Conflictul Politic ca Fenomen Politic

INTRODUCERE

Activitatea politică reprezintă domeniul în care are loc ciocnirea intereselor între indivizi şi grupuri sociale care tind spre acapararea, menţinerea şi perpetuarea puterii politice. Conflictul politic este o manifestare firească a relaţiilor ce se stabilesc între agenţii colectivi sau individuali în procesul de luptă pentru controlul puterii politice. Este o modalitate de interacţiune prin ciocnirea opiniilor contradictorii, poziţiilor şi intereselor. Conflictul este o luptă între două sau mai multe părţi, strâns corelate, dar care urmăresc scopuri proprii.

CONFLICTUL POLITIC: ESENŢA, TIPURILE ŞI ETAPELE DE DERULARE

Esenţa conflictului politic

Etimologic, cuvântul „conflict" provine din latină - „conflictus" şi semnifică ciocnire, dezacord. După conţinut, acestui termen îi sunt apropiate mai multe cuvinte care caracterizează, sub o formă sau alta, situaţiile de ostilitate şi confruntare a unor forţe, fenomene, laturi contrar opuse. Conflictul este caracterizat drept opoziţie deschisă, luptă între indivizi, grupuri, clase sociale, partide, comunităţi, state cu interese economice, politice, religioase, etnice, rasiale, divergente sau incompatibile, cu efecte destructive asupra interacţiunii sociale.

Pentru prima dată acest termen a fost folosit de sociologul german G.Simmel la începutul secolului al XX-lea. În opinia lui Simmel, conflictul este un fenomen universal. El consideră că este imposibilă funcţionarea fără conflicte şi total armonioasă a oricărui grup sau a oricărei societăţi în general. Însă, chiar dacă ar apărea o „societate a sfinţilor", lipsită de influenţa impulsurilor ce ar provoca schimbări, ea s-ar dovedi neviabilă, lipsită de mecanismul autodezvoltării. Prin urmare, conflictul apare ca o condiţie esenţială a existenţei societăţii, de aceea el comportă un caracter funcţional.

Iniţiaimente, analiza conflictului ca problemă era centrată pe factorul social-psihologic, iar după cel de-al doilea război mondial apar o serie de lucrări în care conflictul este apreciat ca un fenomen caracteristic vieţii interne a societăţii. Ca rezultat, s-au profilat trei teorii:

1. Teoria „ conflictului pozitiv-juncţional". În concepţia conflictologului american L.Coser, pentru orice societate este caracteristică inegalitatea socială, insatisfacţia psihologică permanentă a membrilor săi, care provoacă, la rândul său, disensiuni dintre indivizi şi grupuri sociale ce duc spre conflicte. Autorul consideră că conflictul din interiorul grupului social poate contribui la consolidarea acestui grup. Prin urmare, conflictul se prezintă ca o premisă necesară dezvoltării societăţii, de aceea el este funcţional pentru comunitatea umană;

2. Teoria „modelului conflictual al societăţii". În opinia sociologului german R.Dahrendorf, orice societate e supusă schimbărilor, iar pentru comunitatea umană este necesară intersecţia diverselor opinii, conflicte, ceea ce asigură oamenilor libertatea. Transformările sociale persistă peste tot şi orice element nou asimilat de societate contribuie la schimbarea ei. în consecinţă, societăţii îi este caracteristică atât inegalitatea socială, cât şi poziţia diversă a cetăţenilor faţă de separarea puterii. Aceasta determină şi deosebirile de interese, condiţionând contradicţii şi modificarea structurii în ansamblu.

3. Teoria generală a conflictului. A fost elaborată şi fundamentată de sociologul american K.Boulding, care consideră conflictul un fenomen universal, el fiind o parte inerentă a societăţii şi nu poate fi separat de ea.

Conflictul politic se prezintă ca o varietate a conflictului social. Un conflict politic rezultă atunci când purtătorii relaţiilor politice intră în competiţie, atunci când doresc să posede mai multe resurse politice care nu pot fi posedate în acelaşi timp de către toţi. Resursele politice sunt acele mijloace cu ajutorul cărora un individ sau un grup ar reuşi să câştige accesul sau să influenţeze decizia politică în favoarea satisfacerii dorinţelor sau intereselor lor. în calitate de resurse politice apar banii, timpul, organizaţiile politice, mijloacele de propagandă, voturile obţinute etc. Aceste resurse sunt inegal distribuite în cadrul sistemului politic. Mobilul conflictului politic este căutarea şi lupta pentru obţinerea resurselor rare. Grupurile aflate în conflict rivalizează pentru cucerirea puterii.

Puterea politică a statului, in lato sensu cucerirea, menţinerea şi realizarea ei, organizarea instituţiilor puterii, statutul politic al grupurilor sociale, valorile şi simbolurile ce stau la baza puterii politice, în particular, şi a societăţii politice, în general, reprezintă obiectul conflictelor politice.

Contradicţiile dintre societatea politică ca un sistem integru şi inegalitatea indivizilor şi grupurilor din cadrul acestei societăţi, ce se reflectă în ierarhia statutelor politice, apar ca sursă şi bază a conflictelor politice.