Considerații privind Terorismul Contemporan

ABSTRACT : The terrorism is a famous subject in the security and strategical studies. The fight against terrorism involves not only defensive measures, but also offensive measures for the prevention of terrorism acts. The study is limite dat the armed conflicts, as they have been defined by the international law and it proves that the armed conflicts law isn’t an obstacle in the fight against terrorism.

KEYNOTES : terrorism, terrorist, political terrorism, international terrorism, state terrorism, bioterrorism.

REZUMAT: Terorismul este un subiect celebru în studiile de securitate şi strategice. Lupta împotriva terorismului implică nu numai măsuri defensive, dar şi măsuri ofensive pentru prevenirea actelor teroriste. Studiul este limitat dat fiind conflictele armate, care s-au definit de dreptul internaţional şi se dovedeşte că legea conflictelor armate nu este un obstacol în lupta împotriva terorismului.

CUVINTE CHEIE: terorism, terorist, terorism politic, terorism internaţional, terorism de stat, bioterorism.

INTRODUCERE

În secolul XX terorismul internaţional săvârşit în timp de pace a luat o amploare deosebită. Principala caracteristică a terorismului este intimidarea prin violenţă, mijloacele folosite fiind extrem de variate, incluzând răpirea de persoane, luarea de ostatici, asasinatul, execuţiile sumare, producerea de explozii, distrugerea unor edificii publice, sabotarea căilor ferate sau a unor instalaţii industriale ori a mijloacelor de telecomunicaţii, ruperea unor diguri, otrăvirea apei potabile (a râurilor, fântânilor sau rezervoarelor de apă), producerea unor boli contagioase, executarea de bombardamente etc. La metodele “tradiţionale” s-au mai adăugat şi noi forme, cum ar fi atentatele contra şefilor de state, atacurile misiunilor diplomatice şi a diplomaţilor, atentate împotriva personalităţilor politice sau a unor persoane particulare cunoscute pentru opiniile lor, atacarea unor instituţii publice sau întreprinderi comerciale, a avioanelor, a forţelor de ordine s.a.

Dacă scopul tactic sau obiectivul imediat al unui grup terorist îl reprezintă crearea terorii, nu distrugerea, scopul strategic îl constituie folosirea panicii, a dirijării nemulţumirii publice generate de starea de teroare ce poate să oblige puterea la concesii politice pe linia scopurilor propuse. Văzut din această perspective, terorismul poate fii înţeles şi ca o tactică psihologică ale cărei elemente determinante sunt frica şi publicitatea.

Terorismul în sine foloseşte deliberat şi sistematic mijloace violente ori ameninţări care trebuie să aibă ca rezultat provocarea de neîncredere, teama, panica, nesiguranţa, ignorând orice norme umanitare. Scopul acestuia este de a afecta grav atât structura socială cât şi individul, luat separat, prin distorsionarea cadrului de percepţie a imaginii societăţii de care membrii acesteia depind şi în care îşi pun toată încrederea.

1. TERORISMUL – PRECIZĂRI CONCEPTUALE

1.1. DEFINIŢII ALE TERORISMULUI

După cum bine se ştie, o definiţie este în esenţă o ecuaţie care redă exact sensurile unui cuvânt. În cazul conceptului de terorism, situaţia este puţin diferită din cauza naturii sale emoţionale, a conotaţiei negative a termenului şi discursului politic pe care îl presupune, deoarece „toate acestea contribuie la mărirea complexităţii surprinderii sale în totalitatea componentelor ce-l caracterizează“ .

Conform Dicţionarului explicativ al limbii române termenul derivă din cuvântul francez „terrorisme“ şi îl explică prin totalitatea actelor de violenţă comise de un grup sau de un regim reacţionar.

Acţiunea teroriştilor se bazează pe teroare (lat. terror; terroris; fr. terreur), realitate definită prin groază, spaimă, frică provocată intenţionat prin ameninţări sau prin alte mijloace de intimidare sau de timorare.

Mai plastic şi mai simplu, Xavier Raufer stigmatizează fenomenul terorist drept „arma celui mai slab îndreptată împotriva celui puternic sau atacul viespi împotriva elefantului“ .

1.2. CAUZELE TERORISMULUI

Profesorul american I. Simon, vorbind despre cauzele asasinatelor politice, arăta că „principala cauză a fost şi este încă lipsa de dorinţă şi de iniţiativă a claselor conducătoare de a rezolva problemele arzătoare cu care este confruntată societatea. Violenţa generează violenţă. Actul individual de violenţă este răspunsul la o situaţie politică şi socială“ . Terenul de predilecţie al terorismului îl constituie aşadar societăţile bolnave, cangrenate de mizerie şi nedreptăţi sociale. Cercetarea cauzelor care dau naştere terorismului, sublinia E. David, nu reprezintă o încercare de legitimare a lui, dimpotrivă, ea este destinată să pună în lumină germenii care în cele mai multe situaţii îl generează.

Sărăcia, injustiţia, segregaţia rasială alimentează continuu acest fenomen.

Frank C. Carluci III, Secretar al Apărării în timpul administraţiei lui G. Bush, consideră că în mod esenţial terorismul poate fi considerat ca fiind o formă de luptă politică destinată atingerii unor scopuri politice. Acesta se înscrie în categoria conflictelor de mică intensitate şi este descris ca o formă de război purtat la limita minimă a spectrului violenţei, război în care spre deosebire de cel clasic în care rolul cel mai important este purtat de puterea militar-convenţională, aici conotaţiile politice, economice şi sociale se află în prim plan.

Scopul final urmărit de terorism este de natură politică, oricare ar fi psihologia de grup sau motivele personale ale indivizilor care recurg la acte de terorism. Prezenţa unor ţeluri politice este esenţială, acestea separând terorismul de alte acte criminale. Terorismul este relaţionat cu indivizi sau grupuri care urmăresc răsturnarea regimurilor politice, cu corectarea unor deficienţe sociale sau erodarea ordinii politice internaţionale.

Pornind de la aceste considerente se poate identifica ceea ce se numeşte „terorism politic“. Un terorist politic este acea persoană care face uz în mod sistematic de ucidere, rănire, distrugere şi alte mijloace de intimidare coercitivă în vederea atingerii unor obiective politice.

Motivat politic, terorismul presupune întotdeauna o instanţă sau autoritate politică. Terorismul consideră că existenţa injustiţiei economice şi sociale nu poate fi înlăturată prin nici o altă metodă decât prin violenţă. Un terorist – aşa cum sublinia un comentator al fenomenului – este cel care face politică omorând. De aceea, terorismul a fost adesea denumit tactica ultimei soluţii.

Cea mai importantă caracteristică operaţională a terorismului este folosirea premeditată a ameninţării cu violenţa. Acolo unde acest element lipseşte, oricât de oribilă ar fi fapta, ea nu se încadrează în terorism.

Analiştii terorismului contemporan înscriu, de asemenea, drept o caracteristică organizaţională de mare semnificaţie a terorismului, faptul că acesta se practică cel mai adesea în grup. Grupurile teroriste impun constrângeri puternice membrilor lor, dar pentru mulţi dintre aceştia apartenenţa la grup „poate deveni un element motivaţional mai important decât doctrina sau scopurile politice ale grupului“ .

2. ECLECTISMUL DOCTRINAR AL TERORISMULUI

Acolo unde se întâlneşte discursul urii cu cel al violenţei, există, aşa cum spunea Ph. Braud, o depreciere a identităţii victimei. „Lovind prezentul, terorismul, propaganda răului, pretinde să asigure un viitor mai bun. Toate mijloacele sunt bune pentru a concretiza această utopie a unei lumi perfecte“ .