Esența conflictului din regiunea nagorno-karabah

Nagorno-Karabah denumeşte o regiune muntoasă, cu o suprafaţă de aproximativ 4400 km² din vestul Azerbaijanului, locuită în proporţie mare de etnici armeni. Autoproclamatul stat Nagorno-Karabah, nerecunoscut de niciun alt stat de pe glob, face parte, de jure, din Azerbaijan, dar, de facto, este o regiune autonomă.

De-a lungul timpului, aici au avut loc o serie de lupte sângeroase între armeni şi azeri. Conflictul nu este pe deplin soluţionat nici în ziua de azi, fapt pentru care se înscrie în categoria conflictelor îngheţate de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, alături de cele din Transnistria, Abhazia sau Osetia de Sud.

În 1923, urmând o politică de destabilizare a statelor care formau URSS, conducătorii sovietici au decis formarea pe teritoriul Republicii Socialiste Azere a regiunii autonome Nagorno-Karabah, a cărei populaţie era alcătuită în majoritate de armeni.

Războiul din Nagorno-Karabah (de asemenea Războiul din Karabahul de Munte) a fost un conflict armat care a avut loc la sfârșitul anilor 1980 și până în 1994, în enclava Nagorno-Karabah din sud-vestul Azerbaidjanului, între majoritatea etnicilor armeni din Nagorno-Karabah susținuți de Republica Armenia, și Republica Azerbaidjan. Odată cu desfășurarea războiului, Armenia și Azerbaidjan, ambele foste republici sovietice, s-au implicat într-un război prelungit, nedeclarat în zona muntoasă Karabah. Azerbaidjan a încercat să tempereze mișcarea secesionistă din Nagorno-Karabah, dar parlamentul enclavei a votat unificarea cu Armenia. Referendumul a fost boicotat de populația azeră a regiunii Nagorno-Karabah, majoritatea alegătorilor au votat pentru independență. Cererea de unificare cu Armenia a început relativ pașnic, cu toate acestea, în următoarele luni, odată cu iminenta dezintegrare a Uniunii Sovietice s-a extins treptat într-un conflict din ce în ce mai violent între etnicii armeni și azeri, rezultând în final în cereri de epurări etnice din partea ambelor părți.

Ciocnirile interetnice între cele două părți au izbucnit la scurt timp după ce parlamentul Regiunii Autonome Nagorno-Karabah (NKAO) în Azerbaidjan a votat în favoarea unificării regiunii cu Armenia la 20 februarie 1988. Circumstanțele dizolvării Uniunii Sovietice au facilitat mișcarea separatistă armeană în Azerbaidjanul sovietic. Declarația de secesiune din Azerbaidjan a fost rezultatul final al conflictului territorial. Când Azerbaidjanul și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică și a îndepărtat puterile deținute de guvernul enclavei, majoritatea armeană a votat secesiunea de Azerbaidjan și a proclamat nerecunoscuta Republica Karabahul de Munte.

În iarna anului 1992 conflictul s-a generalizat. Medierile internaționale încercate de mai multe grupuri, printre care și cea a OSCE au eșuat, neputând să găsească o soluție acceptabilă ambelor părți. În primăvara anului 1993, forțele armeene au capturat regiuni din afara enclavei în sine, apărând pericolul implicării altor țări din regiune Până la sfârșitul războiului, în 1994, armenii au obținut controlul deplin pentru majoritatea enclavei și, de asemenea, dețin și în prezent și controlează aproximativ 9% din teritoriul Azerbaidjanului, aflat în afara enclavei. Ca urmare a conflictului, au fost mutați 230.000 de armeni din Azerbaidjan și 800.000 de azeri din Armenia și Karabah. În mai 1994 Armenia și Azerbaidjan a semnat un acord de încetare a focului negociat de ruși și mediat de OSCE, care este în vigoare și astăzi. Oricum astăzi persistă conflictual latent între aceste două state, chiar și la nivel de mentalitate a cetățenilor.

HARTA ACTORILOR

1)Armenia

2)Azerbaijan

3)Federația Rusă

4)Turcia

5)Georgia

6)SUA

7)UE

8)China

9)Iran

Regiunea Caucazului, prin poziţionarea să între Rusia şi lumea islamică, s-a aflat mereu în sfera de influenţă a mai multor puteri regionale. În ceea ce priveşte conflictul din Nagorno-Karabah, Uniunea Sovietică, şi mai apoi Rusia, i-a sprijinit mereu pe armenii de religie creştin-ortodoxă, în timp ce azerii, care sunt o populaţie turcică de religie musulmană, au găsit un aliat în Turcia. Mai mult decât atât, bogatele resurse de petrol şi gaze naturale de pe teritoriul Azerbaijanului fac ca şi alţi actori geopolitici majori, precum SUA, UE, China sau Iranul să manifeste un interes deosebit faţă de acest conflict

Astfel principalii actori în acest conflict sunt în primul rînd Armenia și Azerbagian, actorii secundari fiind initial URSS, ulterior Federația Rusă, actor care de fapt stă la baza generarii acestui conflict care în anul 1921 se presupus că prin contribuția la lăsare regiunii Nagorno-Karabah în componența Azerbageanului să se apropie de Turcia din acea perioadă. Un alt actor presupus a fi secundar este Turcia care este susținătoarea Azerbagianului care este la fel de religie musulmană. La fel și Iranul aflîndu-se în apropiere manifeste un anumit interes,prezența în zonă a resurselor naturale și esirea azerbageanului la Marea Caspică ficilitează acest interes.

SUA, UE, China sunt actori mondiali care își manifestă pozițiile în mare parte din cauza poziției fizico geografică , dar și geopolitică avantajoasă, deoarece odată cu descoperirea resurselor naturale în Marea Caspică acest conflict menține o anumită tensiune în zonă susținuta de Federația Rusă.