Criteriul etic în analiza relațiilor internaționale - Politica externă a Federației Ruse

Studiul eticii și moralității în domeniul relațiilor internaționale a preocupat cercetătorii din cea mai mare parte a secolului trecut.Analizând gradul de implicare a oamenilor de știință în relevarea rolului eticii și moralității în relațiile internaționale se constată că în primii șaizeci de ani ai sec. al XX-lea a existat un interes major în studiul acestui fenomen,iar în ultimii treizeci de ani ai aceluiași secol preocuparea pentru studiul științific privind rolul eticii și moralității în sfera relațiilor internaționale a fost diminuat din cauza dorinței de a stabili o independență a studiului relațiilor internaționale față de orice prevedere de ordin etic sau filosofic.

Politica externă prezintă o serie de caracteristici specifice. Întrucât caracterizează interacțiunea dintre două sau mai multe state, politica externă are o dimensiune socială extinsă.Funcționarea politicii externe nu este legată doar de o formă concretă de autoritate,ci și de un spectru de norme și valori internaționale. Specificul politicii externe este condițonat de faptul că în lume există state diferite cu interesele proprii fiecărui stat. Acest fapt necesită confruntarea și găsirea de soluții comune pentru problemele de interes național,independent de diferențele dintre acestea.

Federația Rusă și-a structurat întotdeauna politica externă pe cinci mari linii directoare de acțiune: două din ele vizează relația cu Occidentul: Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeană,fiind de altfel și cele mai vizibile în ultimii douăzeci de ani. Celelalte trei au ca țintă Orientul Îndepărtat și în principal China, Orientul Apropiat și fostele state ex-sovietice, adică Vecinătatea Apropiată.

Guvernarea Putin aduce majore schimbări în politica internă și externă. Rusia duce o dublă campanie de monopolizare, una internă de distrugere a imaginii Statelor Unite ale Americii, pe de altă parte afișează o politică externă conform căreia ar dori o cooperare cu Statele Unite ale Americii: „În acestă strategie, punctele tari și avantajele adversarului sunt exploatate în beneficiul Rusiei, fără să se renunțe la obiectivul ultim de a obține paritatea cu Statele Unite și de a dobândi supremația în regiunile adiacente ale Federației Ruse”

1.Federația Rusă ca Mare Putere

Federația Rusă este recunoscută la nivel mondial pentru tertipurile, tergiversările, șantajul și intimidarea practicate. „Opoziția afișată de legislativul rus în anumite momente vitale a reprezentat un ecran de fum menit să ascundă neîndeplinirea condițiilor impuse de un acord internațional aflat în vigoare. Acest „joc la două capete” era o veche practică sovietică, fiind menit să smulgă concesii maxime din partea țării vizate prin obținerea unor avantaje substanțiale în urma renegocierii acordurilor interstatale”. Alteori, semnarea tratatelor bilaterale era urmată de o lungă amânare a ratificării de către Duma de stat.

„Pentru o țară expansionistă cu mari aspirații de putere, politica externă devine un instrument al politicii interne, în timp ce politica internă este exportată peste hotare. În acest context, caracterizarea președintelui Putin drept un „pragmatic” nu ridică problema obiectivelor Federației Ruse, ci doar descrie mijloacele întrebuințate.” Federația Rusă a fost întotdeauna un stat sensibil la orice modificare apărută în zonele sale de interes și a încercat, printr-un joc al strategiilor,să își îndeplinească obiectivele cu orice preț, pe cale diplomatică și, mai ales, pe căi mai puțin diplomatice.

Fost KGB-ist, Putin și-a utilizat din plin pregătirea în exercitarea funcției de șef al statului. „ În Canada cea sensibilă față de starea mediului a pretins că este ecologist de o viață. În Japonia, s-a înveșmântat cu un costum de judo și și-a permis să fie trântit la podea în timpul unui meci. În China a declarat că una dintre fiicele sale studiază limba chineză. În Franța a spus că pictorul său preferat este Renoir.”

Într-o lume dominată de SUA, Federația Rusă se vede nevoită să se adapteze la o realitate mai degrabă incomodă, ajustându-și metodele de.„Armele” utilizate diferă, după caz. „Rusia și-a impus dominația pe frontul secret, evidențiindu-se prin numeroasele metode și practici inovatoare în domeniu, aplicate în cadrul unor operațiuni minuțios concepute, care au creat un adevărat mit în jurul serviciilor sale secrete.”

Moscova a acționat deseori sub pretextul auto-apărării și al asigurării securității, exagerând, de cele mai multe ori, pericolul la adresa sa. Un exemplu în acest sens este opoziția fermă în raport cu extinderea NATO, care devine mai „antirusă” și subminează interesele Federației.

Federația Rusă a alcătuit chiar și o listă cu acțiuni pe care le consideră potrivnice și la care își arogă dreptul de a lua măsuri pentru a contrabalansa situația. Pe listă sunt prezente,printre altele,integrarea statelor est-europene în NATO și misiunile Alianței în respectivul spațiu (cum ar fi modernizarea armatelor), ori plasarea de baze militare americane în estul Europei. Kremlinul practică tactica apărării prin atac, făcând dese amenințări (uneori fără a specifica acțiunile ulterioare) justificate prin încercarea de protejare a intereselor naționale. Astfel, suspendarea diverselor tratate ce fac referire la armament a fost una dintre amenințările favorite utilizate.

Mai mult, doctrina militară rusă permite utilizarea de arme nucleare în cazul în care se consideră că securitatea națională ar fi în primejdie.Federația Rusă ar putea iniția un atac, dacă există o amenințare armată iminentă asupra sa, dacă îi sunt încălcate sferele de interes ori dacă, în cadrul CSI , există situații instabile ce pun în pericol etnicii ruși. Trebuie menționat faptul că populația vorbitoare de limbă rusă din afara granițelor a fost în repetate ocazii utilizată ca pretext în explicațiile furnizate cu referile la anumite declarații sau acțiuni ale Kremlinului. „ O temă recurentă a politicii Kremlinului o reprezintă preocuparea afișată pentru minoritățile rusofone din statele învecinate, în special din statele care se opun eforturilor integrative ale Rusiei sau care au decis să adere la NATO. Desfășurarea militarilor ruși în statele membre CSI este descrisă ca fiind o formă de protejare a minorităților ruse”.

2. Relația Federația Rusă - Statele Unite ale Americii

Relația dintre Statele Unite și Federația Rusă, după Războiul rece, este privită ca una bazată pe mărime și forță. O aderare în masă a fostelor țări comuniste ar impedica politica externă a Federației Ruse.Cu toate acestea,Federația Rusă nu pare a fi ostilă Uniunii Europene,deoarece „UE poate prefera ca Ucraina, Belarus, Moldova și alte foste republici sovietice să se reintegreze în Federația Rusă, deoarece aceasta ar asigura ipotetic mai multă coerență politică și economică și ar garanta rezerve de energie care sunt vitale pentru Europa de Vest”.