Comparație între sistemul administrativ britanic și cel francez

1.Sistemul administrativ-scurta prezentare

Abordată într-o viziune sistemică, activitatea specifică administraţiei publice se desfăşoară prin intermediul unei multitudini de forme instituţionale ce constituie un angrenaj instituţional, ale cărui principii de organizare variază în funcţie de problemele puse, de presiunile exterioare şi de preocupările proprii, dar care presupune şi integrarea sa în mediul social, politic şi economic existent cu multiple diferenţieri în spaţiu şi timp.Aşadar, într-o accepţiune generalizatoare, sistemul administrativ al unui stat sau uniuni de state poate fi definit ca un ansamblu coerent de structuri, instituţii şi reglementări interdependente prin care se înfăptuieşte activitatea de administraţie publică, ca proces real. În sensul teoriei sistemelor, sistemul administrativ apare ca un subsistem al mediului social, ce reprezintă, în acelaşi sens, un sistem integrator, de mare complexitate. Prin urmare, sistemul administrativ trebuie conceput ca parte integrantă a sistemului social, aflată în interacţiune permanentă şi reciprocă cu celelalte componente ale acestuia. Astfel, pe de o parte, interesează modul cum mediul social furnizează administraţiei publice impulsurile şi susţinerea necesare îndeplinirii misiunilor acesteia. Pe de altă parte, se are în vedere faptul că sistemul administrativ este în măsură să-şi formeze propriile capacităţi şi să-şi cuantifice nevoile, influenţând la rândul său asupra evoluţiei mediului socialLa rândul său, sintagma mediu al sistemului administrativ (ecosistem) semnifică “un ansamblu de elemente susceptibile de a exercita o influenţă asupra funcţionării sistemului sau care sunt influenţate la rândul lor, de către acesta”.1 Structurarea şi funcţionarea sistemului administrativ sunt condiţionate deci, în

mod obiectiv, de alte elemente de structură ale societăţii globale, legate între ele printr-o serie de interacţiuni; el comunică cu acest mediu prin informaţii reciproce şi prin procesul întrebare-răspuns. În acest proces, întrebările acced către sistemul administrativ printr-o reţea de comunicaţii şi sunt complementare, atât între ele, cât şi cu cele care emană din interiorul sistemului administrativ însuşi. La rândul lor,

răspunsurile pe care le dă sistemul administrativ iau forma deciziilor şi acţiunilor concrete cu impact asupra evoluţiei societăţii. Procesul de schimb şi comunicare dintre sistemul administrativ şi mediul exterior crează două situaţii, şi anume:

- pe de o parte, sistemul poate fi deschis asupra mediului, prin schimbul unui

ansamblu diversificat de informaţii, dar în acelaşi timp, sistemul administrativ tinde să-şi creeze propriul determinism intern, limitându-şi densitatea comunicaţiilor cu exteriorul;

- pe de altă parte, acest sistem se poate plasa într-o situaţie de dependenţă sau să încerce să-şi controleze şi să domine mediul, creând un centru autonom de putere şi propriile valori.

În ipostaza de sistem distinct, dispunând de competenţe proprii, administraţia publică se consolidează pe baza unor mecanisme directe sau indirecte, care stabilesc gradul său de autonomie, în raport cu sistemul, celelalte subsisteme şi chiar cu mediul social, politic. În atari condiţii sistemul administrativ public tinde să se distanţeze de sistemul politic şi să devină un sistem distinct care să aibă propria legitimitate, deşi rămâne sub influenţa politicului. Prin prisma manifestării şi întăririi autonomiei, sistemul administrativ îşi constituie bazele proprii de existenţă şi funcţionare cu următoarele componente: 1.birocraţie, 2.tehnocraţie, 3.tehno-birocraţie.

1) Birocraţia se poate defini ca “sistemul în care preponderenţa în direcţia realizării afacerilor publice, aparţine serviciilor administrative, adică birourilor”.2 Birocraţia presupune ca administraţia să înregistreze următoarele mutaţii: a) - să se transforme într-o lume îngrădită, capabilă să reziste impulsurilor exterioare. Ea devine astfel independentă de corpul electoral şi de guvernanţi care nu mai exercită asupra sa o influenţă directă. În această optică, Statutul funcţionarului public, din democraţiile europene, maximizează securitatea profesională şi garantează autonomia acestuia, iar administraţia se constituie ca o categorie socială,o corporaţie care are interese proprii.

b) - tinde să devină un centru de putere, în măsură să dobândească forţă