Concertul european de putere, caracteristică generală și principiile funcționarii

INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa problemei abordate. Încă din secolul XVII marile puteri europene au stabilit un principiu de rezolvare a conflictelor internaţionale numit principiul echilibrului puterilor. Acesta presupunea că schimbările teritoriale trebuia să se facă astfel încât să nu producă o slăbire sau creştere prea mare a puterii unui stat. Statele care au avut un rol important în menţinerea acestui sistem în secolul XIX, Marea Britanie, Rusia, Austria şi Prusia au alcătuit aşa-numitul concert european. Acesta a fost creat în 1815, la Congresul de la Viena (convocat după înfrângerea lui Napoleon).

Secolul al XIX-lea poate fi considerat ultima perioadă în care Europa a reprezentat centrul lumii cunoscute. Spre deosebire de modernitatea timpurie, veacul XIX, în materie de relaţii internaţionale, a fost unul al oamenilor de stat preocupaţi nu atât de Credinţă ori de ideea monarhiei universale, cît de apărarea şi menţinerea echilibrului de putere. A fost secolul impulsului naţionalist şi al unei revoluţii europene, iar generaţiile contemporane l-au perceput probabil ca fiind o epocă a furtunii şi răsculării.

Cu toate acestea, veacul XIX a fost unul surprinzător de stabil în planul afacerilor internaţionale. Comparativ nu atît cu haosul şi dezastrele secolului următor, cît cu secolele ce l-au precedat. Şi asta pentru că Vechiul Regim (XVII-XVIII) – epoca monarhiei de drept divin şi

a construcţiei statului modern – n-a cunoscut nici pe departe o armonie şi stabilitate divine. În fapt, actorii principali ai sistemului statal european au urcat şi au coborât de pe scena relaţiilor internaţionale cu rapiditate ameţitoare. Dintre Puterile aşezate indiscutabil în rândul celor Mari la

Congresul de pace din Westphalia în 1648, trei – Suedia, Republica Provinciilor Unite (Olanda) şi Spania – au încetat a mai fi Mari Puteri, în timp ce una – Polonia – a încetat să mai existe, înainte de sfârşitul secolului al XVIII-lea. Locul lor a fost luat de Rusia – imperiul nebuloasă – şi Prusia, două state aproape necunoscute o sută de ani mai înainte.

Scopul şi obiectivele referatului. Scopul referatului rezidă în efectuarea unei cercetări ample şi detaliate a concertului european și principiilor funcționării acestuia.

În realizarea scopului mi-am propus următoarele obiective:

• evaluarea situației relațiilor internaționale la acea perioadă;

• identificarea principiilor principale în baza cărora funcționa concertul european sau echilibrul de puteri;

• determinarea intereselor marilor puteri în relațiile internaționale;

• evaluarea rezultatelor, riscurilor și problemelor apărute în urma stabilirii acestui sistem internațional.

Cuvintele cheie: concert european, echilibrul puterii, interese politice, contradicții, revoluții, schimbări, mari puteri, etc.

1. Interesele marilor puteri și principiile funcționării concertului european

Interesul general a fost acela al stabilirii unei păci „durabile şi juste”. În lipsa războiului dintre Marile Puteri şi datorită absenţei Puterilor revizioniste existau condiţii favorabile realizării acestui obiectiv.

Europa a trăit cea mai lungă perioadă de pace cunoscută vreodată. Vreme de 40 de ani nu a avut loc nici măcar un război între Marile Puteri, iar după Războiul Crimeii, din 1854, nu a avut loc nici un război timp de alţi 60 de ani.

Marea Britanie: promovează o politică externă realistă, empirică care evită declaraţiile de principii. La momentul respectiv reprezintă singurul Imperiu colonial având puncte de sprijin în întreaga lume cunoscută. Deţine supremaţia navală incontestabilă. Este interesată generic de afirmarea puterii sale maritime (obţinerea de baze şi poziţii strategice suplimentare) şi de apărarea echilibrului de forte continental. Va căuta să preîntâmpine hegemonia rusă pe continent folosindu-se de o dublă barieră germanică: Prusia şi Austria. Adeptă a statu quo-ului teritorial, nu acordă deocamdată o atenţie special naţionalismelor. Este interesată, din raţiuni economico-comerciale, de soarta imperiului colonial spaniol care înseamnă potenţiale pieţe de desfacere latino-americane. În esenţă, din aceleaşi considerente este interesată de menţinerea integrităţii Imperiului Otoman care apără „Drumului Mătăsii” şi blochează expansiunea rusă spre Strâmtori şi accesul în Mediterana Orientală.

Rusia – „Imperiul nebuloasă”. Este o Mare Putere prin ostentaţie, prin dimensiunile terestre şi capacităţile demografice. Caută supremaţia continentală, nu în mod necesar în formula cuceririlor teritoriale ci în aceea a asigurări unui rol de arbitru al sistemului. În imediata proximitate, strategia vis-à-vis de Imperiul Otoman înseamnă, în esenţă, obţinerea liberului pasaj prin Strâmtori – Bosfor şi Dardanele – respectiv a accesului la Mediterana, interdependente şi reclamate de interesele comerciale şi militar-strategice. În zona Pacificului interesele sale vizează Alaska, California şi aria Vancouver-ului.

Austria. Conglomerat etnic instabil, prezintă riscul unor mişcări naţionale şi revoluţionare. Se află într-un declin relativ de putere în raport cu Rusia. Este interesată de consolidarea poziţiilor de preponderenţă în Peninsula Italică şi în zona danubiană – germană – în cel din urmă caz pe principiul armonizării şi nu al unificării.

Prusia. Puterea gardiană a Rinului, constituie unul dintre elementele esenţiale ale “cordonului sanitar” ce înconjoară Franţa după înfrângerea lui Napoleon I. Se opune preponderenţei austriece în spaţiul german fără a avea însă capacităţile necesare pentru a rivaliza cu Imperiul Habsburgic. Este interesată de accesul la Marea Nordului în defavoarea Hanovrei, legată dinastic şi geostrategic de Marea Britanie. Având teritoriile separate prin „Culoarul Wesser-ului” – protejat de Actul Federal, este în căutarea propriei unităţi geografice.