Controverse cu privire la corelația partid-ideologie și partidul liberal

1. Introducere

Omenirea în general şi România în particular parcurg una dintre cele mai tensionate epoci din istoria civilizaţiei umane; se confruntă cu o serie de crize (economice, sociale, politice etc.) cu consecinţe deosebit de grave asupra condiţiei umane. Responsabili de aceste fenomene sunt o mulţime de factori, unii obiectivi, greu de prevăzut şi deci de preîntâmpinat, iar alţii subiectivi, meniţi să asigure o funcţionalitate armonioasă întregii societăţi, prin strategiile riguroase, ştiinţifice de dezvoltare socială şi politică.

Întrucât, într-un fel sau altul toate partidele îşi dezvăluie rolul în cadrul vieţii sociale prin relativ aceleaşi funcţii, voi defini (desprins din programul de guvernare) partidul liberal ce-şi lasă amprenta directă asupra actului de exercitare a puterii. Acestui tip de partid îi este proprie o ideologie, o doctrină politică pe baza cărora îşi elaborează programul de acţiune.

În cele ce urmează voi mai vorbi despre controversele cu privire la corelaţia partid-ideologie. O primă tendinţă ce s-a manifestat în abordarea corelaţiei partid-ideologie, include opinii şi interpretări legate de înseşi tentativele făcute de diferiţi autori pentru definirea partidelor politice ca atare. Ideologia este asimilată în aceste demersuri explicative ca factor definitoriu, constitutiv al partidelor politice.

O altă orientare, cu origini îndepărtate de trecut, tinde să situeze corelaţia partid-ideologie într-un context acţional, în care partidele devin promotoare ale unor idei şi scopuri politice.

2. Partidele liberale

Partidele liberale şi-au extras primele elemente teoretice ale programelor lor din ideile politice ale revoluţiei din Anglia (1642-1649). Sursele spirituale ale acestor partide s-au aflat în scrierile lui John Locke (promotor al liberalismului aristocratic), în iluminismul ce a precedat şi a pregătit revoluţia franceză (1789-1792) şi în opera lui Charles Monstesquieu. Principiul libertăţii (în toate domeniile) a prevalat în Statele Unite după proclamarea independenţei, iar în Europa după revoluţia Franceză, care a dus la redactarea Declaraţiei Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului.

Neoliberalismul, apărut în perioada interbelică, şi-a pierdut faţă de liberalism (pe care în unele privinţe îl contestă, iar în altele îl completează sau îl preia ca atare) caracterul oarecum providenţial şi exclusivist al punctelor de vedere enunţate. De asemenea, şi-a atenuat, în sens dialectic şi istoric, din apologetism în favoarea unei anumite modestii, pentru că - mai ales în faza de început - nu mai promitea ca liberalismul cea mai bună organizare politică şi economico-socială, ci doar răul .

Principiile de bază ale neoliberalismului, care au călăuzit activitatea partidelor liberale aproximativ o jumătate de secol, se referă la:

- intervenţia statului în economie şi în viaţa socială pentru a pune capăt hegemoniei libertăţii de acţiune;

- tezele egalităţii de şanse, care se substituie acelora referitoare la libertate;

- solidaritatea de interese, care diminuează individualismul;

- politica socială deosebit de activă a statului;

- revitalizarea democraţiei reprezentative prin atragerea sistematică a experţilor.