Doctrina Liberală

Doctrina liberala constituie una dintre cele mai complete si elaborate doctrine ale societatii moderne si contemporane. Liberalismul a constituit timp de mai multe sute de ani, temeiul marilor prefaceri politice, economice, spirituale si nationale.

În Europa capitalismul a debutat în perioade diferite astfel: în Anglia în sec.XVII-lea, în Franta în sec.XVIII-lea, în Germania si Italia în sec.XIX-lea, iar în România procesul declansarii liberalismului apare abia la mijlocul secolului XIX, odata cu Revolutia de la 1848. În tarile europene procesul de geneza a capitalismului influenteaza mai mult sau mai putin doctrina politica care se va dezvolta nuantat în acestea. Capitalismul are corespondent pe planul conceptiilor politice, pe planul ideologiei filosofiei liberalismului, drept o doctrina politica, economica, dominanta. Liberalismul este de provenienta specific burgheza si este caracterizat drept o conceptie politica care promoveaza bunastarea si dezvoltarea individului. Daca la începuturi, în sec.XVIII-lea si XIX-lea, liberalismul promova individul liber de constrângerile guvernamântului, în sec. XX, liberalii privesc guvernamântul drept un mijloc de corectare a abuzurilor si neajunsurilor societatii, care poate ameliora relele si poate genera stabilitatea politica, prin reducerea inegalitatilor economice si sociale. În plan filosofic liberalismul sustine egalitatea si liberalizarea oamenilor, iar din punct de vedere politic egalitatea si libertatea politica, fara nici un fel de discriminari politice, se întemeiaza pe toate cuceririle stiintei si tehnicii din epoca moderna, iar în plan economic se identifica cu competitia, concurenta, libertatea economica a oamenilor, fara îngradirea initiativei.

Individualismul liberal este fondat pe valoarea egala a indivizilor si proclama primordialitatea individului în ordinea valorilor, scopurilor si mijloacelor. Aceasta se poate realiza prin concordanta de interese obiective dintre indivizi si stat, dintre interesele particulare si cerinte generale.

În Anglia apare fabianismul, un curent de esenta liberala, o miscare mic-burgheza formata indeosebi din intelectuali si reprezinta o replica potrivnica socialismului revolutionar. El sustine teza ca societatea poate fi transformata doar prin reforme, prin dobândirea pasnica a majoritatii parlamentare. Atât liberalistii cât si fabianistii împartasesc scopuri politice comune. Conceptia liberala se bazeaza pe principiile unei morale de ordin crestin, pe principiile unei doctrine crestine ajustata la interesele lor.Unul din fondatorii doctrinei liberale este J.J.Bentham(1748-1832); el elaboreaza principiile teoretice ale mentinerii concurentei, care reprezenta la vremea respectiva o exigenta sociala a burgheziei. Tot el propaga teza pluralitatii în stat conform careia o parte din putere în societate este detinuta de catre stat, iar alta parte de catre organizatii de tip sindical. Bentham sustine ca puterea politica trebuie subordonata folosului si utilului; atât statul cât si dreptul ar trebui sa urmareasca asigurarea placerii.

Benjamin Constant (1767-1830), alt reprezentant al liberalismului îsi propune sa etaleze o paralela între libertatea epocii moderne si libertatea în societate. El militeaza pentru libertatea civila, cetateneasca si pentru asigurarea acesteia de catre guvern în interesul, folosul si pentru utilitatea cetatenilor. B.Constant defineste constitutia ca fiind actul juridic care reglementeaza întreaga viata de stat. Pentru el forma de guvernamânt ideala este monarhia constitutionala, deoarece aceasta este legitima si oportuna. Prin libertate, pe care a aparat-o timp de 40 de ani, Constant întelegea triumful individualitatii. Individualismul releveaza raportul dintre individualismul liberal si celelalte expresii ale individualismului. Individualismul liberal înglobeaza convingeri a caror valoare nu se limiteaza la domeniul politic, juridic, economic, ci se extinde asupra filosofiei, artei si chiar literaturii. Individualismul anarhic considera ca ar trebui sa dispara societatea si guvernele care exploateaza omul si îl obliga sa devina vicios pentru a se crea posibilitatea înfloririi existentelor individuale. Aceasta societate perfecta ar fi societatea burgheza. Individualismul socialist militeaza pentru ordine sociala bazata pe tranzactii si schimburi, societatea fiind o federatie de indivizi pusi în miscare de potentele individuale, cu scopul de a servi în mod exclusiv individului.

Liberalismul prezinta egalitate si libertate politica, fara nici un fel de discriminare politica, el promoveaza republica si sustine suveranitatea poporului.

Democratia liberala se prezinta ca o unitate între organizarea politica si cea economica, asezata pe aceleasi baze: egalitate, libertate, pluralism, competitie, reprezentare.

Filosofia liberala cere o constitutie scrisa, cere acordarea de libertati individuale, limitarea autoritatii presedintelui si a administratiei.

I.Gh.Duca spunea ca în esenta liberalismul reprezinta grija permanenta a viitorului, preocuparea de a-l pregati si de a-l asigura. Doctrina liberala crede ca realizarea progresului se poate face doar prin ordine, prin democratie, prin nationalism si prin armonie sociala.

Fondatorul liberalismului este considerat John Locke (1632 – 1704), el fiind cel care deosebeste 3 tipuri de puteri: - puterea legislativa, detinuta de popor, care îsi deleaga în acest scop reprezentantii;- puterea executiva si - puterea federativa, acestea doua fiind încredintate regelui ce are capacitatea de a trata problemele de drept international, în raporturile cu celelalte puteri. „Sistemul întocmit de Locke acorda un spatiu larg individului, fiecare ramâne liber si posesor al drepturilor si pune bazele unui contract social de libera asociere, într-un cadru liberal”1.

Locke a stabilit dreptul de proprietate, facând din aceasta un drept strict individual.În interpretarea lui Locke „societatea” sau elementele esentiale ale sale se nasc înaintea institutilor politice.Ratiunea institutilor politice este apararea proprietatii pusa în pericol de dezordinele inevitabile ale starii naturale. Dupa el orice corp politic care îsi îndeplineste misiunea, adica protectia proprietatii, exista o putere suverana careia nici o vointa politica, nici o putere constituita nu are dreptul sa i se opuna puterea legislativa______..

Legislativul este puterea pe care o are fiecare de a face ceea ce considera bun pentru conservarea sa si a celorlalti, putere pe care la intrarea lui în „societatea civila”, o va abandona „partial” pentru a fi reglata de legi.

Executivul este puterea pe care o are fiecare, în starea naturala, de a pedepsi infractiunile la legea naturala; forta naturala pe care individul, în starea naturala, o va putea folosi dupa voie pentru a-i pedepsi potrivit directivelor întregii societati, adica potrivit directivelor puterii legislative. Forta executiva a societatii este realizata prin unirea fortelor executive ale indivizilor. A iesi din starea naturala sau a intra în „societatea civila” înseamna esentialmente a constitui o adunare legislativa. Ratiunea institutiei politice este apararea proprietatii puse în pericol de dezordinea inevitabila a starii naturale. De aceea trebuie instituita aceasta „putere suprema” care sa aiba dreptul de a cere supunere. Numai un corp legislativ reprezentativ si suveran îndeplineste aceasta conditie. Dar pentru aplicarea legilor continuu, trebuie sa existe o alta putere, subordonata executivului, care trece în epoca moderna drept „continuatorul” puterii monarhice. Legislativul ca expresie a indivizilor societatii civile, este puterea suprema, iar puterea executiva întruchipeaza „transcedenta” puterii politice în raport cu societatea, diferenta dintre stat si societatea civila sau dintre conditia politica a omului si conditia sa „naturala”.