Erodarea statului-națiune și implicațiile sale asupra suveranității

Abstract: Lucrarea de față analizează diferitele aspecte care ar putea determina o erodare a statului-națiune și implicit a suveranității acestuia. De asemenea, este analizat conceptul de suveranitate, cât și delimitarea dintre suveranitatea de stat și cea națională, lucru esențial pentru înțelegerea eventualelor probleme care pot conduce la erodarea suveranității naționale.

Cuvinte cheie: stat-națiune, suveranitate, erodare, amenințări.

Introducere

Atunci când vorbim despre capacitatea statului-națiune de a reacționa la eventualele modificări care au loc la nivelul societății internaționale, ca urmare a acțiunii diverșilor factori, trebuie să luăm în considerare și conceptul de suveranitate, ce definește puterea de stat.

În actualul sistem internațional, unitatea cea mai importantă rămâne în continuare statul, care la rândul său are ca unitate de bază conceptul de națiune. Ernest Renan, în lucrarea sa „Ce este o națiune?” oferă o perspectivă foarte interesantă asupra conceptului de națiune, afirmând că: „O națiune este un suflet, un principiu spiritual. Două lucruri care în realitate nu constituie decât unul, constituie acest suflet, acest principiu spiritual. Unul vine din trecut, celălalt din prezent. Primul este posesia comună a unei bogate moșteniri de amintiri, celălalt este angajamentul, dorința de a trăi împreună.” Astfel, în această concepție națiunea are o anumită identitate colectivă, coalizată de voința de conviețuire. Practic reprezintă o comunitate de cetățeni, catalogați drept oameni liberi și raționali, care este determinată de o serie de raporturi de solidaritate și de interese comune.

În ceea ce privește conceptul de suveranitate, recunoașterea acesteia reprezintă o condiție fundamentală pentru existența statului ca subiect de drept internațional, dar nu este și o condiție suficientă. Suveranitatea statului trebuie să aibă o existență „de jure” care să fie completată de cea „de facto”.

În lucrarea „Stat și națiune în istoria europeană”, Hagen Schulze definește suveranitatea drept „puterea absolută și nelimitată temporal ce-i revine statului, care desemnează instanța supremă a deciziei politice, iar întrucât această putere este, prin definiție, absolută, ea nu poate fi exercitată decât de o singură persoană, de suveran ca unic legiuitor”.

Contestarea suveranității pornește de la contestarea statului. Dacă acesta nu este suficient de stabil din toate punctele de vedere și suveranitatea sa va fi pusă la îndoială sau va fi amenințată de diverși factori.

Despre suveranitate

Doctrina suveranității s-a dezvoltat ca parte a transformării sistemului medieval din Europa într-un sistem statal modern, proces care a culminat cu Tratatul de la Westfalia, din 1648. Importanța acestui tratat pentru dreptul internațional consta în faptul că pentru prima dată un act internațional a recunoscut egalitatea statelor ca fiind un principiu al dreptului internațional și pentru prima dată în istorie statele independente ale Europei s-au unit într-o comunitate internațională.

Într-o anume privință, apariția conceptului de suveranitate a avut loc paralel cu apariția ideii de proprietate privată, ambele punând accentul pe drepturile exclusive ale unui singur posesor, spre deosebire de sistemul medieval al drepturilor economice și politice difuze și multistratificate. În cadrul statului, suveranitatea semnifica ridicarea monarhului la proeminența absolută față de pretendenții feudali rivali precum aristocrația, papalitatea și Sfântul Imperiu Roman. Pe plan internațional suveranitatea a servit drept bază pentru recunoașterea reciprocă, pe temeiul egalității juridice, dar și ca bază a diplomației și a dreptului internațional.

Doctrina clasică a dreptului internațional pune în corelație, în mod clar, apariția suveranității de apariția statului, considerând că, pe de o parte suveranitatea a apărut odată cu puterea de stat, ca o însușire esențială a acesteia în condițiile creării statului, iar pe de altă parte, odată cu existența a două state alăturate care încercau să își mențină independența unul față de celălalt.

Astfel, despre conceptul de suveranitate nu se poate vorbi în societățile în care statul încă nu s-a constituit. Conceptul de suveranitate va apărea doar după încheierea procesului de integrare sau cel de reconciliere între stat și comunitate .