Evoluția Mediului de Securitate în Zona Extinsă a Mării Negre

Introducere

Căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ‘90 au transformat fundamental mediul de securitate global şi european. Sfârşitul sistemului de securitate şi apărare al blocului ţărilor comuniste a creat un dezechilibru major, lăsând Statele Unite, în noua lume unipolară, fără principalii inamici personificaţi de către statele Pactului de la Varşovia. Aceste noi evoluţii au adus modificări esenţiale şi în arhitectura de securitate şi apărare a Regiunii Extinse a Mării Negre. Înainte, în regiune, erau instalate faţă în faţă trupele Pactului de la Varşovia şi cele ale NATO. Regiunea însăşi era o miză importantă în lupta pentru acapararea supremaţiei strategice globale, dacă avem în vedere principalele obiective strategice ale regiunii, bazele navale sovietice din bazinul Mării Negre, radarele Armatei Roşii de pe Insula Şerpilor, bazele armatei americane din Turcia şi strâmtorile Bosfor şi Dardanele. Până în anul 1991, Uniunea Sovietică, România, Bulgaria şi Turcia stăpâneau zonele de litoral din jurul Mării Negre. Disoluţia Uniunii Sovietice a dublat numărul statelor riverane, actuala geografie regională a acestor state fiind constituită de Ucraina, Republica Moldova, Rusia, Georgia, Turcia, Bulgaria şi România. Aşadar, cadrul cooperării între statele aparţinând blocului socialist fiind abrogate, el a fost înlocuit de un sistem „îngheţat“ de securitate, ale cărui principale caracteristici au fost neîncrederea, disensiunile, lipsa cooperării, suspiciunea, competiţia acerbă în diverse domenii, percepţia statelor vecine ca potenţiali inamici, cât şi cea a ambiţiei Rusiei de a-şi crea un statut de putere regională.

Aflându-se la confluenţa a două religii (creştinismul şi islamismul) şi a trei familii de popoare (de origine slavă, turcă şi latină), Marea Neagră este un spaţiu de întâlnire a intereselor atât a ţărilor riverane cât şi a diverşilor actori internaţionali. Evoluţia geopolitică şi de securitate în zona Mării Negre, poziţia geografică a regiunii, riscurile şi ameninţările existente la adresa stabilităţii în zonă, elementele ce ţin de cooperarea politică, economică şi militară sunt aspecte care atrag tot mai mult interesul organizaţiilor europene şi transatlantice, generând o abordare mai atentă a problematicii zonei. Începutul secolului XXI conferă acestui spaţiu, în contextul noilor realităţi geopolitice şi geostrategice euroatlantice, caracteristicile unui spaţiu de proximitate al NATO şi UE.

Aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană a fost un moment de referinţă în extinderea democraţiei vest europene la graniţele bazinului Mării Negre, punctul de întâlnire a trei spaţii de securitate: european, euro – asiatic şi islamic. Situarea regiunii în vecinătatea NATO şi UE, dar şi a Orientului Mijlociu Lărgit, amplasarea unor facilităţi militare americane pe ţărmul românesc şi bulgăresc al Mării Negre, existenţa unor probleme nerezolvate cum sunt conflictele îngheţate, criminalitatea transfrontalieră, deficitele democratice, dar şi prezenţa unor importante resurse energetice de interes pentru SUA şi Europa sporesc valoarea strategică Mării Negre.

Fenomene precum globalizarea, războiul împotriva terorismului, reprioritizarea intereselor naţionale, evoluţiile socio-economice au pus amprenta asupra dezvoltării NATO şi a UE, ca organisme internaţionale specifice. Ambele organisme trec prin procese similare de adaptare şi transformare a funcţiilor acestora, fiind condiţionate de evoluţia relaţiilor între actorii internaţionali pe scena mondială. Mediul specific în care cele două organizaţii au luat naştere, interesele naţionale care au stat la baza lor, scopurile şi mecanismele acestora s-au transformat adaptându-se la situaţia dinamică a scenei internaţionale.

Schimbarea de optică în abordarea problemei securităţii în zona Mării Negre a fost determinată de atentatele teroriste din 9 septembrie 2001. Lupta împotriva terorismului a devenit noua provocare a statelor, iar marile puteri ale lumii au realizat cât de importantă este promovarea regimurilor democratice, a statului de drept, a drepturilor şi libertăţilor omului, precum şi dezvoltarea economică.

În zona Mării Negre, existenţa unor state neconsolidate, cu slabă capacitate administrativă, cu sărăcie şi disparităţi economice, cu un fenomen al corupţiei deloc de neglijat şi reţele de crimă organizată destul de active determină reconsiderarea poziţiei NATO şi UE faţă de politica de securitate în regiune. Extinderea NATO şi UE „până la graniţele Mării Negre şi mai ales aspiraţiile globale ale acestor organizaţii determină ieşirea Mării Negre din conul de umbră al periferiei Europei şi afirmarea unei noi realităţi geopolitice, de interfaţă cu alte zone, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu”.

Având în vedere faptul că mediul internaţional de securitate a suferit schimbări esenţiale, mai ales în ultimul deceniu, o evaluare politico-strategică a zonei extinse a Mării Negre se face ţinând cont de doi factori importanţi: propulsarea Mării Negre într-un context internaţional marcat de fenomenul globalizării, cu o dinamică alertă şi redefinirea spaţiului Mării Negre prin încadrarea sa într-o regiune extinsă (Asia Centrală şi Orientul Mijlociu), caracterizată de transformări politice şi economice importante.

I. Mediul De Securitate In Regiunea Extinsa a Marii Negre

Mediul de securitate în regiunea Mării Negre este în prezent supus unei serii de transformări sub două mari aspecte: impactul extinderii NATO şi UE asupra regiunii şi dezvoltarea cooperării dintre statele riverane. Viziunea asupra securităţii în zonă împarte ţările riverane în trei categorii: ţările membre NATO şi/sau UE, Bulgaria, România şi Turcia, care îşi structurează strategiile de securitate în funcţie de statutul şi rolul internaţional implicate de apartenenţa la aceste organizaţii; Federaţia Rusă, care are o viziune distinctă despre securitate, izvorâtă din poziţia sa în relaţiile internaţionale şi ţările aspirante la statutul de membru NATO şi UE, cum sunt Georgia şi Ucraina, care au început un proces de adaptare la cerinţele aderării în aceste organizaţii.

I.1.Delimitări conceptuale: regiunea Mării Negre, regiunea extinsă a Mării Negre

Marea Neagră este o mare semi-deschisă, prezentând o particularitate ce derivă sistemul celor doua stramtori, Bosfor si Dardanele, despartite prin Marea Marmara. Este un punct de interes al României, Bulgariei, Turciei, Georgiei, Rusiei şi Ucrainei. Interesele acestora se prelungesc până la contactul cu Oceanul Atlantic şi celelalte zone, prin comunicarea cu Marea Marmara, Marea Egee şi Marea Mediterană.

Literatura de specialitate foloseşte termenul „regiunea extinsă a Mării Negre”, pentru că orice analiză care abordează problematica regiunii nu poate să ignore multitudinea de intercorelaţii de natură economică, socială, politică existente între statele riverane dar şi între acestea şi cele din apropiere. Aşa cum explică unele studii „( ) este vorba de spaţiul politico-economic proxim coridorului terestru al Mării Negre, care, prin interesul pe care îl determină actorilor globali, configurează de fapt, ceea ce conceptual identificăm în sintagma regiunea Extinsă a Mării Negre.”