Construcție europeană între proiect, proces și rezultat

Tratatul de la Lisabona, intrat in vigoare la 1 decembrie 2009, reprezinta un document juridic fundamental pentru viitorul Uniunii Europene. Prin el se continua procesul de reforma al constructiei europene inceput cu Tratatul de la Amsterdam si Nisa, si face posibila depasirea impasului institutional dupa esecul ratificarii Tratatului Constitutional si se decide o clarificare a relatiilor dintre Uniunea Europeana si statele membre, in principal, prin stabilirea explicita a competentelor fiecaruia.

Tratatul de la Lisabona nu reprezinta o constitutie europeana. Acest lucru s-a demonstrat ca, cel putin in acest moment, nu este cu putinta. Cu toate acestea, prin el se incearca sa desavarseasca o integrare mai profunda, avand drept consecinta o implicare mai sporita a rolului cetateanului in constructia europeana prin sine insusi si prin intermediul Parlamentului European si a Parlamentelor nationale, o democratizare a procesului decizional, in ansamblul sau si consolidarea rolului de actor al Uniunii Europene pe scena internationala.

Tratatul de la Lisabona, este repercursiunea esecului Tratatului Constitutional din 2004. Spre deosebire de acestea el nu are intentia sa substituie tratatele existente printr-un document unic (cum isi propunea acesta), ci actioneaza la modificarea prin amendamente a tratatelor constitutive determinand o mai stransa corelare intre ele. Modifica tratatele privind Uniunea Europeana si Comunitatea Europeana, dar si Tratatele de instituire a Comunitatii Europene a Energiei Atomice.”Acesta acorda Uniunii cadrul legislativ si instrumentele indispensabile pentru a face fata provocarilor viitoare si pentru a satisface nevoile cetatenilor.”

Adoptarea Tratatului de la Lisabona are drept cauza in principal urmatoarelor motive:

- Epuizarea metodei reformei progresive ce avea drept efect infaptuirea la intervale reduse de timp, a unor revizuiri minime a tratatelor. Se ajunsesera in situatia in care Uniunea era intr-un constant proces de reforma, ceea ce pretinde o inlocuire a metodei care sa accepte indeplinirea unor pasi insemnati si a unei revizuiri majore a Tratelor.

- Un alt motiv, il constituie extinderea UE spre centrul si spre estul Europei, nascandu-se idea crearii unei singure Europe.

Acest tratat de reforma a UE a fost gandit ca un document ce vine sa schimbe Constitutia Europeana, care a inceput sa aiba simptome de “imbatranire” de timpuriu ajungand sa creeze crize institutionale si sa raspandeaca sentimentul de teama ca reformele incepute nu vor putea find duse pana la capat. Un exemplu elocvent in acest sens este reprezentat de Franta si Olanda, care se temeau ca extinderea Uniunii va determina delocalizare si somaj crescut, iar comunicarea autoritatilor cu populatia va capata o forma deficitara. Aceste temeri au condus la sanctionarea Tratatului Constitutional prin acordarea unui vot negativ in cadrul referendumurilor organizate in cele doua tari.

Blocajul survenit in urma refuzarii de catre cele doua tari a Tratatului Constitutional, a antrenat si institutiile europene, un exemplu concret fiind Consiliul European care a fost constrans sa intre intr-o “perioada de reflectie” pana ce tarile membre UE isi vor reocupa pozitiile si vor lua o hotarare definitiva, fapt care a dus la incapacitatea acestuia de a adopta pentru perioada 2007-2013.

Cu toate ca s-a straduit “salvarea” Tratatului Constitutional prin infiintarea de dezbateri in fiecare stat membru UE, cu participarea directa a cetatenilor din aceste tari, prin care se urmarea identificarea asteptarilor acestora legate de Europa comunitara, in scopul dezvoltarii legimitatii proiectului European, efectul acestor actiuni a fost unul sub asteptari, fapt care a dus la negocierea si apoi adoptarea unui Tratat de Reforma care sa substituie Tratatul Constitutional si incheie crizei create.

Pentru a face fata provocarilor care decurg din cresterea numarului de state membre, Tratatul de la Lisabona demareaza o importanta reforma institutionala prin care se doreste imbunatatirea calitatii democratice a functionarii Uniunii si garantarea capacitatii sale de actiune si decizie.