Efectele Globalizării

Referat
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 3150
Mărime: 21.71KB (arhivat)
Publicat de: Denis State
Puncte necesare: 7
UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA FACULTATEA DE ISTORIE ȘI GEOGRAFIE SPECIALIZAREA ȘTIINȚE POLITICE

Extras din referat

1. Noțiuni definitivatoare

În privinţa procesului de globalizare nu există încă o definiţie universal acceptată şi nici definitivă întrucât acesta subinclude o multitudine de procese complexe privind domenii diverse ale societăţii umane. Ca atare, globalizarea poate fi definită ca un fenomen, o strategie, o ideologie sau toate la un loc.

Trebuie demarcată noţiunea de globalizare şi mondializare. Mondializarea este o mişcare mondială care nu include liberalizarea, reprezintă mai mult declararea unui teritoriu specific – un oraş, un municipiu, un stat, de exemplu – ca teritoriu internaţional, mondial, cu responsabilităţi şi drepturi la scară internaţională. Gobalizarea se constituie ca un ansamblu complex de procese având ca obiectiv realizarea integrării internaţionale la nivel economic, militar, politic, socio-cultural şi de securitate, conducând la uniformizarea nivelului de trai şi de dezvoltare la scară planetară. FMI-ul defineşte globalizarea drept „creşterea în interdependenţa economică a ţărilor din întreaga lume prin creşterea volumului şi varietăţii tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei”.

În management, globalizarea reprezintă un termen de marketing sau de strategie care se referă la apariţia unor pieţe internaţionale pentru bunuri de consum caracterizate de nevoi şi gusturi similare ale clienţilor, reuşind astfel, de exemplu, să vândă aceleaşi maşini şi săpunuri sau produse alimentare prin campanii publicitare similare, unor persoane ce aparţin unor culturi diferite În domeniul software, globalizarea este termenul tehnic ce combină procesele de internaţionalizare şi localizare.

2. Fenomenul globalizării prin prisma geopoliticului

Fenomenul globalizării este o etapă viitoare a procesului general de dezvoltare politico - economică şi culturală a omenirii.

Există opinii conform cărora fenomenul globalizării nu ar fi unul nou şi necunoscut anterior omenirii. Bazele sistemului economic global au fost puse odată cu descoperirile geografice, dezvoltarea transporturilor şi telecomunicaţiilor, a întregii economii mondiale.

Ceva similar cu ceea ce numim noi astăzi globalizare a avut loc şi înaintea primului război mondial, când lumea a fost împărţită între marile puteri, devenind astfel mai omogenă şi mai uşor de dirijat

Mai întâi de toate, globalizarea este un proces geoeconomic şi mai apoi geopolitic şi geocultural. Acest proces nu este numai o apropiere, o integrare a economiilor mai multor ţări. Se schimbă caracteristicile calitative ale acestor economii care se transformă din nişte sisteme închise în elemente ale unui sistem mondial. Se schimbă însuşi noţiunea de “economie naţională”. Instituţia economică de bază devine corporaţia transnaţională, care îşi amplasează fabricile şi îşi comercializează produsele acolo unde îi este mai convenabil, fără a lua în considerare existenţa graniţelor. Din această cauză are loc aprofundarea procesului de diviziune internaţională a muncii, iar în cadrul unui singur stat, fie şi dezvoltat, apare “economia “dublă, apar “enclave înfloritoare”, “regiuni – donatoare, regiuni creditabile”. Regiuni întregi se transformă în furnizori de materie primă şi pieţe de desfacere pentru corporaţiile transnaţionale, fără a dezvolta producţiile proprii.

Astfel, cred că globalizarea este un proces de creare şi dezvoltare a unui sistem informaţional şi financiar unic, care cuprind întreaga lume şi este legat cu accesul absolut la informaţie şi cu mişcarea rapidă a capitalului. Consider că trebuie discutate rezultate calitativ noi, deoarece ele se bazează pe nişte tehnologii absolut noi. Nu este vorba despre Internet, televiziunea globală şi alte lucruri frumoase, dar despre faptul că pentru prima dată în istoria omenirii afacerea cea mai profitabilă nu rezidă în schimbarea obiectelor neînsufleţite, dar în crearea unei conştiinţe vii.

Dacă pe parcursul întregii sale istorii omenirea nu a făcut altceva decât să schimbe natura, atunci în prezent presiunea antropgenă asupra naturii a atins nivelul critic, şi omenirea nu mai rezolvă problemele apărute prin acomodarea naturii la propriile interese ci invers - pe cale acomodării proprii la natură. Pragul creat în urma apariţiei noilor tehnologii a devenit cea mai profitabilă afacere.

Dacă înainte de modelarea conştiinţei oamenilor se ocupau dictatorii şi chiar multe dintre ţările democratice, în prezent acest lucru a devenit, pentru prima dată, cel mai convenabil şi mai eficace tip de afaceri. Dacă mai înainte aceasta era prerogativa statului sau a unor mari structuri, acum de aceasta se ocupă orişicare producător de conserve pentru pisici. Este clar că acest proces duce la schimbări internaţionale, deoarece concurenţa capătă noi resurse.

Aceasta, însă, implică o destabilizare şi nesiguranţă globală. De exemplu, elaborarea noilor principii tehnologice, inclusiv a celor informaţionale, este concentrată în SUA, Germania şi Japonia. La etapa actuală americanii, germanii şi japonezii s-au distanţat enorm şi determină, practic, evoluţia omenirii.

Poate părea straniu, dar globalizarea înseamnă şi limitarea democraţiei, deoarece pentru a asigura influenţa asupra cetăţenilor este îndeajuns să poţi influenţa elita, care este un model pentru imitare. În urma acestor activităţi de lungă durată se schimbă şi modelul de conştiinţă al elitei - ea începe să gândească puţin altfel, apar noi stereotipuri, ea se distanţează tot mai mult şi mai mult de cealaltă masă a populaţiei prin felul de a vedea lumea şi prin felul de a gândi. Chiar dacă şi în cazul unor regimuri totalitare, nedemocratice are loc pătrunderea unor idei în conştiinţa conducătorilor (elitei), atunci în momentul în care această elită devine ultra informatizată, pătrunderea noilor idei devine tot mai dificilă. Astfel, potenţialul democraţiei se reduce la careva 20 sau 30 la sută din populaţie.

Preview document

Efectele Globalizării - Pagina 1
Efectele Globalizării - Pagina 2
Efectele Globalizării - Pagina 3
Efectele Globalizării - Pagina 4
Efectele Globalizării - Pagina 5
Efectele Globalizării - Pagina 6
Efectele Globalizării - Pagina 7
Efectele Globalizării - Pagina 8
Efectele Globalizării - Pagina 9
Efectele Globalizării - Pagina 10
Efectele Globalizării - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Efectele Globalizarii.doc

Alții au mai descărcat și

Politici Publice

În sensul comun, termenul politica se considera de obicei ca se aplica la ceva “mai mare” decât deciziile particulare, dar la ceva “mai mic” decât...

Blocada Berlinului

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial aduce cu sine era Razboiului Rece,o confruntare deschisa, nonmilitara si limitata intre doua grupuri de...

Organizații Regionale latino-americane

Organizaţie Data creãrii Ţãri membre (Nr). Ţãri membre AEC Asociaţia Statelor din Caraibe 1994 26 Antigua şi Barbuda, Bahamas, Barbados,...

Triunghiul violenței în Columbia

Triunghiul violentei in Columbia Format din: 1. Miscarile de gherila 2. Cartelurile de droguri 3. Organizatiile paramilitare Miscarile de...

Rusia după Încheierea Războiului Rece

Rusia si strainatatea apropiata Dupa încheierea razboiului rece, fiecare tara europeana a blocului socialist a fost confruntata cu problemele...

Planul de dezvoltare rurală și ocuparea forței de muncă în Comuna Feleacu, județul Cluj

Prezentarea generalǎ a comunei Feleacu Transilvania este consideratǎ de cǎtre mulţi specialişti ca fiind ţara tuturor formelor de relief, de la...

Te-ar putea interesa și

Mondializarea și Influența Sa asupra Mediului Economic

Introducere Mondializarea reprezinta o retea de interdependente dezvoltata între statele lumii, o sinteza a transformarilor radicale cu care s-a...

Efectele social-economice ale globalizării

domeniul economic si social petrecute dupa cel de-al doilea razboi mondial ca urmare a mediatizatului fenomen al globalizarii. Cele patru capitole...

Efectele sociale ale globalizării

Introducere Globalizarea nu poate fi considerată ca reprezentând un fenomen complet nou în istoria lumii, ea având anumite antecedente istorice,...

Fenomenele sociale care influențează viața școlii și viața de familie

Introducere În sociologie, prin fenomen social se defineşte o relatie, un proces, un mod de organizare.( Dictionar de sociologie (coordonatori:...

Efecte negative ale globalizării - comerțul cu droguri

1 Globalizarea ca fenomen 1.1 Ce este globalizarea? Nu exista o definitie a globalizarii intr-o forma universal acceptata, si probabil nici...

Efectele globalizării în România - avantaje, costuri

I. ASPECTE GENERALE ALE GLOBALIZĂRII Globalizarea, pe lângă faptul ca este discutată şi tratată sub diferite forme din prisma tuturor palierelor...

Efectele globalizării în China

„China este modernă şi antică. Comunistă şi capitalistă. Bogată şi săracă. Reformată şi rezistentă la schimbare. Omogenă şi diversă. Represivă şi...

Efectele globalizării financiare

I.Globalizarea financiara si efectele acesteia Termenul de globalizare semnifica, la modul generic, procesul de extindere a activitatilor...

Ai nevoie de altceva?