Dimensiunea diplomației în relația armată - societate

1. Consideraţii asupra raportului dintre armată şi societate în România

Armata reprezintă o importantă instituţie a statului, investită cu misiuni complexe de apărare a independenţei, suveranităţii, integrităţii şi unităţii teritoriale a ţării şi garantarea democraţiei constituţionale în ţară. În plus, prin integrarea României în NATO şi aderarea ei la Uniunea Europeană, sporesc responsabilităţile sale în domeniul securităţii regionale şi nu numai. Ca urmare, armata va trebui să fie în măsură să îndeplinească atât misiunile constituţionale ce îi revin în plan intern, cât şi gama de misiuni internaţionale diverse - de la cele de natură umanitară la cele privind managementul crizelor şi combaterea terorismului internaţional. În acest context, este evident că armata va trebui să treacă printr-un amplu şi complex proces de reformă, pentru a se transforma într-o instituţie modernă, compatibilă cu cerinţele noului statut al României de membru al Alianţei Nord- Atlantice, dar şi cu mutaţiile produse, în toate sectoarele de activitate din societatea românească. În acest mod, ea va fi în măsură să răspundă mai bine obiectivelor pe care ţara noastră, ca stat suveran şi, în acelaşi timp, membru NATO, şi le fixează. Totodată, ea se va profesionaliza (începând cu anul 2007 s-a renunţat la serviciul militar obligatoriu, trecându-se la voluntariat) devenind mai suplă, mai modernă, mai tânără şi mai capabilă de a exploata într-o manieră optimă sinergiile în ţară şi în afara ei. Într-o modalitate subsidiară, ea va putea, în mod rapid şi cu competenţă, să susţină autorităţile civile în caz de criză, de catastrofă naturală sau în timpul unor evenimente importante organizate la nivel naţional. Cu toate că efectivele sale vor fi mult reduse, sprijinul său oferit populaţiei şi autorităţilor publice, locale şi centrale, nu va fi diminuat, ci mai bine structurat, mai rapid şi mai strâns legat de instituţiile cu competenţe în domeniul situaţiilor de urgenţă. De asemenea, armata, prin modul de organizare şi desfăşurare a vieţii şi activităţii sale, va căuta să răspundă tuturor exigenţelor mediului economic. Raportarea permanentă la costuri, în orice activitate umană, inclusiv în cea militară, este din ce în ce mai prezentă. În plus, se ştie că riscurile şi ameninţările potenţiale la adresa securităţii umane a persoanelor şi a comunităţii naţionale, regionale şi mondiale, în prezent, sunt numeroase, iar prevenirea şi combaterea lor solicită resurse umane, financiare şi materiale multiple, pe care puţine state şi le pot permite prin bugetul destinat apărării. De aceea, şi în acest domeniu se impune evaluarea corectă a nevoilor şi a posibilităţilor de acoperire adecvată a lor, pentru ca planificarea şi, mai ales, derularea activităţilor să fie una realistă. Evoluţia instituţiei militare, în consens cu exigenţele contextului intern şi internaţional şi cu posibilele misiuni de îndeplinit, se produce într-o strânsă relaţie cu societatea umană în care fiinţează. În acest sens, se pot distinge relaţii ale armatei cu: celelalte instituţii ale statului cu competenţe în domeniul apărării şi securităţii naţionale; societatea politică; societatea civilă; populaţia ţării. Toate aceste raporturi se fondează atât pe prevederile actelor normative existente în domeniu, care au suportat armonizarea cu cele în vigoare în statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, cât şi pe tradiţii şi obiceiuri. Acestea din urmă, la rândul lor, încep, treptat, să sufere transformări, din ce în ce mai semnificative, datorită noului context în care societatea românească, în întregul său, şi odată cu ea armata, ca parte intrinsecă a acesteia, le suportă prin aderarea la UE şi integrarea în NATO.

2. Impactul integrării României în NATO asupra raportului dintre armată şi societate

În 2004, la summit-ul de la Istanbul, România a fost primită în rândul statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice. Dobândirea acestui statut, pe lângă satisfacţiile împlinirii unor aspiraţii naţionale, presupune şi asumarea conştientă şi voluntară a unui set de obligaţii militare şi nu numai. Astfel, Armata României a intrat, odată cu acest moment important, într-o nouă etapă de transformare, destinată creării unei forţe flexibile şi expediţionare, capabile să-şi asume responsabilităţi sporite în apărarea colectivă, în managementul crizelor şi în operaţiunile de combatere a terorismului. În acest scop, s-a dezvoltat un nou set de misiuni şi cerinţe pentru instituţia militară care încorporează responsabilităţile de securitate asumate de România ca membru NATO.

Participarea la operaţiunile complexe din teatrele de operatii reprezintă un catalizator pentru reforma Armatei României şi instruirea personalului militar . Nu trebuie omis din acest proces complex nici omul, un factor esenţial în ecuaţia transformării. Reducerea cantitativă a personalului, militar şi civil, şi profesionalizarea armatei angrenează diminuarea efectivelor şi desfiinţarea unor unităţi militare. De aceea, s-a acordat şi se va acorda în continuare o atenţie prioritară programelor de reconversie şi protecţie socială .

Perfecţionarea sistemului de planificare utilizat în MAp, în vederea compatibilizării sale depline cu procesul NATO de planificare a apărării, va continua pe dimensiunile definite deja de sistemul actual. În plus, acest sistem va fi dezvoltat pentru a încorpora noi cerinţe referitoare la forţe şi capabilităţi, dar şi pentru a asigura alocarea cu prioritate a resurselor pentru obiectivele asumate în cadrul NATO. Integrarea României în Alianţa Nord-Atlantică a însemnat adoptarea unui ansamblu coerent de măsuri diverse, ca natură şi conţinut, atât la nivelul întregii societăţi româneşti, cât şi al instituţiei militare. Printre acestea se numără cele de natură: umană (diminuarea efectivelor, profesionalizarea întregului personal militar, modificarea sistemului de formare şi dezvoltare profesională a personalului, implicarea concretă în executarea de misiuni în afara statului român, reconversia militarilor disponibilizaţi); organizaţională (renunţarea la unele structuri şi crearea altora, adoptarea unei alte dispuneri a marilor unităţi şi unităţilor pe teritoriul naţional); materială (reducerea cantitativă a unor categorii de armament şi tehnică de luptă, modernizarea unor categorii de tehnică de luptă şi înzestrarea cu mijloace de luptă moderne); normativă (armonizarea actelor normative - de la regulamente militarepână la legi din domeniul apărării şi securităţii naţionale – cu cele existente în ţările membre NATO); doctrinară (s-au adoptat Strategia naţională de securitate a României, Strategia militară a României, doctrine specifice fiecărei categorii de forţe armate şi nu numai).

Astfel, în plan uman, s-au produs următoarele schimbări semnificative: diminuarea efectivelor armatei, lucru ce a însemnat un şoc atât pentru populaţie, cât mai ales pentru personalul armatei. Probabil, iniţial, această reducere de personal a fost percepută, de cea mai mare parte a populaţiei, ca o scădere a importanţei şi rolului instituţiei militare în societate.

Integrarea efectivă a României în structurile NATO a produs noi mutaţii în dimensiunea umană a măsurilor adoptate în direcţia asigurării compatibilităţii şi interoperabilităţii armatei noastre cu armatele celorlalte state membre ale acestei alianţe politico-militare. În acest sens, s-au luat măsuri, cum ar fi: modernizarea sistemului de management al carierei militare, în conformitate cu teoria şi practica din armatele moderne, membre NATO. Aceasta a însemnat elaborarea şi punerea în practică a unor programe adecvate privind: definirea posturilor, recrutarea şi selecţia personalului, pregătirea şi evoluţia în carieră a acestuia, evaluarea şi motivarea pentru profesia militară; reducerea efectivelor, concomitent cu restructurarea personalului pe categorii de personal şi grade militare, potrivit cerinţelor de interoperabilitate cu armatele NATO în acest domeniu. În acest context, s-au adoptat măsuri precum: reducerea accentuată a numărului de ofiţeri, îndeosebi a celor cu grade superioare – maior, locotenent-colonel şi colonel; creşterea numărului de subofiţeri; sporirea numărului de militari angajaţi pe bază de contract; reducerea numărului de militari cu serviciu obligatoriu; reducerea numărului de civili; profesionalizarea personalului în acord cu standardele şi procedurile NATO. însuşirea limbii engleze, ca premisă a asigurării participării personalului Armatei României în comandamente mixte NATO; reconversia personalului militar disponibilizat, ca urmare a procesului de restructurare a armatei. Sub aspect organizaţional s-au produs o serie de transformări cerute atât de calitatea României de parte la Tratate internaţionale referitoare la reducerea efectivelor şi armamentelor, cât şi de statutul de stat membru NATO.