Conceptul de securitate definit de Carta ONU

Pentru a putea vorbi despre conceptul de securitate definit de Carta ONU este necesara o definire generica a termenului de securitate. În Dex-ul al limbii române, securitatea este definita ca fiind faptul de a fi la adapost de orice pericol; sentiment de încredere si de liniste pe care îl da cuiva absenta oricarui pericol. Tot în Dex întâlnim si termenul de securitate colectiva care face referire la starea relatiilor dintre state, creata prin luarea pe cale de tratat a unor masuri de aparare comuna împotriva unei agresiuni.

De la conceptele de pace pozitiva, enuntat de Johan Galtung , si pace stabila, al lui Kenneth Boulding , si de la definitia lui Walter Lippmann, publicata în 1962 în studiul Discord and Collaboration. Essays on International Politics , care afirma ca o natiune este în siguranta în masura în care nu se afla în pericolul de a trebui sa sacrifice valori esentiale, daca doreste sa evite razboiul si, poate, atunci când este provocata, sa si le mentina, obtinând victoria într-un razboi, definitia securitatii a suferit multe modificari de-a lungul timpului. Ian Bellany scrie ca securitatea, în sine, este o relativa absenta a razboiului combinata cu un nou introdus factor psihologic, reprezentat de o relativ solida convingere ca nici un razboi care ar putea avea loc nu s-ar termina cu o înfrângere ;

Laurence Martin subliniaza dimensiunea economica: securitatea este asigurarea bunastarii viitoare . În anii 60, bunastarea era considerata ca fiind rezultatul direct si neproblematic al cresterii economice, însa teoriile sociale si economice ulterioare au infirmat aceasta ipoteza, considerând ca la fel de importanti sunt si factorii culturali si psihologici;

Ilustrând explozia numarului studiilor lingvistice din anii 80-90, Ole Waever defineste securitatea drept ceea ce se numeste în teoria limbajului un act de vorbire ... afirmarea însasi constituie actul ... Pronuntând <securitate>, un reprezentant al statului deplaseaza cazul dinspre particular spre o zona specifica, pretinzând un drept special de a folosi toate mijloacele necesare pentru a bloca aceasta evolutie .

Securitatea ramâne, totusi, o problema esentiala a existentei societatii umane, iar definirea sa este subiectul cel mai important si în documentele oficiale ale unor organizatii internationale. Sa luam ca exemplu Organizatia Natiunilor Unite, o organizatie non-guvernamentala, cu vocatie universala, solid institutionalizata ce are ca scop pacea si securitatea internationala. Analizând Carta, vom analiza implicit conceptul de securitate asa cum este definit de ONU.

Organizatia Natiunilor Unite a fost înfiintata în anul 1945, pentru "a izbavi generatiile viitoare de flagelul razboiului", asa cum se spune în deja celebra fraza de deschidere a Cartei ONU. Prin pace, Organizatia nu întelege însa doar absenta razboiului, ci si - în sensul unei interpretari pozitive - dezvoltarea si dreptatea la nivel mondial. Astfel, promovarea dezvoltarii economice si sociale s-a numarat înca de la început printre cele mai importante domenii de activitate a ONU.

ONU este o organizatie internationala cu vocatie universala, atât în ceea ce priveste entitatile sale  statele suverane  cât si domeniile în care se implica, scopul sau principal fiind mentinerea pacii si securitatii internationale. ONU nu este o organizatie supranationala, nu are competentele unui guvern mondial, reprezinta o organizatie de state suverane, functionând ca un centru în care sa se armonizeze eforturile natiunilor atingerea unor scopuri si obiective comune. Limbile oficiale pe care le utilizeaza sunt engleza, franceza, spaniola, rusa, araba si chineza, reuniunile oficiale fiind traduse simultan în aceste limbi. ONU are misiunea de a asigura pacea mondiala, respectarea drepturilor omului, cooperarea internationala si respectarea dreptului international.

Ratiunea fundamentala care a stat la baza constituirii ONU a fost si este de a feri generatiile viitoare de flagelul razboiului, de a asigura solutionarea pe cale pasnica a oricaror diferende internationale.

Carta ONU este punctul de plecare al înfiintarii organizatiei, fiind semnata la 26 iunie 1945 la încheierea Conferintei Natiunilor Unite si a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945.

Scopurile pentru care a fost creata Organizatia Natiunilor Unite sunt înscrise în primul capitol al Cartei. Primul scop mentionat si cel mai important este mentinerea pacii si securitatii internationale si, în acest scop: sa ia masuri colective eficace pentru prevenirea si înlaturarea amenintarilor împotriva pacii si pentru reprimarea oricaror acte de agresiune sau altor încalcari ale pacii si sa înfaptuiasca, prin mijloace pasnice si în conformitate cu principiile justitiei si dreptului international, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situatiilor cu caracter international care ar putea duce la o încalcare a pacii. În alte capitole ale Cartei sunt aratate instrumentele si metodele realizarii obiectivului mentinerii pacii si securitatii internationale, competentele în aceasta materie revenind principalelor organe ale Onu, cât si obligatiile ce incumba statelor în acest domeniu. Capitolul VI, de pilda, este dedicat mijloacelor de reglementare pasnica a disputelor, capitolul VII subliniaza masurile ce urmeaza a fi luate în situatiile mai serioase implicând amenintarea pacii, încalcarea pacii ori acte de agresiune, iar în capitolul VIII se circumscrie rolul pe care ar putea sa-l joace organizatiile si acordurile regionale în mentinerea pacii.