Etica în Politică

1. Argumente pro şi contra moralei în politică;

2. Imoralitatea în politică: feţe ale "mâinilor murdare";

3. Necesitatea moralei în politică;

4. Virtuţi în politică.

Obiectivele temei:

a) Să cunoaşteţi semnificaţia conceptelor de "mâini murdare", înşelare, moralitate

de rol, imparţialitate, părtinire legitimă, minciună pentru binele public, dreptate

compensatorie, compromitere;

b) Să înţelegeţi relaţiile între morală şi democraţie;

c) Să formulaţi argumente pentru şi împotriva asocierii între morală şi politică;

d) Să puteţi analiza dileme morale în viaţa politică;

e) Să puteţi caracteriza comportamentul oamenilor politici în termenii virtuţilor

politice;

1. Argumente pro şi contra moralei în politică

Aparent, acest subiect, "etica politică" este nepotrivit într-un context referitor la etică

profesională. Lipseşte "un sens robust al eticii profesionale" aşa cum îl găsim în alte profesii în care relaţia cu contribuabilul (la funcţionarii publici), cu clientul (în medicină, drept, afaceri), cu auditoriul (în media). Şi cu toate acestea, felul în care evoluează politica influenţează toate sferele vieţii sociale.

Politica este la originea actelor celorlalte profesii, cel puţin prin legi, politica de distribuirea banilor publici şi niveluri de impozitare. Dacă politica se practică fără scrupule, este de aşteptat ca alte domenii să fie silite să devină ne-etice; în principal cel mai afectat domeniu poate să fie administraţia publică.

Politica este pentru unii politicieni o ocupaţie vremelnică. Pentru alţii devine o carieră. Ea

însăşi poate căpăta caracteristicile unei profesii speciale. Cetăţenia democratică este mijlocul prin care membrii unei comunităţi morale îşi

proiectează normele şi valorile în spaţiul public. Spaţiul public este locul în care "se pun la

cale afacerile colective " .

Într-un regim democratic asocierea dintre morală şi politică este şi dezirabilă şi necesară. Iată câteva raţiuni pentru aceasta:

- Democraţia presupune soluţionarea conflictelor pe cale paşnică, fără violenţă între

grupurile de interese.

- Pentru instituirea şi dezvoltarea unei democraţii este necesar ca relaţiile între cetăţeni

şi între aceştia şi instituţii să fie relaţii de încredere. Astfel de relaţii nu se pot

instaura şi menţine dacă se ajunge la înşelarea sistematică a cetăţenilor, la falsitate

cronică sau în probleme cruciale, la secretomanie şi lipsă de transparenţă.

- Societatea democratică este pluralistă şi contractuală. Grupurile de interese sunt în

competiţie paşnică. Ele trebuie să negocieze, să concilieze divergenţe, prin urmare,

aceste practici nu sunt posibile fără înţelegere.

Teoreticienii tratează problemele de etică politică sub genericul: problema mâinilor

murdare (dirty hands politics). Termenul este inspirat din titlul piesei lui Jean- Paul Sartre: Les mains sales, precum şi din lucrarea lui Machiavelli, Principele. Ideea centrală care a condus la o astfel de formulare este aceea că, odată intrată în politică, o persoană nu poate să rămână cu "mâinile curate", ba mai mult, că, uneori, din "raţiuni de stat", poate să aibă mâinile pătate cusânge.

Ruptura între morală şi politică este justificată astfel:

- Comportamentul politic este ghidat de maxima: Scopul scuză mijloacele! iar scopul

major este crearea sau păstrarea statului şi binele public. Securitatea statului este

socotită, într-o astfel de abordare, binele suprem. Acest comportament nu este

justificat însă în statul de drept. În cadrul acestuia din urmă, mijloacele care conduc

la lezarea drepturilor fundamentale ale omului, nu sunt legitime.

- Teoria raţiunii de stat solicită realism politic, adică divorţul de morală, fie în raport

cu "inamicul intern" (vezi duşmanul de clasă în perioada de instaurare a

comunismului), fie în raport cu "inamicul extern" (vezi cazul războaielor). Împotriva

acestor inamici, politicienii aflaţi la putere uzează de orice mijloace, dacă sunt adepţii

2

divorţului moralei de politică (morala nu se aplică "duşmanilor"). Între aceste

mijloace pot să primeze şantajul, tortura, întemniţarea fără judecată, condamnarea

arbitrară, terorismul, segregarea, uciderea, genocidul.

- Există, potrivit unor opinii, o contradicţie fundamentală între etica principiilor şi

etica consecinţelor. Dacă ţinem seama doar de principii, putem ajunge la consecinţe

absurde legate de faptul că putem sacrifica orice în numele lor, eventual potrivit

dictonului: Fiat iustitia, pereat mundus! (Să se facă dreptate, chiar dacă ar pierii toţi

oamenii!). Dacă ţinem seama doar de consecinţe, putem iarăşi sacrifica orice

categorie de cetăţeni sau de interese externe în numele faptului că, pentru grupul pe

care îl reprezintă, politica satisface pe deplin interesele acestuia (vezi de exemplu

procesele de colonizare, subjugarea altor categorii, interesele corporatiste din simple

raţiuni de piaţă în condiţiile globalizării).

2. Imoralitatea în politică: feţe ale "mâinilor murdare"

Faţa întunecată a politicii este chiar faţa ei imorală. Între formele frecvente de imoralitate

politică se numără:

- utilizarea cetăţenilor ca mijloace;

- înşelăciunea;

- încălcarea promisiunilor;

- cinismul (a călca peste cadavre);

- lipsa de compasiune;

- compromiterea;

- demagogia;

- cruzimea;

- manipularea;

- trădarea.

Acest tip de comportamente sunt considerate vicii politice.

Problemele etice cele mai frecvente în viaţa politică sunt următoarele:

Trebuie ca statul să-şi ţină promisiunile?

Trebuie ca guvernul să spună adevărul?

În ce limite este moral admis compromisul?