Contenciosul Administrativ Român - Aspecte de Ordin Procesual

Obiectul acţiunii judiciare

Conceptul de obiect al acţiunii judiciare se raportează la pretenţia afirmată în justiţie, adică la ceea ce pretinde un reclamant prin cererea de chemare în judecată . Interesul practic al determinării obiectului acţiunii rezidă în faptul că investirea instanţei este limitată la pretenţiile deduse în justiţie.

Într-o sinteză a dispoziţiilor art. 8 şi altele incidente din Legea nr. 554/2004, precum şi a celor izvorâte din aplicarea Codului de procedură civilă, acesta poate viza:

a) anularea actului administrativ (total sau parţial);

b) anularea actului şi obligarea la plata unor despăgubiri (pentru daune materiale şi/sau morale);

c) obligarea la plata unor despăgubiri de către autoritatea publică şi/sau funcţionarii săi;

d) constatarea nulităţii şi obligarea la emiterea unui nou act;

e) constatarea refuzului şi obligarea la emiterea unui act sau la realizarea unei operaţiuni administrative eliberare certificat, adeverinţă, alt înscris (cazul refuzului) +/- despăgubiri;

f) suspendarea actului administrativ atacat;

g) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor judiciare;

h) obligarea conducătorului autorităţii pârâte la plata unei amenzi pentru fiecare zi de întârziere.

Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de aplicarea şi executarea contractului administrativ.

Pretenţiile se circumscriu actului administrativ (tipic sau categoriile asimilate acestuia prin lege).

Obiectul acţiunii de contencios administrativ se particularizează şi în funcţie de tipul de contencios administrativ în cauză, astfel că, spre exemplu, în contenciosul obiectiv, care apără starea de legalitate obiectivă, este exclusă cererea în despăgubiri sau în obligarea la emiterea altui act administrativ. În principiu, acţiunea intentată exclusiv pentru despăgubiri pentru daune materiale sau morale nu este posibilă fără a se cere anularea actului vătămător atacabil pe cale directă. De asemenea, în acţiunile intentate de Avocatul Poporului sau de Ministerul Public reclamantul introdus în proces este cel care are prerogativa completării acţiunii cu cerere în despăgubiri.

Actele de procedură. Cererea de chemare în judecată.

Procedura judiciară se obiectivează, se formalizează, prin intermediul actelor de procedură prevăzute de lege. Sintagma „act de procedură” nu beneficiază de o definiţie legală, putând fi întâlnite chiar situaţii în care se utilizează, cu sens sinonim, termenul de „înscris”, uneori în sens de document, alteori ca dovadă a îndeplinirii unor forme de procedură.

Noţiunea evocă o manifestare de voinţă cu efecte juridice asupra procesului, prin urmare actele pot excede cadrului procesual propriu-zis, putând cuprinde un element de extraneitate în raport cu judecata. În general este vorba de acte scrise (ad probationem), unilaterale, ce pot avea ca autori părţile, instanţa, auxiliarii justiţiei sau alţi participanţi în proces.

Cererea de chemare în judecată este un act al reclamantului, act procedural pregătitor al judecăţii, adesea de sesizare a instanţei judecătoreşti, care pune în mişcare acţiunea judiciară. Cererea se face în scris, în limba română (vezi art. 127 din Constituţie; art. 12 din Legea nr. 304/2004 pentru organizarea judiciară). În lumina prevederilor art. 82 alin.(1), 112-114 C.proc.civ., acest act de procedură trebuie să cuprindă următoarele elemente:

a) arătarea instanţei judecătoreşti (pentru verificarea competenţei);

b) numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor şi ale reprezentantului, precum şi numărul de înmatriculare în Registrul Comerţului, codul fiscal, contul bancar

c) calitatea juridică, în nume propriu sau ca reprezentant iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia şi sediul profesional

d) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului

e) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea

f) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere

g) semnătura

h) data cererii

Cererea de chemare în judecată este introdusă de regulă de subiectele procesuale titulare de drepturi. Totuşi, în cazuri speciale, între care şi în contenciosul administrativ, legitimitatea procesuală activă poate aparţine şi altor subiecte, precum Ministerul Public, Avocatul Poporului etc.

La cerere se vor alătura copii după probele înscrisuri (atâtea copii, câţi pârâţi) (s.a. potrivit art. 112 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ.), precum şi (art. 12 din Legea nr. 554/2004) copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz, răspunsul autorităţii publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale sau, dacă reclamantul nu a primit nici un răspuns la cererea sa, copia cererii, certificată cu numărul şi data înregistrării la autoritatea publică, precum şi orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile (procedura de conciliere în cazul contractelor administrative; copia răspunsului la plângerea prealabilă).

Potrivit art. 13 din Legea contenciosului administrativ, la primirea cererii, instanţa va putea/va cere autorităţii al cărei act este atacat să-i comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei (rapoarte, avize, procese-verbale etc.). Dacă autoritatea publică nu trimite, în termenul stabilit de instanţă, lucrările cerute, conducătorul acesteia va fi obligat, prin încheiere interlocutorie, să plătească statului, cu titlu de amendă judiciară, 10% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere nejustificată. Acestea reprezintă reglementarea unei situaţii derogatorii de la dreptul comun care deşi lăsate în competenţa instanţei vor profita reclamantului.

Sub sancţiunea nulităţii, cererea se taxează la valoarea declarată în cerere prin aplicarea anticipată, potrivit dreptului comun (Legea nr. 146/1997 şi O.M.J. nr.760/C/1999; O.G. 32/2005).

Indiferent de obiectul acestora, sunt scutite de taxa de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi alte autorităţi menţionate de legea specială, precum şi cele ale instituţiilor publice care au ca obiect venituri publice, precum şi cele formulate de prefect sau de primar pentru anularea actelor juridice făcute sau emise cu încălcarea prevederilor Legii 18/1991.

De asemenea, amintim că în cazul asistenţei judiciare sunt posibile scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Taxele de timbru percepute pentru acţiunile în contencios administrativ sunt cele prevăzute pentru cauzele neevaluabile în bani (3,7 RON), cu excepţia celor care au ca obiect contractele administrative, care se vor taxa la valoare (10% din valoarea pretenţiilor patrimoniale dar nu mai mult de 36,6 RON). S-a apreciat, în regimul Legii nr.29/1990, dar şi mai recent, că cel puţin unele acţiuni de contencios administrativ trebuie să fie caracterizate prin gratuitate.

Potrivit alin. (2) al art. 28, acţiunile introduse de Avocatul Poporului, de Ministerul Public, de prefect şi de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, precum şi cele introduse împotriva actelor administrative normative, nu mai pot fi retrase.