut fi definit ca infracţiune internaţională pedepsită de judecătoria internaţională ONU. Potrivit opiniei unor experţi, pentru preîntâmpinarea actelor de terorism este necesar de a perfecţiona procedura de extrădare.

Actualmente, este pusă în discuţie o problemă: ce poziţie trebuie să ocupe puterea faţă de terorişti, să le execute cerinţele sau să le respingă. În practica mondială sunt două abordări a acestei probleme. Prima abordare (Israelul), presupune distrugerea teroristilor în orice condiţii, chiar dacă aceasta va provoca moartea ostaticilor. A doua abordare, mai cumpătată, ţine de îndeplinirea unor cerinţe principiale înaintate de terorişti pentru a minimaliza pierderile posibile.