Gândirea Politică ca Bază Teoretico - Metodologică a Științei Politice Contemporane

1. SEMNIFICAŢIA ŞTIINŢIFICĂ A ISTORIEI GÂNDIRII POLITICE

Istoria gândirii politice este una dintre părţile componente, deosebit de importantă, a istoriei universale, a culturii spirituale a umanităţii, în ea este concentrată bogata experienţă a generaţiilor trecute în studierea problemelor libertăţii, dreptăţii, politicii statului şi dreptului, sunt reflectate principalele direcţii, momentele cruciale care au marcat evoluţia gândirii politice. Această experienţă de cunoaştere, ideile şi realizările trecutului exercită o influenţă semnificativă asupra concepţiilor politice contemporane, asupra teoriei şi practicii zilelor noastre.

În încercările de a înţelege contemporaneitatea şi de a găsi calea spre binele general oamenii din totdeauna s-au adresat trecutului, principiilor şi valorilor aprobate de timp. Şi aceasta nu este doar o stimă faţă de trecut, nu o credinţă oarbă în tradiţii şi autorităţi, ci un mijloc de orientare a oamenilor în timp şi spaţiu, pentru a-şi găsi locul între trecut şi viitor.

Un rol deosebit în acest sens revine progresului gândirii politice, juridice şi culturii civilizaţiilor, procesului de formare şi stabilire a valorilor politice general umane reflectate în învăţăturile din trecut.

Istoria gândirii politice permite să cunoaştem geneza şi evoluţia statului şi dreptului, diferitele concepţii şi reprezentări despre libertate, dreptate, drept, legi, despre orânduirea de stat, despre drepturile şi libertăţile omului, formele şi principiile ce stau la baza relaţiilor dintre personalitate şi putere.

Pe parcursul deceniilor, politologii au urmărit să creeze ceva de genul unei ştiinţe naturale a vieţii politice. Ideea acestui proiect este simplă, în linii mari fiind expusă de gânditorii occidentali din perioada Renaşterii: fiecare pas înainte în ştiinţele fizice a fost însoţit de progrese în stăpânirea de către om a lumii naturale, pe când în ce priveşte înţelegerea lumii sociale şi politice, nu s-au înregistrat astfel de progrese, rezultatul fiind acela că mai buna stăpânire a lumii fizice nu a fost dublată de o mai bună stăpânire a lumii sociale.

Acei reprezentanţi ai ştiinţelor sociale care au înţeles că progresele ştiinţelor fizice au avut adesea la bază elaborări ale imaginaţiei teoretice, şi nu simpla acumulare de noi date, au sperat că prin noi teorii ale vieţii politice s-ar putea realiza acelaşi progres în ştiinţele sociale.

Conform celor mai răspândite opinii, studierea trecutului şi prezentului s-a dovedit a fi mai activă în secolul XVIII. În timpurile noi s-au dezvoltat concepţiile generalizatoare (universale) ale politicii şi puterii ca începuturi sociale generale, au fost formulate concepţii privind regimurile politice, bunăstarea universală, care au căpătat nu numai o argumentare politico-etnică umanistă, dar şi sociologică, economică fundamentală.

Pe acest fundal are loc dezvoltarea în continuare a paradigmelor devenite tradiţionale: a atitudinii normativ-valorice şi sociologice faţă de politică. Concomitent s-au format noi atitudini care au stat la baza constituirii politologiei ca ştiinţă.

În prezent, obiectul gândirii politice este o verigă care lipseşte în logica gândirii politice. Obiectul gândirii politice transpare ca fiind al ştiinţei istorico-teoretice orientate spre studierea istoriei doctrinelor politice, a legităţilor procesului istoric de apariţie şi dezvoltare a cunoştinţelor teoretice despre politică, stat şi drept.

După conţinutul său, problema gândirii politice poartă un caracter complex, interdisciplinar, are puncte de joncţiune cu istoria statului şi dreptului, istoria filosofiei, filosofia statului şi dreptului etc. În prelegeri această problemă este examinată ca temă a istoriei gândirii politice, deşi în ea sunt examinate şi probleme mai vaste de profil interdisciplinar.

Deşi istoria gândirii politice şi teoria statului şi dreptului, precum şi istoria statului şi dreptului au multe puncte de tangenţă, între ele există deosebiri radicale. După cum menţionează savantul rus V.E. Guliev, nici teoria statului şi dreptului, care se ocupă cu analiza institutelor poli- tico-juridice, nici istoria statului şi dreptului nu cuprind (şi nu pot cuprinde) cadrul problematic al doctrinelor politice. Odată cu aceasta, este evidentă legătura gândirii politice cu problemele statului şi dreptului şi influenţa lor reciprocă. Fără a cunoaşte istoria statului şi dreptului nu poate fi elucidat conţinutul concret al teoriilor politice respective. Mai mult, procesul dezvoltării ştiinţelor despre stat şi drept a dus la o separare relativă şi necesară a gândirii politice ca domeniu de sine stătător şi obiect de cunoaştere ştiinţifică.

Tabloul cvasicomplet al genezei istoriei gândirii politice reţine drept capitole de seamă învăţăturile politice de la apariţia lor, dezvoltarea, influenţa reciprocă, până la influenţa lor asupra societăţii respective. Pe măsura acumulării cunoştinţelor despre societate, la fiecare etapă a dezvoltării sale apar diferite forme de cunoştinţe politice (idei, doctrine, ideologii, norme ale vieţii politice, aprecieri şi valori) care domină în societate. Deoarece conştiinţa politică este o expresie a intereselor oamenilor, fiecare clasă, epocă îşi formează tipul său propriu de ideologie, doctrină condiţionate de timpul în spaţiul istoric, locul respectiv în sistemul producerii sociale.

E ştiut că doctrinele politice sunt, de regulă, un rezultat al activităţii fructuoase a diferitelor personalităţi remarcabile din istorie, sau a unor şcoli, ale căror idei au pătruns prin secole. Valoarea lor o constituie descrierea mai mult sau mai puţin adecvată a epocilor istorice, a problemelor acestor epoci, legătura cu interesele social-politice ale diferitelor forţe sociale.