Generalități despre politică

Politica din punctul de vedere al lui Heywood este “activitatea prin care oamenii fac, apara si amendeaza legile, regulile generale sub care traiesc”. Tot Heywood defineste politica, dar intr-un sens mai restrins drept „exercitarea puterii, exercitarea autoritarii etatice, elaborarea deciziilor colective, alocarea resurselor, practica inselaciunii si manipularea”. Politica ca activitate dinamica procesuala presupune mecanisme decizionale specifice dependente de formele pe care le îmbraca puterea.

Lassuel si Kapland definesc puterea drept capacitatea individului sau a unui grup de indivizi de transformare in directia dorita a comportamentului altor indivizi sau grupuri. Acesti autori considera puterea ca „forma speciala a exercitarii influentei”.

Jean W. Lapierre defineste „puterea drept ansamblul proceselor si rolurilor sociale prin care sunt efectiv luate si exercutate acele decizii care angajeaza si obliga intreg poporul”.

Pentru Max Weber puterea este sansa actorului politic de a-si impune vointa sa altui agent politic. In opinia lui Robert Dahl „puterea lui A asupra lui B este capacitatea lui A de a obtine ca B sa faca ceea ce nu ar fi facut fara interventia lui A”.

Puterea atrage. Cu cit este mai mare cu atit eforturile sunt mai consistente pentru amplificarea ei. Puterea este un triumf al personalitatii, este incununarea geniului individului sau grupului. O analiza a mecanismelor psihologice ale relatiei de putere ne-ar putea dezvalui semnificativele roluri ale admiratiei prestigiului sau gloriei in aceasta obsesiva sfortare a individului sau grupurilor de a accede la putere. Din aceasta cauza am putea spune ca atractia puterii este una diabolica.

Indivizi, grupuri fac eforturi deosebite pentru a-si asigura accesul la putere, pentru a intra in rolul autoritatii in relatia cu ceilalti membri ai comunitatii, dar mai ales pentru a beneficia de parghiile autoritatii instituite.

Un foarte mare avantaj al puterii este posibilitatea de a influenta toate componentele comunitatii, ceea ce duce firesc si la posibilitatea perpetuarii prin abilitate si eficienta. Este mult mai de dorit sa fii tu cel care face regulile jocului in societate decat sa te supui doar lor. Pentru a putea influenta si a convinge masele actorii politici au nevoie de un instrument si acela este discursul. Pentru ca sa dea dovada de eficacitate discursul politic trebuie sa contina rationamente convingatoare si proceduri care sa dea expresivitate discursului.

Pentru a veni in sprijinul detinatorilor puterii si-a facut aparitia retorica – arta discursului. O serie de autori au incercat sa dea o definitie retoricii – unii fiind de parere ca retorica e arta care se ocupa cu discursurile ce au in vedere teme politice, altii considerand ca retorica poate aparea si in alte domenii. De exemplu pentru Ariston retorica este stiinta de a intelege si de a trata chestiunile politice prin discursuri care conving poporul. Cornelius Celsus – scopul retoricii este de a vorbi convingator in probleme indoielnice si de natura politica.

Este de stiut faptul ca discursul politic este o constructie ce sustine si promoveaza interese insa un lucru care este problematizat este multitudinea de interese aparute. Pentru a se ajunge la satisfacerea intereselor se ajunge la minciuna, la imoralitate, la manipulare in politica.

Din acest punct de vedere exista mai multe forme de manipulare: manipulare pozitiva – care este in acord cu normele rationalitatii cat si cu normele moralitatii care actioneaza in vederea satisfacerii binelui comun si manipulare negativa intentionata si neintentionata. Manipularea se face prin minciuna. Unii mint fara sa-si dea seama, in necunostinta de cauza, din ignoranta, iar altii mint cu buna stiinta, cunoscand adevarul, altii spun doar un adevar partial.

„Minciunile nu circula separat. Minciunile umbla in turma. In turme organizate. Minciunile se constituie in sistem. Exista multe astfel de sisteme. Minciuna reprezinta modul natural al omului. Omul se naste si moare printre minciuni, printre diferite minciuni, minciuni apartinand unor sisteme variate ale minciunii. Ele ne chinuie si ne inseala, ne irita si ne induc in eroare. Caile vietii noastre se intretaie mereu cu ele. Sistemele minciunii functioneaza in viata noastra particulara si in viata noastra intelectuala, in viata noastra artistica si in cea publica. Unele dintre ele se sustin si se completeaza reciproc, altele se iau la intrecere.” – Piotr Wierzbicki – „Structura minciunii”.