Factorul geografic în evoluția gândirii social politică

Geneza și evoluția gândirii geopolitice nu poate fi judecată facînd abstracție de contexte istorice, socio-politice, militare, economice, etc. Trecute sau actuale, cum nu poate fi evaluată decît ca parte inseparabilă a reflecției umane, în general. Fiecare din componentele sale are propriul specific și o traiectorie care este diferențiată de altele, dar care are și puncte de convergență. Dezvoltarea umană din cele mai vechi timpuri și pînă în prezent în orizont politic, este o luptă permanentă pentru putere, susținută cu mijloace, metode și instrumente care se rafinează, dar care nu schimbă esența și sensul luptei. Raporturile de forță domină societățile și statele în interiorul cît și în afara lor, chiar și atunci cînd funcționează consensul și echilibrul, obținute în majoritatea situațiilor tot ca reflex al ameninţării cu forţă sau al forţei. „Lumea veche”, cu întreaga ei încărcătură faptică, se „oferă” ca un „teritoriu” imens de studiu care, în perspectiva enunţată, poate aduce noi argumente în favoarea „antecedentelor” geopoliticii. De fapt, Renașterea a însemnat simultan” descoperirea lumii”,dar și“ descoperirea omului”. Renașterea italiană, iluminismul francez, german, mișcarea sturm und Drang exaltau eliberarea omului din chingile gîndirii socialiste, sărbătoreau emanciparea națiunii elogiau capacitățile creatoare ale spiritului. Immanuel Kant ( 1724- 1804), titanul filosofiei germane, susținea emanciparea rațiunii proclamînd că ea este “suverană fiindcă ascultă de legi ce ți de ea însăși”. Lumea este creată pe măsura nevoilor eu-lui, iar practica ( care nu este decît acțiunea de realizare a eu-lui) determină realitatea. Efectele eliberatoarre ale noilor idei filosofice și social-politice au fost amplificate de evoluția științelor exacte ale naturii, fenomen care a favorizat dezvoltareea de tehnici producătoare de mari schimbări în mediul uman.Imaginea statică a lumii este demolată și înlocuită cu tabloul unei lumi dinamice, în evoluție continuă, impunîndu-se recunoașterea caracterului istoric al treburilor umane. În cest context, ideea dominației omului de către mediu pierdea teren în favoarea convingerii că omul este cel care cucerește și servește mediul geografic.Erodarea dominației determinismului geografic a permis evoluția cunoașterii spre o întelegere echilibrată a raporturilor dintre societate și natură. Alexis de Tocqueville ( 1805-1859) remarcă în acea perioadă că „Providența n-a creat genul uman nici în întregime independent, nici cu totul în sclavie. Ea a trasat, e adevărat, în jurul fiecărui om un cerc fatal din care nu poate ieși; dar în vastele sale limite omul este puternic și liber; la fel popoarele”... La sfărșitul secolului XVIII-lea influența determinismului geografic era atît de pronunțată, încît atunci cînd s-a pus problema populării Americii de Nord s-au auzit galsuri care avertizau asupra pericolelor unei asemenea acțiuni,aducîndu-se dovezi inspirate de filosofia „geografismului”. Aceste voci explicau că mediul fizic din „lumea nouă” ( climatul și solul) nu era favorabil oragnizării vieții sociale de către europeni. În anii 80, cînd termenul de geopolitică a revenit în forță în cadrul dezbaterilor politice și științifice, interpretare lui a rămas nesatisfăcătoare. În mediile specialiștilor persistă controverse asupra semnificațiilor sale, iar ziariștii îl folosesc adesea în mod arbitrar. Unii identifică geopolitica cu geografia politică, în timp ce alții o delimitează de aceasta. O parte din partizanii geopoliticii îi conferă rangul unei științe, în timp ce alții consideră că, în cazul geopoliticii, dispunem doar de un demers al cunoașterii care se întemeiază pe folosirea instrumentelor științifice, fără a căpăta structura tradițională a unei științe. Explicarea problematicii geopoliticii este puternic inflențată de specificul pregătirii. Dacă experții în geografie constituiau una din primele categorii profesionale care s-a ocupat de geopolitică, istoricii au fost mult mai activi, introducînd în analizele lor un bogat material faptic oferit de procesele concrete ale ascensiunii sau decăderii statelor. Aceste studii au pus în evidență evoluția inegală a statelor, națiunilor sau civilizațiilor, datorită modificărilor intervenite în sfera bogăției, puterii militare sau altor conjuncturi istorice. Treptat, rolul privilegiat în acest gen de investigații revine, alături de istorici, experților în relații internaționale, fie diplomați, fie teoreticieni din sfera vieții universitare. În consecință, obiectul geopoliticii va fi interpretat în perspectiva dinamicii relațiilor dintre marile puteri și a evoluției echilibrului de putere la nivel mondial. Astfel, „ noua Enciclopedie Britanică ” ( ediția din 1993) consemnează că geopolitica este “ analiza influențelor geografice asupra relațiilor de putere în politica internațională”, analiză care vizează, între altele, controlul exercitat asupra unor zone ale globului importante din punct de vedere strategic. Focalizarea studiilor asupra bazelor geografice ale puterii este subliniată și în lucrările de bază consacrate știiței politice. Enciclopedia Blackwell ( elaborată prin contribuția internațională a specialiștilor din 13 țări) subliniză că, deși geopolitica examinează comportamentul statelor în funcție de trăsături geografice ( teritoriul, clima, resursele, localizarea în spațiu) ca și în fucție de activități umane ( populație, economie, structuri politice, cultură ) esențialul rezidă în studiul configurației relațiilor internaționale în care se interesează un stat. Un practician remarcabil al diplomației Henry Kissinger consideră că geopolitica se referă la analiza „ echilibrului de putere” și controlul exercitat de marile puteri asupra anumitor zone geografice. Trimiterile la teoria și practica relațiilor internționale nu anuleaza unghiul specific al analizelor geopolitice. În evaluarea raporturilor de putere pe plan regional sau mondial, geopolitica nu se substitute, ci doar intersectează planul politicii externe. Din punct de vdere cognitiv, geopolitica aduce un plus de informație pentru elaborarea unei conduite în politica externă a unui stat, iar din punct de vedere praxiologic, caută, alături de alte instrumente juridice sau morale, sa asigure succesul unei acțiuni concrete în planul relațiilor dintre state. Desigur, acesta ne obligă să aducem în prim plan specificul abordărilor geopolitice. O primă precizare care se impune se referă la modificarea în timp a modului de a interpreta geopolitica. Spre deosebire de explicațiile din epoca lui Ratzel (a fost un german geograf și etnograf) și Haushofer (a fost un german generală , geograf și geopolitician ), astăzi geopolica nu mai este studiul influenței „ mediului” asupra politicii. În viziunea contemporană spațiul este un suport, o miză dar nicidecum un „actor” al istorie. Accentul în analiza geopolitică contemporană cade pe modul în care factorii umani implicați în faurirea politicii interne și intenaționale a statelor înțeleg și își reprezintă problemele cu care se confruntă în procesul afirmării ființei lor de stat sau naționale. În consecință, ceea ce contează sunt modurile în care oamenii politicii sau militarii folosesc realitățile geografice și relațiile dintre state pentru înfăptuirea scopurilor urmărite.