De la Politică la Politici Publice

Capitolul 1. Politica

Politica se poate modifica de la o epoca la alta, de la o generaţie la alta. Dacă pentru antici politica era infăptuirea binelui, iar pentru creştinism era crearea cetăţii lui Dumnezeu pe pământ, pentru cei din epoca modernă politica este realizarea securităţii şi concilierea conflictelor de interese. În concepţia marxistă, politica reprezintă dominaţia unei clase sociale asupra alteia, iar scopul este realizarea unei societăţi a dreptăţii şi a realităţii. Pentru modernişti, politica nu se mai rezuma doar la sfera statului şi la diferitele componente instituţionale, este o epocă a individualismului autarhic, care se coreleaza cu o nouă solidaritate dorită de indivizii concreţi şi mai putin impusă de instituţii. Politica pentru post-modernişti se transformă într-o piaţă unde se distribuie şi se fragmentează puterea.

O definiţie exactă a politicii în general este destul de greu de dat datorită diferitelor unghiuri din care aceasta poate fi privită. Astfel, Julien Freund arată că politica este acţiunea socială care işi propune să asigure prin forţă securitatea externă şi ordinea internă a unei unitaţi politice.

Robert Boading şi Hans Witter Wingem caracterizează politica drept fofosirea constrânsă a puterii sociale.

Politica este definită ca fiind procesul prin care un grup de oameni, cu opinii si interese iniţial divergente, ajung la decizii colective, socotite ca fiind obligatorii pentru respectivul grup şi sunt impuse ca o linie de conduită comună. Politica este inseparabilă de putere, de impunerea deciziilor adoptate membrilor recalcitranţi ai grupului.

În sensul comun, termenul de politică se consideră de obicei că se aplica la ceva “mai mare” decât deciziile particulare, dar la ceva “mai mic” decât mişcările sociale generale. Aşadar, politica, în termenii nivelului de analiză, este un concept plasat la mijloc. În ştiinţele politice nu există o concepţie general acceptată, unitară asupra politicii. Acest lucru nu este însă deloc rău, deoarece stă în natura ştiinţelor sociale şi umaniste să nu ofere niciodată o singură definiţie, şi cu atât mai puţin una "corectă". Din această cauză, s-a renunţat - şi pe bună dreptate - la căutarea în zadar a unei definiţii precise a politicii. Nucleul politicii poate consta în elemente precum puterea, conflictul, dominaţia, pacea sau altceva - totul depinde însă de felul în care este pusă o problemă, de interesele implicate şi de mulţi alţi factori.

Sergiu Tamaş, în lucrarea sa “ Dicţionar politic- Instituţiile democraţiei şi cultura civică” arata că politica este activitatea de guvernare a societăţii prin decizii ce se refera la direcţionarea dezvoltării spre anumite obiective, mobilizarea şi alocarea resurselor necesare, asigurarea stabilităţii sociale, promovarea schimbarii şi inovării, reglementarea raporturilor unui stat cu mediul internaţional. Politica este rezultatul convieţuirii oamenilor şi al faptului că resursele disponibile pentru a satisface nevoile şi dorintele lor sunt limitate. În consecinţă sunt necesare decizii cu privire la modul de alocare autoritară a valorilor în societate şi diviziunea activităţilor între cei ce decid şi cei ce execută. Într-o interpretare mai largă, actul politic este activitatea legată de exercitarea puterii (H.Laswell). Funcţionarea puterii instituite în toate formele de organizare umană se exprimă prin acte de decizie, produsul acestora fiind "politicile" ce urmează să se execute la nivelul guvernării societăţii, conducerii intreprinderilor economice şi financiare, functionării unui partid, sindicat sau altă organizaţie (culturală, religioasă,etc.). Aristotel califica omul drept "animal politic". Politica are implicaţii pentru fiecare cetătean, fie că participă sau nu la procesul politic propriu-zis, întrucât prin activităţile pe care le desfaşoară, dincolo de limitele vieţii private, oamenii rezolvă problemele publice cu care se confruntă, prin decizii care au în vedere trecerea de la ceea ce este, la ceea ce ar trebui să fie. În societatea contemporană, politica este realizată din ce în ce mai puţin de persoane aduse pe primul plan al vieţii publice datorita eredităţii sau bunăstării materiale, locul lor fiind luat de profesionişti. Joseph Schumpeter (Capitalisme,socialisme et democratie,1967) sublinia că specializarea şi profesionalizarea activităţii politice au facut ca "politica să devina inevitabil o carieră", iar "profesiunea politică dezvoltă interese autonome". Factorii care au contribuit la aceasta schimbare sunt numeroşi: apariţia parlamentelor şi intensificarea "concurenţei politice" pentru câştigarea de voturi din partea populaţiei, obţinerea şi exercitarea puterii ca miză politică. În acest context oamenii politici sunt angajaţi într-o activitate din ce în ce mai specializată care cere o instruire metodică în vederea stăpânirii regulilor jocului politic. Ca şi managerii intreprinderilor economice, oamenii politici caută să se remarce prin competenţă şi abilitate. Competenţa este întărită prin practica parlamentară, exercitarea funcţiilor guvernamentale şi cunoasterea detaliilor ascunse ale vieţii politice. Max Weber observa că în acest proces unii trăiesc pentru politică, iar alţii din politică, subliniind că ultimii sunt profesionişti care fac "carieră politică" urmărind o remunerare materială şi simbolică.