Conceptul de putere în relațiile internaționale în paradigma realistă și neorealistă

I.Introducerea în conceptul de putere

“International politics, like all politics, is a struggle for power”

― Hans J. Morgenthau

Puterea ca noțiune are o mare bogație semantică și este folosită pentru o extrem de diversificată arie din realitatea socială, economică, militară etc.Majoritatea definiților au in comun impunerea voinței de către un actor asupra altuia, în acest sens, una dintre cele mai exacte definiții este acea dată de către Robert A. Dahl, care vede în putere „abilitatea de a face pe alții sa faca ceea ce altminteri nu ar face”, însa in acest lucru se poate realiza doar dacă acel actor are și capacitatea de a o face, cu alte cuvinte dacă dispune de un potențial.Tradițional, potențialul de putere era apreciat prin însumarea resurselor umane, economice, întinderea teritoriului, mărimea și calitatea forțelor militare.

Putere este un concept fundamental în studiul relațiilor dintre state . În termeni realiști, puterea reprezintă capacitatea unui stat de a influența și de a controla un alt stat, respectiv, capacitatea unui stat de a rezista sau de a se opune controlului pe care un alt stat încearcă să îl exercite. Prin urmare, puterea este înțeleasă drept capacitate de a influența, capacitate care derivă din existența și valorificarea unor resurse de putere, ce pot avea fie o natură materială, fie una non-materială. Puterea în relațiile internaționale este atât un scop în sine cât și un mijloc de obținere al unor interese. Puterea politică ridică la nivelul statului exemplul relației psihologice prin trecerea de la forța brută la amenințarea cu forța, cu ajutorul instrumentelor de putere, special destinate acestui scop. Ea se ridică deasupra puterii militare prin păstrarea elementului psihologic dominator ca prag ce asigura superioriatea prin evitarea contactului.

II. Teorii ale conceptului de putere

Pentru paradigma realista, puterea reprezinta cheia de bolta a relațiilor internaționale. Toate teoriile realiste consideră că preocupările legate de putere, balanța de putere, dinamica puterii reprezintă motorul afacerilor internaționale. Puterea reprezintă un instrument principal, daca nu singurul, pentru împlinirea intereselor naționale. Ca urmare, teoriile realiste postulează că statele sunt într-o continua competiție pentru putere. Astfel conceptul de putere a căpătat ,în domeniul relațiilor internaționale, o foarte mare importanță odată cu lansarea curentului realist si mai apoi a celui neorealist. Hans Morgenthau, unul dintre fondatori realismului clasic, considera că statele au o "poftă nemarginita pentru putere" întrucât sunt conduse de ființe umane care au "voința de putere" încă de la naștere și, în consecinta, sunt permanent în căutarea de oportunități pentru a prelua ofensiva si a-și impune dominația asupra altor state. Tot acesta identifică următoarele elemente ale puterii unui stat: geografia, resursele naturale, capacitatea industrială, pregătirea militară, populația, caracterul național, moralul național, calitatea diplomației și calitatea guvernării. Principalul mesaj al lui H. Morgenthau este conceptul de politica a puterii, ce îl analizează plecând de la cele trei impulsuri de baza ale omului : impulsul de a trăi, de reproducere, de a domina. Grație ultimului dintre ele, omenirea a fost angajată într-o permanent luptă pentru putere, aceasta constituind esența politicii si a razboiului. Tot el afirmă că puterea este o relație psihologica între cei care exercită puterea și cei asupra carora este exercitată. Cei care exercita puterea influențeaza deciziile celor care au mai puțină putere. Cei slabi acceptă situația fie pentru că așteptă unele foloase, fie din teama, fie din respect pentru indivizii sau instituțiile care exercită puterea. Morgenthau merge mai departe, definind interesul național în termeni de putere: orice acțiune sau politica ce maximizeaza puterea statului este în interesul național și invers.

Dacă natura umană reprezinta cauza profunda a competiției pentru putere în viziunea lui Morgenthau, anarhia sistemului joacă același rol în opinia lui Keneth Waltz, acesta consideră că , deși urmăresc în primul rând supraviețuirea în sistem, fiind tentate să se comporte defensiv prin menținerea balanței de putere, statele profită totuși de stimulentele pe care le ofera sistemul internațional pentru a câstiga putere pe seama rivalilor, ori de câte ori se ivește o asemenea oportunitate. Waltz precizează că scopul fundamental al statelor nu este maximizarea puterii, ci maximizarea securității.Aceasta înseamnă că sporirea puterii este într-un adevăr doar un mijloc, în vederea altor scopuri dar un mijloc inevitabil. Acesta consideră că puterea este un mijloc, nu un scop. El argumentează acest lucru subliinid că dacă „statele și-ar dori maximizarea puterii , ele s-ar alătura părții mai puternice, iar noi nu am mai fi martori la formarea balanțelor, ci la crearea unei hegemonii mondiale. [...] Preocuparea de căpătâi a statelor nu este sa-și maximizeze, ci sa-si mențină pozițiile în cadrul sistemului” Din punct de vedere conceptual Kenneth Waltz consideră că puterea nu este o noțiune cu caracter absolut, deorece oamenii și implicit statele se raportează în permanență la semenii lor.