Comunismul în România

Pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, Partidul Comunist Roman s-a aflat la periferia vietii politice romanesti. Identificarea partidului cu doctrinele comunismului si amenintarea pe care I reprezenta Uniunea Sovietica, ca vecin ostil, l-au lipsit de orice sprijin popular.

Unele dintre problemele intampinate de partid nu erau exclusive ale sale. Partidele de stanga exercitau in general o influenta redusa in viata politica interbelica. Fiind o tara preponderant agrara, Romania era lipsita de o clasa muncitoare autohtona puternica, care sa poata constitui baza acestor partide, in timp ce forta electorala a Partidului National Taranesc (infiintat in 1926) demonstra puterea sa de atractie pentru taranime, cu programul sau de control taranesc asupra mijloacelor de productie din agricultura si de trecere a administratie guvernamentale in mana statelor.

Partidul Social Democrat, principalul partid de stanga, fusese faramitat de disesiuni in timpul primului razboi mondial, iesind din aceasta despartit in doua fractiuni” maximilistii” si “minimalistii”.

O noua fragmentare a avut loc o data cu aparitia unei a treia fractiuni, cea a “centrilistilor”, care sprijinea afilierea la Comitern, cu conditia ca aceasta sa nu dauneze independetei Romaniei.

Crearea Comiternului, in martie 1919, aschimbat profund cursul miscarii socialiste in Romania, intrucat exercita o atractie deosebita pentru social-democratii pentru care revolutia era singura optiune. Maximalistii pledau pentru o afiliere imediata la Comitern, dar planurile lor au fost zadarnice de minimalistii care, la Congresul din mai al Partidului Social Democrat, i-au convins pe participant sa adopte un program social-democratic: transferul tuturor mijloacelor de productie din sectorul particular sub controlul statului, fara sa schimbe insa sistemul politic existent. Conflictul dintre cele doua fractiuni a devenit public in noiembrie 1920. Cand o delegatie formata din sase maximalisti si minimalisti a fost trimisa la Moscova pentru a negocia afilierea la Comitern.

La intoarcerea delegatiei de la Moscova, in ianuarie 1921, membrii acesteia au inaintat o motiune Consiliului General al partidului, recomandand afilierea la Comitern. Votul a scos in evident curentele din cadrul partidului, propunerea primind aprobarea maximalistilor si a centrilistilor, care impreuna formau majoritatea. Minimalistii , care s-au opus afilierii, au hotarat sa paraseasca partidul. Consiliul General a decis sa convoace un congres al partidului in luna mai, unde punctul principal de pe ordinea de zi urma sa fie afilierea la Comitern. Acesta a devenit ,asa cum va fi considerat ulterior ulterior, Congresul I al Partidului Comunist Roman, ale carui lucrari s-au deschis la 8 mai 1921.

La 11 aprilie 1924, curand dupa ce negocierile pentru reluarea relatiilor diplomatice dintre Romania si Uniunea Sovietica au esuat, din cauza refuzului rusesc de a aceepta orice formula care ar putea fi interpretata ca o recunoastere a suveranitatii Romaniei asupra Basarabiei, guvernul roman a emis un ordin de interzicere a activitatii Partidului Comunist Roman.

Dupa acea data partidul a fost nevoit sa-si duca activitatea in ilegalitate sau prin intermediul unor organizatii surogat. Ambele cai au constituit impedimente in recrutarea de noi membri, ca si in exercitarea unei conduceri democratice a treburilor partidului. Cu toate ca a fost redus la o gramada marginalizata de oameni, partidului i s-a cerut de catre Comitern sa se comporte ca un “adevarat” partid communist, tinandu-si congresele si punand in aplicare linia partidului. Congresele s-au tinut la timp, dar in secret in in afara Romaniei- cel de-al treilea la Viena (1924), cel de-al patrulea la Harkov(1928) sic el de-al cincilea, ultimul congres de dinainte de razboi, la Moscova(1931).