Familia

1. Modernizarea treptată a familiei.

Politicile sociale în domeniul familiei derivă din importanţa acesteia pentru orice naţiune. Astfel populaţia umană trăieşte structurata în familii, familia fiind considerată "nucleu de bază", "celula fundamentală" a societăţii.

Viaţa individuală din perioada societăţii industriale se desfăşura în cea mai mare parte în funcţie de ocupaţii si de familie. Pentru unii aceste lucruri au continuat să rămână coordonatele fundamentale ale structurii sociale. Aşa cum se spune adesea, structura socială, familia şi viaţa personală moştenite de la societatea industrială s-au bazat într-o mare parte pe masculinitatea hegemonică.

Indicii acestei modernizări sunt: sexualitatea, afecţiunea, căsătoria, şi poate cel mai important, diviziunea muncii casnice sau socializarea copiilor iau cursuri noi de manifestare sau consacrare. Pe de altă parte, între proclamarea egalităţii dintre femei şi bărbaţi şi condiţiile de realizare există încă un decalaj. Piaţa muncii şi piaţa bunurilor simbolice şi economice se opun în mod înşelător realizării efective a retoricii egalităţii dintre sexuri.

Familia este prinsă între două lumi , existând o familie tradiţională şi o familie modernă. Familia modernă nu mai seamănă cu ceea ce exista în trecut, să zicem cu ceea ce era în urmă cu 50 sau 80 de ani; ceea ce se întâmplă în interiorul familiei este şi mai radical de diferit. Familia tradiţională a fost o familie extinsă, bazată pe coexistenţa socială a două sau chiar mai multe generaţii, pe o economie autarhică de subzistenţă şi pe o cultură comunitară închisă. Ralaţiile de gen erau asimetrice : bărbaţii deţineau poziţii privilegiate. Familia modernă a societăţii industriale şi postindustriale, este o familie în care ieşirea din economia tradiţională a gospodăriei familiale extinse şi autarhice şi afirmarea industrialismului bazat pe piaţă şi pe diviziunea muncii, coincide cu diviziunea muncii. În familia tradiţională bărbaţii câştigau pâinea cea de toate zilele iar femaile aveau grijă de familie; dreptul de vot sau de participare politică, accesul la coduri şi produse culturale erau diferite pentru bărbaţi şi femei.

Familia nucleară moştenită de la societatea industrială se transformă adată cu schimbarea a tot ceea ce-i este asociat: practicile şi relaţiile de gen, căsătoria şi sexualitatea, dragostea, ralaţiile parentale şi cele de rudenie. Schimbările din epoca societăţii industriale se asociau cu o inegalitate accentuată a membrilor familiei: între pater familias şi ceilalţi exista o ierarhie economică şi de putere incontestabilă.

Un indice al modernizării familiei este: creşterea independenţei economice a femeii. Drept urmare au apărut prestaţii şi servicii acordate familiei pentru creşterea şi educaţia copiilor, astfel, socializarea copiilor a fost, parţial, transferată altor instituţii specializate în educaţie, asistenţă socială, asistenţă medicală.

Modificarea funcţiilor familiei este un alt indice al modernizării. Familia şi-a pierdut treptat funcţia economică, nemaifiind, în principal, o unitate de producţie, devenind predominantă funcţia sa de consum. Deşi funcţia economică a familiei contemporane nu mai este, în general, cea de producţie, există totuşi o economie familială şi domestică ce cuprinde: bugetul familial, costul copilului (direct sau indirect), responsabilităţile domestice, amploarea muncii casnice (sarcini menajere, educative), stăpânirea diferitelor situaţii de risc de către familie.

Astfel copilul, cu un sport economic nul, are un cost din ce în ce mai mare în societatea contemporană, cost exprimat atât în cheltuieli directe (hrană, îmbrăcăminte) cât şi indirecte (locuinţă, întreruperea activităţii lucrative a mamei pentru îngrijirea şi educarea lui).

Se afirmă tot mai mult că avantajul de a avea copii este mai degrabă emoţional şi afectiv decât o "asigurare materială de bătrâneţe". Dificultăţile materiale şi sociale ale celor ce dau naştere , la copii trebuie compensat de către societate (mai ales în probabilitatea îmbătrânirii demografice). Drept urmare, statul trebuie să acorde o atenţie sporită faţă de situaţia social-economică a părinţilor şi copiilor.

Dacă în familia tradiţională copii erau consideraţi o forţă de muncă, sporirea numărului lor crescând puterea economică a familiei, în familia nucleară modernă copii devin o sarcină suplimentară prin costul întreţinerii şi educării lor. Alături de copii, şi alţi membrii ai familiei incapabili de muncă - bolnavi, vârstnici - beneficiază în societatea modernă de sprijinul asistenţei sociale sau al sistemelor de asigurări sociale.

Familia include, ca într-un microcosmos, conflicte şi dezvoltări ce uneori ilustrează, iar alteori generează schimbări sociale de amploare, ale căror cuprinderi trebuie neapărat informa, manifestări episodice sau jocuri scandaloase de tipul celor care alimentează rubricile tabloidelor.

Totul pare să ia în zilele noastre o singură turnură: indiciile practice şi vocabularul utilizat pentru a da seamă de ceea ce se întâmplă în familie şi cu familia sunt tot mai puţin neliniştitoare. Tihna şi intimitatea dragostei familiale par înlocuite de un dramatism al relaţiilor, chiar de o destructurare a instituţiilor ce au consacrat principiul natural constitutive al familiei.