Conflicte Etnice

Introducere

Toţi sunt egali în faţa legii şi în faţa lui Dumnezeu. Asta este o convenţie creată de noi, cei care formăm societatea. De ce nu l-am trata cu egalitate pe cel din faţa noastră? Nu avem resursele necesare, simţim nevoia să ne credem superiori, stă în firea umană să creeze şi să menţină discriminarea? Răspunsurile la aceste întrebari vor varia.

Încă de la începuturi, am învăţat că societatea, implicit şi convieţuirea, e caracterizată de cuvântul compromis. Îl acceptăm pe cel de lângă noi cu tot ce are pentru că şi el ne acceptă pe noi cu ce avem. Totuşi, sunt foarte multe cazuri în care unii membri ai societăţii se transformă într-un fel de judecători care au un cuvânt greu de spus în privinţa egalităţii dintre oameni. Aceste cazuri duc, întotdeauna, la situaţii mai mult sau mai puţin conflictuale.

De ce, în trecut, majoritatea rromilor au fost folosiţi pe post de sclavi? De ce, în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, rromii au fost oprimaţi, fiind trimişi în lagăre de muncă forţată, prin Siberia, sau chiar exterminaţi? Pentru că noi, ceilalţi membri ai societăţii, i-am considerat ca fiindu-ne inferiori, aşa cum au făcut şi germanii cu restul lumii. Pe de altă parte, aşa cum au avut ei de pierdut, aşa am avut şi noi. Imediat apare întrebarea de ce mai mult ei şi mai puţin noi?

Nu pot să spun cu exactitate de ce. Pot doar să presupun, având în vedere istoria. Se spune că rromii sunt veniţi din Asia de Sud, de prin zona Indiei. Au fost genul de persoane care se mutau din loc în loc pentru că erau în căutare de condiţii mai bune de viaţă. Situaţia lor materială era proastă, aproape că nu exista. În momentul în care au ajuns în provinciile noastre (doresc să mă refer doar la acestea) au fost trataţi ca nişte persoane sărace – chiar erau –, bune la toate, bune de muncă. Imediat, din cauza contextului, au fost transformaţi în sclavi. Noi, în schimb, eram deja aici, aveam o condiţie bine definită. Nu eram de genul de oameni care să se mute din loc în loc, fie în căutarea unui trai mai bun, fie pentru că eram alungaţi din diferite motive. În plus, noi eram de aceeaşi naţie, aveam aceeaşi culoare a pielii, vorbeam aceeaşi limbă. Ei erau mai închişi la piele, cu tradiţii şi culturi diferite, vorbeau o limbă pe care noi nu o ştiam. I-am considerat imediat nişte străini, nişte intruşi pe care, de voie, de nevoie, trebuia să-i acaparăm, să-i stăpânim. Făceam acest de lucru de teamă că vor încerca să ne subjuge.

Probabil că aceasta este originea conflictului etnic de pe teritoriul României. Se observă clar unde s-a ajuns. Totuşi, nu consider că doar această istorie de început caracterizează relaţiile dintre cele două etnii în momentul de faţă. Câţi dintre rromi îşi cunosc istoria, din moment ce nici numele, uneori, nu şi-l ştiu?

Lansez spre dezbatere, în cadrul acestui studiu de caz, ideea conform căreia românii ca etnie sunt de vină pentru conflictul existent. Am accentuat diferenţele prin tot felul de programe şi proiecte. Mă refer la proiectele de integrare a rromilor. Dacă dorim să-i integrăm, de ce le creem locuri speciale la liceu şi la facultate, din moment ce şi ei şi noi trăim pe teritoriul aceleiaşi ţări? Le transmitem, pe cale mai diplomată, că sunt diferiţi de noi. Este adevărat că există o diferenţă – în fond, fiecare persoană are particularităţile sale –, însă le dăm impresia că au anumite avantaje pentru că ne temem de ei, pentru că îi privim ca pe nişte ciudaţi.

Există, într-adevăr, un conflict sau societatea îl creează? Aceasta este o altă întrebare al cărei răspuns va fi formulat în interiorul lucrării. Până la urmă, de ce nu am fi receptivi la tot ce ne oferă rromii? De ce nu i-am accepta aşa cum sunt? Poate că am evita situaţiile conflictuale, ne-am îmbunătăţi imaginea, pe plan european şi mondial, de ţară ale cărei elemente se îmbină şi lucrează în înţelegere, organismele internaţionale nu ne-ar mai atrage atenţia cu privire la minorităţi etc.

Nu se doreşte o concluzionare precisă pentru că nici problema nu poate fi privită doar în alb sau doar în negru. Vor există, însă, nişte păreri rezultate din experienţa proprie, din situaţiile despre care s-a relatat mult în mass media şi din analiza cărţilor scrise pe această temă.

Integrare sau asimilare?

Cum pot fi îmbunătăţite relaţiile dintre rromi şi români: prin integrare sau prin asimilare? Chiar de la prima vedere se poate observa că există o destul de mare diferenţă între aceste două procese. Integrarea, conform definiţiei din dicţionar, presupune acceptarea unei persoane aşa cum este ea, cu toate specificităţile. În schimb, asimilarea constă în „absorbţia” persoanei, „pierderea” acesteia în mulţimea de indivizi prin transformarea şi chiar dispariţia trăsăturilor care o diferenţiau. “Integrarea sau asimilarea încearca să gestioneze deosebirile etnoculturale care devin izvorul conflictelor etnopolitice prin dizolvarea lor într-o identitate corporativă comună, incluzând membrii tuturor comunităţilor care convieţuiesc într-un spaţiu comun de existenţă, sau în cadrul aceleiaşi comunităţi politice” .

Nu ştiu dacă suntem în măsură să afirmăm că rromii au fost asimilaţi / integraţi în societatea românească. Este greu de făcut o asemenea delimitare. Ce presupune asimilarea? Ce presupune integrarea? Conform lui John McGarry şi Brendan O`Leary, profesori de ştiinţe politice şi cercetători de origine irlandeză, integrarea presupune o identitate comună supraetnică, axată pe conceptul de cetatenie (civic identity). În schimb, asimilarea constă în generalizarea caracteristicilor preponderente ale identităţii dominante sau a unei identăţi construite în mod artificial. “În situaţiile concrete, însă, pe care le întâlnim în practică, şi cele mai clare tendinţe de asimilare se autodefinesc ca integraţioniste, iar minorităţile tind să perceapă şi cele mai sincere încercări de integrare ca şi cum ar presupune scopuri asimilaţioniste” .

Din punctul de vedere al acestui cuplu, pot afima că romii sunt integraţi sau că se urmăreşte integrarea lor. Acest lucru se poate observa foarte bine în momentul în care cineva completează un act oficial (i se cere să-şi precizeze etnia: română, rroma, alte minorităţi).

Fenomenul “melting pot” este deseori aplicat în România. Se pune accent pe drepturile comunităţilor. Unii vor zice că nu este corect ca o minoritate să fie defavorizată. Dacă unui rrom nu i s-au respectat drepturile de înscriere la facultate, asta nu înseamnă că de acum tuturor rromilor nu li s-a respectat acest drept. Ne îndreptăm spre cealaltă extremă, adică acordăm o atenţie prea mare acestei minorităţi, riscând să micşorăm importanţa celorlalte etnii.

Spre deosebire de Levante Salat, care e de această părere, eu consider că e mai bine să luăm în calcul drepturile individuale. În fond, sunt cetăţenii ţării în care şi noi şi ei trăim, ne supunem aceloraşi reguli, avem aceleaşi drepturi şi obligaţii, plătim şi suntem răsplătiţi pentru ceea ce facem. Într-un fel, autorităţile române menţin distincţia pe care noi o facem între români şi rromi. Prin faptul că în unele acte trebuie să precizăm de ce etnie suntem, prin faptul că la înscrierea la facultate sunt locuri special păstrate pentru rromi etc. nu facem altceva decât să păstrăm o diferenţă care, din câte observ, se adânceşte şi care ne face mai mult rău decât bine atât nouă, celor de etnie română, cât şi celor de etnie rromă.