Federația Rusă - mare putere mondială

Prima decadă după colapsul Uniunii Sovietice a fost tumultoasă şi în acelaşi timp plină de transformări pentru Federaţia Rusă. În cea mai mare parte a anilor 1990, economia Rusiei s-a aflat în cădere liberă, sistemul legal a fost absent, iar majoritatea cetăţenilor au fost preocupaţi, în primul rand, de efortul de supravieţuire. Fosta superputere se lupta să se adapteze la diminuarea statutului şi a mijloacelor sale. În perioada 1999-2000, economia rusească însă începe să se redresze, iar după alegerea lui Vladimir Putin ca preşedinte al Federaţiei Ruse, procesul redresării economice este accelerat.

În primii ani ai noului mileniu Rusia pare a-şi fi recăpătat statutul pe plan internaţional. Se pune problema însă dacă Rusia mai este sau nu mai este o mare putere atât din punct de vedere economic, cât şi social şi politic, la nivel mondial.

La o întrunire a unui grup de analişti politici, preşedintele actual al Rusiei, Vladimir Putin a făcut cunoscut faptul că nu vrea să folosească termeni din trecut, când se referă la statul pe care îl conduce, termenul de superputere fiind cunoscut ca datând din perioada Războiului Rece.

Cuvintele preşedintelui rus însă nu se traduc prin faptul că acesta a abandonat ambiţiile de superputere ale Rusiei. Dimpotrivă, el însuşi “nu percepe Rusia ca pe oricare altă ţară între altele. În cuvântările sale face dese referiri la ţara sa ca derjava sau marea putere care a fost cândva şi pe care ar dori să o vadă reînviată.”

Dar este Rusia o mare putere? Posibilitatea a fost pusă sub semnul întrebării în Occident şi în Rusia, în general luându-se în considerare performanţele economice, structura relaţiilor diplomatice, acţiunile din politica externă.

Situaţia generală a Rusiei pe plan intern şi extern

De când a preluat puterea, Vladimir Putin a implementat o serie de reforme menite să redreseze planul social, economic şi politic al Rusiei. Procesul reformelor a fost unul controversat, mulţi considerând că sistemul prin care s-a realizat implementarea reformelor a fost unul antdemocratic, autoritar. „Mare parte a schimbarilor economice pozitive care au avut loc în Rusia în timpul lui Putin s-a datorat creşterii preţurilor produselor petroliere. Alte aspecte au fost rezultatul adaptării îndelungate, fundamentale postsovietice care nu s-a datorat influenţei lui. Administraţia sa a avut însă mari merite. A întregistrat un indiscutabil progres, prin promovarea unei serii de reforme în Parlament, care a contribuit la construirea bazei pentru creşterea pe termen lung şi pentru investiţii. Duma şi camera superioară, Consiliul Federaţiei, - părţi integrante din acest proces – au devenit instrumentele a ceea ce criticii au numit ”democraţia dirijată”. Ele au lăsat impresia că ar fi stâlpii autorităţii, cu fundaţiile mai umile şi mai slabe ca oricând. A fost un proces pe care ruşii au părut a-l aproba, votând în mod democratic în 1999 şi iarăşi în 2003 în favoarea unui sistem care personifica înspăimântătoarele tendinţe antidemocratice. Acesta a fost preţul reformei.”

În timpul mandatului lui Boris Eltîn, Rusiei îi lipseau condiţiile necesare pentru un consens stabil asupra politicii de securitate. Acordul asupra importanţei evidente a ”străinătăţii apropiate” nu se traduce printr-un consens larg asupra politicilor exacte care ar trebui implementate acolo şi asupra mijloacelor acestor implementări. Implicaţile acestui fapt se răsfrâng asupra statelor noi rezultate din dezmembrarea URSS, pentru că percepţia Rusiei a problemelor majore s-a conturat într-un grad considerabil prin acţiunile acestora privind zona de interes vital, care au fost determinate, la rândul lor, de politica de securitate rusă instabilă, contradictorie şi fluctuantă în anii 1990.

Reforma cea mai rapidă și care a avut cel mai mare răsunet a fost cea a sistemului taxelor. A fost introdusă de către guvern o cotă de impozitare unică și redusă de 13 %.