Conceptul Strategic NATO

Cronologie

• Aprilie 1949 - miniştrii de Externe din 12 state (Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa, Marea Britanie, Danemarca, Islanda, Italia, Norvegia, Portugalia, Canada şi Statele Unite) au semnat la Washington Tratatul Atlanticului de Nord, care instituia o alianţă de cooperare colectivă.

• Februarie 1952 - Grecia si Turcia au devenit membre NATO.

• Mai 1955 - Republica Federală Germania (RFG) a devenit membră NATO.

• Mai 1955 - a apărut Pactul de la Varşovia, ca reacţie la aderarea RFG la NATO.

• Martie 1966 - Franţa a anunţat prin vocea preşedintelui Charles de Gaulle intenţia de a se retrage din structura militară a Alianţei.

• Mai 1982 - numărul membrilor NATO a crescut, ca urmare a aderării Spaniei.

• Noiembrie 1990 - membrii NATO şi cei ai Pactului de la Varşovia au semnat la Paris Tratatul CFE (Forţele Convenţionale in Europa). Prin acest tratat, cele două părţi s-au angajat să nu desfaşoare acţiuni agresive una impotriva celeilalte.

• Iulie 1991 - Pactul de la Varşovia a fost dizolvat, din acest moment au apărut primele intrebări referitoare la rolul Alianţei in perioada post -Război Rece.

• Noiembrie 1991 - Alianţa a adoptat primul Concept Strategic public. NATO nu a mai fost considerat un inamic al blocului comunist.

• Decembrie 1991 - Rusia s-a alaturat Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic, care a funcţionat ca forum de consultare între membrii NATO şi statele din Europa Centrala şi de Est.

• Iunie 1994 - NATO a lansat Parteneriatul pentru Pace, care permite cooperarea bilaterala dintre Alianţă si statele partenere. În perioada 1994-1996, în Parteneriatul pentru Pace au fost incluse 33 de state, printre care şi Federaţia Rusă.

• Ianuarie 1994 - membrii Alianţei au semnat Declaraţia de la Bruxelles, care a stabilit deschiderea NATO pentru aderarea altor state europene din Parteneriatul pentru Pace.

• Decembrie 1995, NATO a bombardat Bosnia-Herţegovina pentru a proteja "zonele libere" ale ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite) din Bosnia de atacurile armatei sârbo-bosniace a Republicii Srpska.

• Mai 1997 - Rusia şi NATO au semnat Actul Fondator NATO-Rusia şi au stabilit un cadru de cooperare prin Consiliului Permanent Comun NATO-Rusia.

• Iulie 1997 - la Summit-ul de la Madrid, Alianţa a lansat prima invitaţie de aderare pentru state foste comuniste (Ungaria, Cehia si Polonia).

• Martie 1999 - Ungaria, Cehia şi Polonia au devenit in mod formal membri ai Alianţei Nord-Atlantice.

• Martie - iunie 1999 - Alianţa a bombardat Kosovo pentru a pune capat acţiunilor de purificare etnică declanşate de sârbi împotriva albanezilor kosovari. În semn de protest, Rusia şi-a suspendat temporar participarea la Consiliul Permanent Comun NATO-Rusia.

• Septembrie 2001 - după atacurile teroriste impotriva SUA, George Robertson, secretarul general al NATO, a invocat pentru prima data articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord. Washingtonul a refuzat însă activarea prevederilor acestui articol.

• Mai 2002 - la Summit-ul de la Roma, Rusia şi NATO au creat Consiliul NATO-Rusia.

• Noiembrie 2002 - la Summit-ul de la Praga, Alianţa a lansat invitaţia de aderare pentru România, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia şi Estonia.

• Noiembrie 2002 - a fost adoptat Planul de Acţiuni pentru Ucraina, care a deschis perspectiva unei cooperări intensificate şi extinse între Alianţă şi statul est- european.

• August 2003 - NATO a început prima operaţiune majoră in afara Europei, prin preluarea comenzii ISAF (Forţa de Securitate şi Asistentă) în Afganistan.

• Martie 2004 - România, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Lituania, Letonia şi Estonia au devenit membri de facto ai Alianţei.

• Octombrie 2004 - Georgia a început procesul de cooperare cu NATO în cadrul IPAP (Planul Individual de Acţiune cu Partenerii).

• Mai 2005 - NATO şi Armenia au semnat acordul pentru IPAP.

• Decembrie 2005 - Alianţa a încheiat acordul pentru IPAP cu Azerbaidjanul.

• Aprilie 2005 - Alianţa a lansat Dialogul Intensificat cu Ucraina.

• Septembrie 2006 - pentru a răspunde aspiraţiilor Georgiei la statutul de membru, NATO a iniţiat cu acesta un Dialog Intensificat.

• Noiembrie 2006 - la Summit-ul de la Riga, şefii de stat şi de guvern ai membrilor NATO au declarat ca Albania, Macedonia şi Croaţia ar putea primi invitaţia de aderare la Summit-ul de la Bucureşti din 2008. Albania şi Macedonia au primit MAP în 1999, iar Croaţia in 2002.

Parţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, în situaţia în care se produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individual sau colectiv, recunoscut prin Articolul 51 din Cartea Naţiunilor Unite, va sprijini Partea sau Parţile atacate prin efectuarea imediat, individual sau de comun acord cu celelalte Parţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice. Un astfel de atac armat şi toate masurile adoptate ca rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate va adopta măsurile necesare pentru restabilirea şi menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.

Prin acord unanim, Parţile pot să invite să adere la acest Tratat orice alt stat european aflat în poziţia de a urma principiile acestui Tratat şi de a contribui la securitatea zonei nord-atlantice. Orice stat astfel invitat poate deveni Parte la Tratat, în urma depunerii la guvernul Statelor Unite ale Americii a documentului de aderare. Guvernul Statelor Unite ale Americii va notifica fiecare Parte în legatură cu depunerea fiecărui document de aderare.

Evoluţia Conceptului Strategic al NATO

N.A.T.O. a reuşit să asigure libertatea membrilor săi şi să prevină războiul în Europa timp de 40 de ani de război rece. Combinând apărarea prin mijloace militare cu dialogul, Alianţa a jucat un rol indispensabil în efortul de a pune capăt în mod paşnic confruntării Est-Vest. Schimbările spectaculoase aduse de sfârşitul războiului rece în peisajul euroatlantic s-au reflectat în conceptul strategic adoptat de Alianţă in 1991.

De atunci s-au produs însa unele modificări profunde ale situaţiei politice şi de securitate. Pericolelor războiului rece i-au urmat perspective mai promiţătoare, dar nu lipsite de provocări, oportunităţi şi riscuri noi. O nouă Europă beneficiind de o integrare politică se naşte concomitent cu o nouă structură de securitate euroatlantică, în care N.A.T.O. joaca rolul central. Alianţa se află în centrul eforturilor întreprinse pentru a stabili noi forme de cooperare şi de întelegere reciprocă în regiunea euroatlantică şi s-a angajat în desfăşurarea unor noi activităţi, favorizând instaurarea unei stabilităţi mai mari.

Rolul Alianţei în aceste evoluţii pozitive s-a sprijinit pe adaptarea totală a activităţii sale la problematica securităţi structurilor şi procedurilor sale. În ultimii zece ani s-a constatat totuşi apariţia de noi riscuri complexe pentru pacea şi securitatea euroatlantică, riscuri legate de noile politici de oprimare, de conflictele etnice, de prăbuşirea ordinii politice şi de proliferarea armelor de distrugere în masă.

Alianţa joacă un rol indispensabil în consolidarea şi păstrarea schimbărilor pozitive apărute recent şi în confruntarea cu provocările la adresa securităţii actuale şi viitoare. Alianţa trebuie să apere interesele comune de securitate într-un cadru care continuă să evolueze, adesea într-un mod imprevizibil. N.A.T.O. trebuie să păstreze apărarea colectivă şi să întarească legătura transatlantică, să asigure un echilibru care să permită aliaţilor europeni să-şi asume o mai mare responsabilitate. Alianţa trebuie să-şi întarească relaţiile cu partenerii şi să se pregătească pentru atragerea de noi membri. N.A.T.O. trebuie înainte de toate să menţină voinţa politică şi mijloacele militare cerute de ansamblul diferitelor sale misiuni.