Globalizarea

1.Introducere

Accepţiuni şi definiţii ale termenului de globalizare

Unul dintre cei mai controversaţi termeni din politică şi economie este cel de „globalizare”.Potrivit lui Alfred Koska, aceste termen are doua înţelesuri, unul pozitiv şi unul negative, ce împarte astfel lumea în doua tabere diametral opuse.

Înţelesul pozitiv al globalizării este acela de progres, ceea ce se poate traduce printr-un schimb liber de informaţii şi o economie neîngrădită, fără bariere sau influenţa politicului. „Cu alte cuvinte, salutăm prezenţa unei pieţe mondiale libere. Un asemenea sistem trebuie să se alinieze după anumite drepturi naturale şi după o ordine dinainte acceptată”

Pe de altă parte, înţelesul negativ al globalizării este nivelarea şi încercarea de a duce într-un ritm comun culturi cu diverse grade de dezvoltare. „Unii intelectuali cu spirit critic înţeleg prin globalizare americanizarea. O economie liberă – însă fără o ordine prestabilită – nu poate rezolva problemele lumii. Într-o democraţie, politica, ce are rolul de a ajuta oamenii şi este în slujba intereselor poporului, trebuie să intervină. Fără o ordine prestabilită şi acceptată de toate ţările, globalizarea se adresează doar intereselor individuale, devenind o frână în calea bunului mers al societăţii. Este o întoarcere la structurile capitaliste din secolul al XIX-lea. Globalizarea e văzută ca mijloc, cel puţin în Vest, pentru a întoarce timpul din punct de vedere social şi sub pretextul necesităţii raţionalizării, în numele globalismului se încearcă anularea unor drepturi sociale deja dobândite.”

Globalizarea, fiind un subiect ce a stârnit foarte multe reacţii, este astăzi prezent peste tot, în literatura de specialitate sau în discursul mediatic dar şi în conversaţiile cotidiene. Repercursiunile şi manifestările globalizării sunt interconectate la toate nivelurile activităţii umane – economic, politic, social, cultural, ştiinţific, tehnologic, ecologic. Devenit deja un clişeu, acest termen are accepţiuni diferite, în funcţie de cel care îl defineşte.

De-a lungul timpului, au apărut mai multe definiţii ale globalizării, în funcţie de scopul utilizării definiţiei, existând astfel diverse nuanţe. Un dicţionar de ştiinţe politice va insista pe aspectul politic al fenomenului, în vreme ce un dicţionar economic va pune accentul pe trăsăturile economice.

În Dicţionarul Cambridge al limbii engleze, globalizarea are în primul rând un sens economic: „creşterea schimburilor peste tot în lume, în special prin activitatea marilor companii care produc şi schimbă bunuri în diverse ţări” şi apoi unul lărgit: „ procesul prin care bunurile şi serviciile disponobile sau influenţele sociale şi culturale devin treptat similare în toate părţile lumii.”

Conform Dicţionarului de sociologie Blackwell, „globalizarea este un proces în care viaţa socială în interiorul societăţilor este din ce în ce mai mult afectată de influenţele internaţionale bazate pe orice – de la legături politice şi comerciale, la muzică, stil vestimentar şi mass-media comune. Poate cea mai puternică formă a globalizării este cea economică, în care planificarea şi controlul se extind de la o concentrare relativ restrânsă – cum ar fi o firmă care face afaceri la nivel regional sau naţional – la o concentrare globală, în care întreaga lume serveşte ca sursă de forţă de muncă, materii prime şi pieţe.”

2. Controversele şi diferenţele ce se învârt în jurul termenilor de globalizare –mondializare

În spaţiul francofon se vorbeşte cu preponderenţă despre mondializare. Dacă majoritatea autorilor afirmă că termnii sunt echivalenţi, unii dintre ei fac, totuşi, următoarea distincţie: mondializarea ar fi difuzarea civilizaţiei mondiale, cu toate aspectele ei intelectuale şi spirituale, un proces cu potenţial umanitar, egalitar şi universalist, animat de respectul fiecăruia pentru fiecare, în timp ce globalizarea ar fi extinderea şi stabilizarea imperiului bogaţilor aspura săracilor, al celor puternici asupra celor slabi, în cadrul unui proces economic şi politic.

„În principiu, autorii francofoni dau termenului de globalizare o conotaţie negativă şi îl circumscriu aproape exclusiv sferei economiei. În esenţă, globalizarea este pentru ei o practică de expansiune şi de gestiune economică şi financiară realizată de marile întreprinderi şi de companiile mutinaţionale, în beneficiul lor exclusiv.”

Pe de altă parte, mondializarea privilegiază dimensiunile umane şi etice ale globalizării, printre trăsăturile sale numărându-se şi faptul că a fost iniţiată de actori publici naţionali şi internaţionali. De asemenea, mondializarea comportă mai multe elemente printre care şi cele economice, instituţionale, politice, tehnologice şi sociale şi totodată ea recunoaşte existenţa domeniului public şi a celui privat.