Efectele Globalizării

1. Noțiuni definitivatoare

În privinţa procesului de globalizare nu există încă o definiţie universal acceptată şi nici definitivă întrucât acesta subinclude o multitudine de procese complexe privind domenii diverse ale societăţii umane. Ca atare, globalizarea poate fi definită ca un fenomen, o strategie, o ideologie sau toate la un loc.

Trebuie demarcată noţiunea de globalizare şi mondializare. Mondializarea este o mişcare mondială care nu include liberalizarea, reprezintă mai mult declararea unui teritoriu specific – un oraş, un municipiu, un stat, de exemplu – ca teritoriu internaţional, mondial, cu responsabilităţi şi drepturi la scară internaţională. Gobalizarea se constituie ca un ansamblu complex de procese având ca obiectiv realizarea integrării internaţionale la nivel economic, militar, politic, socio-cultural şi de securitate, conducând la uniformizarea nivelului de trai şi de dezvoltare la scară planetară. FMI-ul defineşte globalizarea drept „creşterea în interdependenţa economică a ţărilor din întreaga lume prin creşterea volumului şi varietăţii tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei”.

În management, globalizarea reprezintă un termen de marketing sau de strategie care se referă la apariţia unor pieţe internaţionale pentru bunuri de consum caracterizate de nevoi şi gusturi similare ale clienţilor, reuşind astfel, de exemplu, să vândă aceleaşi maşini şi săpunuri sau produse alimentare prin campanii publicitare similare, unor persoane ce aparţin unor culturi diferite În domeniul software, globalizarea este termenul tehnic ce combină procesele de internaţionalizare şi localizare.

2. Fenomenul globalizării prin prisma geopoliticului

Fenomenul globalizării este o etapă viitoare a procesului general de dezvoltare politico - economică şi culturală a omenirii.

Există opinii conform cărora fenomenul globalizării nu ar fi unul nou şi necunoscut anterior omenirii. Bazele sistemului economic global au fost puse odată cu descoperirile geografice, dezvoltarea transporturilor şi telecomunicaţiilor, a întregii economii mondiale.

Ceva similar cu ceea ce numim noi astăzi globalizare a avut loc şi înaintea primului război mondial, când lumea a fost împărţită între marile puteri, devenind astfel mai omogenă şi mai uşor de dirijat

Mai întâi de toate, globalizarea este un proces geoeconomic şi mai apoi geopolitic şi geocultural. Acest proces nu este numai o apropiere, o integrare a economiilor mai multor ţări. Se schimbă caracteristicile calitative ale acestor economii care se transformă din nişte sisteme închise în elemente ale unui sistem mondial. Se schimbă însuşi noţiunea de “economie naţională”. Instituţia economică de bază devine corporaţia transnaţională, care îşi amplasează fabricile şi îşi comercializează produsele acolo unde îi este mai convenabil, fără a lua în considerare existenţa graniţelor. Din această cauză are loc aprofundarea procesului de diviziune internaţională a muncii, iar în cadrul unui singur stat, fie şi dezvoltat, apare “economia “dublă, apar “enclave înfloritoare”, “regiuni – donatoare, regiuni creditabile”. Regiuni întregi se transformă în furnizori de materie primă şi pieţe de desfacere pentru corporaţiile transnaţionale, fără a dezvolta producţiile proprii.

Astfel, cred că globalizarea este un proces de creare şi dezvoltare a unui sistem informaţional şi financiar unic, care cuprind întreaga lume şi este legat cu accesul absolut la informaţie şi cu mişcarea rapidă a capitalului. Consider că trebuie discutate rezultate calitativ noi, deoarece ele se bazează pe nişte tehnologii absolut noi. Nu este vorba despre Internet, televiziunea globală şi alte lucruri frumoase, dar despre faptul că pentru prima dată în istoria omenirii afacerea cea mai profitabilă nu rezidă în schimbarea obiectelor neînsufleţite, dar în crearea unei conştiinţe vii.

Dacă pe parcursul întregii sale istorii omenirea nu a făcut altceva decât să schimbe natura, atunci în prezent presiunea antropgenă asupra naturii a atins nivelul critic, şi omenirea nu mai rezolvă problemele apărute prin acomodarea naturii la propriile interese ci invers - pe cale acomodării proprii la natură. Pragul creat în urma apariţiei noilor tehnologii a devenit cea mai profitabilă afacere.

Dacă înainte de modelarea conştiinţei oamenilor se ocupau dictatorii şi chiar multe dintre ţările democratice, în prezent acest lucru a devenit, pentru prima dată, cel mai convenabil şi mai eficace tip de afaceri. Dacă mai înainte aceasta era prerogativa statului sau a unor mari structuri, acum de aceasta se ocupă orişicare producător de conserve pentru pisici. Este clar că acest proces duce la schimbări internaţionale, deoarece concurenţa capătă noi resurse.

Aceasta, însă, implică o destabilizare şi nesiguranţă globală. De exemplu, elaborarea noilor principii tehnologice, inclusiv a celor informaţionale, este concentrată în SUA, Germania şi Japonia. La etapa actuală americanii, germanii şi japonezii s-au distanţat enorm şi determină, practic, evoluţia omenirii.

Poate părea straniu, dar globalizarea înseamnă şi limitarea democraţiei, deoarece pentru a asigura influenţa asupra cetăţenilor este îndeajuns să poţi influenţa elita, care este un model pentru imitare. În urma acestor activităţi de lungă durată se schimbă şi modelul de conştiinţă al elitei - ea începe să gândească puţin altfel, apar noi stereotipuri, ea se distanţează tot mai mult şi mai mult de cealaltă masă a populaţiei prin felul de a vedea lumea şi prin felul de a gândi. Chiar dacă şi în cazul unor regimuri totalitare, nedemocratice are loc pătrunderea unor idei în conştiinţa conducătorilor (elitei), atunci în momentul în care această elită devine ultra informatizată, pătrunderea noilor idei devine tot mai dificilă. Astfel, potenţialul democraţiei se reduce la careva 20 sau 30 la sută din populaţie.