Feminismul și drepturile femeilor în Afganistan

1.Introducere

În această lucrare o să vorbesc despre feminism ca teorie și cum se aplică feminismul pe un studiu de caz. Am ales ca studiu de caz drepturile femeilor din Afganistan, deoarece aceste drepturi nu se respectă. Vreau să urmăresc cauzele ce au influențat drepturile femeilor, care sunt drepturile femeilor și dacă acestea sunt urmate.

2. Despre drepturi

Voi porni prin a defeni ce înseamnă drepturile omului. Drepturile sunt acele privilegii cu care se nasc toți oamenii indiferent de rasă, religie, culoare, etnie,naționalitate. Drepturile sunt necesare existenței noastre,consider că prin acestea se stabilește o ordine între ființele umane. Drepturile sunt garantate prin Constituție. Fiecare stat are drepturile lui scrise în Constituție. Pîrvulescu și Todor în lucrarea „Reforma constituțională în România. Aspecte teoretice și istorice legate de evoluția constituțiilor” definesc Constituția ca fiind „unul din cele cele mai importante elemente instituționale aflate la baza procesului de democratizare”. Constituția este legea fundamentală a unei țări.

Drepturile omului au doua origini: socială și juridică. Din punct de vedere juridic, drepturile omului își au originea în doctrina dreptului natural. Dreptul natural spune că prin natură, omul are oriunde și în orice moment drepturi care sunt mai presus și primare drepturilor date de societate. Vasilos în lucrarea „Teoria dreptului natural” spune că cei care susțin teoria dreptului natural argumentează că există un drept care este la fel pentru toți oamenii, se aplică tuturor și este absolut. Conform lor dreptul natural este unicul drept autentic, drept în adevăratul sens al acestui cuvânt.

Primul document cunoscut în istorie despre drepturile omului este Magna Carta Libertatum. A apărut în 1215, în Anglia și a fost proclamată de către regele Angliei. Prin acest document, episcopii și baronii primesc privilegii. Bîrsan spune în Convenția europeană a drepturilor omului despre Magna Carta: „Nici un om liber nu va putea fi arestat sau întemnițat, sau deposedat de bunurile sale, sau declarat în afara legii, sau exilat, sau lezat de orice maniera ar fi și noi nu vom purcede împotriva lui și nici nu vom trimite pe nimeni împotriva lui, fară o judecată loială a egalilor sau în conformitate cu legea țării” . Totuși cel mai important document ăl constituie „Declarația Universală a Drepturilor Omului” care s-a adoptat pe 10 decembrie în 1948. Această zi a devenit și Ziua Internațională a Drepturilor Omului. Acest document a fost adoptat fară nici o împotrivire din partea statelor membre ONU , exceptând opt abțineri. Întrucât declarația nu are forță juridică obligatorie, nefiind un tratat internațional, ea de jure nu creeaza obligații pentru state. Cu toate acestea , prevederile sale au fost incluse în constituțiile și legile interne ale statelor. Art.1 din „Declarația Universală a Drepturilor Omului” spune că toți oamenii se nasc liberi și egali în drepturi și demnitate.

Comunitatea internațională a stabilit că drepturile omului sunt universale (aplicate în mod egal tuturor), indivizibile, interdependente și interrelaționate și sunt nealienabile (nimeni nu le poate pierde, dar în unele situații acestea pot fi restricționate sau suspendate).