Geopolitica Rusiei la Dunăre și Marea Neagră

În ultimii aproape 20 de ani, geopolitica a înregistrat permanent o creştere a subiectelor şi lucrărilor de cercetare pe o temă care anterior nu exista, aceea a spaţiului ex-sovietic, adică teritoriul fostei Uniuni a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), formată ca urmare a Revoluţiei Ruse din 1917. A fost un stat, de dimensiunile unui adevărat imperiu, denumit în 1983 de Preşedintele Statelor Unite ale Americii - Ronald Reagan ,,Imperiul Răului’’ , cele două state fiind pe atunci într-o competiţie continuă pentru supremaţie politică şi economică la nivel mondial. Timp de aproape patru decenii, Războiul Rece dintre blocul comunist controlat de URSS şi blocul Occidental controlat de Statele Unite, a dominat politica mondială, implicând acţiuni cu impact global major.

La ora actuală, guvernele, organizaţiile internaţionale, mass-media şi reprezentanţii mediului academic acordă o atenţie sporită spaţiului ex-sovietic, deoarece se extinde pe un teritoriu enorm (a şasea parte din suprafaţa uscatului), dispunând de numeroase resurse naturale (hrană, energie, materii prime) şi umane (288,7 milioane de locuitori în 2010).

Rusia este statul care a preluat multe dintre angajamentele URSS, inclusiv statutul de membru permanent cu drept de veto al Consiliului de Securitate ale Organizației Naţiunilor Unite (ONU). Rusia este principalul punct de interes la nivel internaţional, atât prin acţiunile pe care le desfăşoară la nivel mondial, cât şi prin influenţa pe care o exercită în regiune. După destrămarea URSS, Rusia a încercat să menţină o formă de organizare politică similară, formând Comunitatea Statelor Independente (CSI), dar în timp, majoritatea statelor ex-sovietice au încercat să-şi manifeste prezenţa pe scena internaţională ca state independente, CSI rămânând mai mult o asociaţie economică decât una politică. Independenţa totală de Rusia este mai greu de obţinut în mod practic la nivel social, politic şi economic, pentru că perioada sovietică, marcată printr-o integrare masivă cu control de la Moscova, îşi lasă amprenta în multe domenii.

Analiza geopolitică a spaţiului ex-sovietic plecând de la influenţa Rusiei este explicabilă prin poziţia ei de cel mai important stat după destrămarea URSS, atât sub raport economic, politic sau militar, dar şi prin faptul că este cel mai mare stat ca populaţie şi întindere geografică. Sunt şi câteva state care au un număr mai mare de locuitori şi suprafeţe mari, care pot pune probleme politice şi militare în zonă, în ciuda capacităţii militare formidabile a Rusiei. Tendinţa Rusiei de a-şi păstra hegemonia asupra statelor ex-sovietice este exprimată şi prin acţiunile acestui stat de a bloca accesul unor dintre statele post-sovietice în structurile europene şi euro-atlantice, în special UE şi NATO. Intenţiile de aderare sau integrare a unor state în instituţiile Occidentale sunt privite ca o ameninţare la adresa securităţii şi influenţei Rusiei în regiune.

Al treilea mandat al lui Vladimir Putin la Kremlin aduce cu sine şi un nou proiect geopolitic al Rusiei enunţat în articolul său „Rusia şi lumea care se schimbă”. Politica externă a Moscovei depinde în mare măsură de geopolitică, iar liderii ruşi sunt nevoiţi să ţină cont de aceasta. Flexibilitatea geopolitică pe plan mondial i-a conferit un loc aparte în analizele geostrategice ale specialiştilor – cu un teritoriu continental, compact, extrem de vast şi foarte variat în ceea ce priveşte structura geografică şi umană, Rusiei nu îi rămâne decât să adopte o poziţie defensivă.

Datorită poziţiei sale strategice, Rusia se detaşează ca principal actor economic, politic şi militar din regiune. Astfel, adoptarea unei „poziţii izolaţioniste” la nivelul politicii internaţionale este inacceptabilă, miza cea mai importantă, fiind respectarea suveranităţii naţionale a statelor. Oficialii ruşi vor abandona atitudinea de expectativă şi vor folosi toate pârghiile existente la nivelul comunităţii internaţionale pentru a submina prezenţa militarilor americani în zona „vecinătăţii apropiate” şi misiunilor NATO în zonele de risc: „Important este ca ONU şi Consiliul de Securitate să se opună eficient dictatului din partea unor ţări şi arbitrajului pe arena internaţională” .

Cu alte cuvinte, Rusia se angajează cu paşi şi mai fermi în procesul de restrângere a imperiului, nu numai prin recuperarea teritoriilor pierdute din vecinătatea apropiată şi reluarea relaţiilor de alianţă cu ţările Europei de Est, ci şi prin includerea într-un bloc eurasiatic a statelor Vestului continental (în primul rând se vor utiliza mecanismele ONU pentru a fisura din interior blocul franco-german din NATO, care înclină spre a se elibera de sub tutela americană).

În continuarea acestui referat, cu privire la interesele Rusiei pe continentul European, am dezbătut subiectul legat de dorinţa acestui stat de a-şi face prezenţa şi pe teritoriul României, încă din cele mai vechi timpuri.

România este plasată pe traseul mai multor axe economice, dar în egală măsură şi geopolitice, care leagă Vestul de Estul Europei şi, în continuare, de Asia. Dintre aceste axe, singura care favorizează, din punct de vedere energetic, România este axa maritimă, mai ales segmentul Marea Caspică – Marea Neagră, deoarece cele două axe terestre (Vest – Est şi Nord-Vest – Sud-Est) sunt controlate total de Rusia, iar axa fluviilor şi canalelor (Dunăre – Main – Rhin) nu prezintă interes pentru transportul hidrocarburilor.

În plus, România reprezintă cel mai important şi avansat front al structurilor euroatlantice (NATO şi Uniunea Europeană) spre Est (Turcia – o ţară mai întinsă şi cu populaţie mai numeroasă – este doar membru NATO, iar Bulgaria, care face parte din ambele structuri, este de două ori mai puţin întinsă şi cu o populaţie de trei ori mai redusă decât cea a României).