Determinarea Antropologiei Culturale

Există două pct de vedere principale de abordare a antropologiei-culturale. Primul este de natură ontologică, cel de-al doilea ţine de domeniul epistemologiei. Antropologia culturală, din viziunea ontologică, treb înţeleasă ca o imagine a naturii umane, adică a ceea ce stă la baza omului ,fiinţelor umane, tuturor oamenilor, umanităţii. Natura umană inşa nu este in acest caz înţeleasă în sens filosofic ci într-o manieră apropiată de modul de a pune problemele propriu disciplinelor ştiinţifice. Pt a dezvălui accepţiunea aceasta a antropologiei culturale este folosit un triunghi care are laturile B, S şi C. Pe laturile triunghiului cad săgeţi notate cu E. B- bilologicul, omul ca apartenenţa în lumea biologică, devenirea omului, prin istorie, dinspre biologic; în prezent omul este o parte a lumii biologice. S- exprimă realitatea socială; desprinşi din biologic oamenii au stabilit relaţii între ei; ei au început să producă mijloace necesare supravieţuirii; făcând toate acestea, oamenii şi-au elaborat şi dezvoltatgrupuri şi instituţii făă de care este imposibilă existenţa societăţii. C- se referă la cultură, ea trebuie privită ca un ansamblu de capacităţi şi obişnuinţe, obţinute de om ca membru al societăţii; cultura se află la baza comportării şi actiunii oamenilor. E- exprimă mediul ecologic; omul este condiţionat de mediul în care trăieşte, cu care constituie un ecosistem. Al doilea punct de vedere asupra antropologiei cult este cel epistemologic. Antropologii au făcut cercetări în diverse domenii utilizând variate metode de investigare. Rezultatele au constituit mai târziu discipline antrologice distincte. Antropologia cult este o prezentare rezumativă a marilor probleme ale acestor discipline particulare antropologice. Ea reprezintă un fel de rezumat, de introducere ptr cei abia iniţiaţi în studiul antropologiei. În lucrarea sa Antropologia. Explorarea diversităţii umane, Conrad Philip Kottak susţine că disciplina antropologiei culturale include principalele subdiscipline cu caracter antropologic.

RAMURILE ANTROPOLOGIEI CULTURALE.

Antropologia cult este privită ca un trunchi, ca un copac, iar disciplinele particulare ca ramuri ale ei. În determinarea ramurilor se disting 3 căi. Prima- are 3 nivele: 1nivel-antropologia culturală înţeleasă ca o antropologie generală, în nivelul 2 se înscriu doua ramuri fundamentale: antropologia fizică şi antropologia socio-culturală; al 3 lea nivel pleacă dinspre antropologia socio-culturală, respectiv dispre antropologia culturală şi este constituit din 3 subdiscipline: arheologie, antropologie lingvistică şi etnologie. A doua cale de determinare a antropologiilor particulare are 3 nivele: pe primul nivel se află antropologia culturală privită ca o antropologie generală, pe al doilea nivel apar mai multe discipline: arheologie, antropologie fizică, antropologie lingvistică şi antropologie culturală; pe al treilea nivel sunt două subdiscipline ale antropologiei culturale particulare: etnografie şi etnologie. A treia cale de coborâre de la antropologie spre ramurile ei are doar 2 nivele: pe primul nivel apare antropologia culturală generală şi pe al doilea nivel apar antropologiile particulare: antropologia fizică, arheologia, antropologia lingvistică, antropologia culturală în sens particular şi antropologia aplicată.

ANTROPOLOGIA FIZICA SAU BIOLOGICA – este studiul umanităţii ca un fenomen biologic, şi este în cea mai mare măsură legată de ştiinţele naturii. Antropologii acestei ramuri studiază specimene atât vii cât şi moarte. Unii dintre ei studiază urme, rămăşiţe ale unor organisme, care au trăind cândva pe pământ. Paleoantropologia datează, clasifică şi compară oase fosile urmărind să determine legăturile dintre oamenii moderni şi strămoşii lor biologici. Antropologia forensică identifică rămăşiţele scheletului uman ptr scopurio legale. După respectivele rămăşite aceştia pot stabili vârsta , sexul, rasa, statura decedatului etc. În acelaşi sens îşi aduce contribuţia osteologia, adică studiul oaselor. Ea îi ajută pe paleoantropologi să examineze cutiile craniene, dinţii şi oasele, ptr a identifica strămoşii omului şi a trasa modificările survenite în anatomia acestora. Antropologii biologici sunt ajutaţi de către geologie. Ea reconstituie condiţiile fizice şi climatice ale timpurilor în care au trăit cei care despre care ştim ceav doar prin intermediul rămăşiţelor osoase. Arheologia asigură informaţii referitoare la unelte şi gospodării, la rămăşiţe materiale ale strămoşilor noştrii. Primatologia este studiul rudelor noastre vii cele mai apropiate, maimuţele mari,cimpanzeii, gorilele. Acest studiu contribuie la înţelegerea comportării strămoşilor noştrii preumani.

ARHEOLOGIA reconstruieşte, descrie şi interpretează comportarea umană şi modelele culturale prin analiza rămăşiţelor materiale. Arheologii studiază preistoria. perioadă premergătoare invenţiei scrisului, în jur de şase mii de ani în urmă. Ei studiază şi culturile actuale- garbologie. Aceasta îşi propune să evidenţieze ceea ce au făcut oamenii, nu ceea ce ei au gândit că au făcut sau ceea ce ei gândesc că ar fii trebuit să facă, sau să obţină opiniile acestora pe bază de interviu. O ramură importantă a arheologiei este cea care se ocupa cu studiul rămăşiţelor lucrurilor materiale confecţionate de oameni. O altă ramură este cea care se ocupă cu studiul obiectelor confecţionate din lut şi din ceramică, studiul cantităţii de obiecte din ceramică sau lut permite estimarea mărimii populaţiilor şi a densităţii acestora.

ANTROPOLOGIA LINGVISTICA În urmă cu mii de ani au luat fiinţă limbi bine dezvoltate, complexe dpdv gramatical. Antropologia lingvistică examinează variaţia limbajelor în timp şi spaţiu. Lingvistica studiază limbajele prezente şi face inferenţe asupra limbajelor din trecut. Tehnicile lingvistice sunt folositoare etnografilor deoarece ele permit invăţarea rapidă a unor limbaje nescrise, de ex lingvistica descriptivă care studiază sunetele, gramatica şi semnifgicaţia unor limbi particulare. Lingvistica istorică ia în considerare variaţia limbilor în timp, scimbările care se produc în sunete, în gramatică şi în vocabularul anumitor limbi. Studiul variaţiei lingvistice în funcţie de contextele sociale se cheamă socio-lingvistică.