Globalizarea - factor de diminuare a forței statului pe plan internațional

Globalizarea a devenit un termen superuzitat, care şi-a depăşit demult conotaţia iniţilă, ieşind din sfera economicului, şi reuşind să înglobeze şi să generalizeze termeni ca: politică, artă, cultură, relgie, tehnolgie, servicii, etc. Dispunând de o amploare deosebită, globalizarea ridică astăzi probleme şi întrebări cu un caracter inepuizabil: Este globalizarea benefică? De ce se vehiculează faptul că globalizarea reprezintă, de fapt, americanizarea lumii? Ce şanse au statele in curs de dezvoltare în faţa unui asemenea val? Mai reprezintă suveranitatea statului un concept viabil în condiţiile actuale?

La parte din aceste întrebări îsi propune să raspundă eseul de faţă.

Istoric

În ciuda aparenţelor, problema globalizării nu este una recentă; de mii de ani popoarele realizează schimburi, cumpară şi vând unul altuia la distanţe mari in căutarea prosperităţii, a diversităţii, şi nu în ultimul rând, din dorinţa de a deţine monopolul asupra unuia, sau mai multora sectoare economice.

O definiţie cu caracter general-acceptat nu se poate oferi termenului, cert este faptul că iniţial globalizarea era un termen menit să descrie procesul de liberalizare al comerţului, eliminarea barierelor vamale, descentralizarea şi privatizarea economiilor ţarilor lumii pentru intrarea acestora într-o competiţie globală. Acceptată iniţial ca o mişcare economică, globalizarea a devenit treptat o forţă, atragând atât adepţi cât şi oponenţi.

Problema globalizării a devenit una meditizată odată cu încheierea celui de-al doilea Război Mondial. În anul 1944, 44 de ţări, dintre care amintim Statele Unite, Rusia, Franţa şi Marea Britanie, se reunesc în New Hampshire cu scopul de a pune bazele unui nou sistem financiar internaţional, menit să prevină dezastrele economice de tipul celui ce a zguduit Europa şi Statele Unite în anii 30. Astfel, în timpul conferinţei de la Bretton Woods, cum avea să fie denumită oficial, au luat naştere Fondul Monetar Internaţional (IMF) şi Banca Mondiala (WB) Aceste instituţii financiare internaţionale şi-au propus să „faciliteze comerţul internaţilonal global, şi investiţiile într-un mediu caracterizat prin restricţionarea fluxurilor de capital privat” Accentuarea comerţului în anii următori, a dus la semnarea GATT , ce a reprezentat iniţial o serie de norme privitoare la schimburile comerciale şi tarifele acestora.Ulterior, acesta s-a transformat în Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO) De asemenea, s-a facut simţită nevoia semnării unor tratate internaţionale, ce oferă statelor drepturi şi obligaţii cu o aplicabilitate la nivel global cum ar fi Tratatul de la Maastricht ,acordul NAFTA ,etc.

Americanizare

De ce se vehiculeaza faptul că globalizarea a devenit sinonm cu americanizarea? Lăsând subiectivismul deoparte, datele statistice răspund într-o oarecare măsură acestei întrebări.

Dependentă de restul lumii, hiper-consumatoare, America a devenit elementul cheie al structurii economice mondiale.

Statisticile ne arată că 90% din companiile multinaţionale sunt localizate în ţările dezvoltate: SUA, Japonia, Germania, Anglia, Franţa; 500 de concerne multinaţionale controlează 52,8% din Produsul Intern Brut al planetei şi mai mult de1/2 din ele sunt concentrate in Statele Unite. Hegemonia americană este şi mai bine evidenţiată dacă se analizează situaţia primelor 25 de companii din lume, a căror cifră de afaceri depăşeşte 86 miliarde USD: 70% America, 26% Europa şi 4% Japonia.

Trist este faptul că aceste concerne, ce controlează mai mult de jumătate din Produsul Intern Brut mondial, oferă loc de muncă pentru doar 1,8% din forţa de muncă angajată în lume.

Suveranitate vs. Globalizare

De multe ori este ridicată problema coexistenţei suveranităţii statale cu implicaţiile globalizării. Şi aici, părerile sunt împărţite.

Până recent, se accepta în mod unanim faptul că noţiunea de drept internaţional este bazată pe noţiunea de suveranitate statală, statul suveran fiind primul subiect de drept în ordinea importanţei.Suveranitatea asigură şi limiteaza totodată puterea unui stat: îi oferă acestuia controlul total asupra teritoriului propriu, in timp ce restrictionează influenţa altor state.Astăzi, interacţionarea statelor a devenit mai complexă, implicând numeroase probleme.Pe măsură ce domeniul activităţilor umane se extinde dincolo de reglementările statului-naţiune legislaţia actuală devine prea strâmtă.

Globalizarea reprezintă mişcarea liberă a capitalului, integrarea economică a lumii, liberalizarea comerţului.Date fiind aceste implicaţii ale gobalizării, statul suveran a început să conştientizeze faptul că rolul în economie al guvernării se diminuează treptat. Puse în faţa acestui fapt statele au două optiuni: aceea suveranistă, strategia de

"inchidere" faţă de exterior, sau conştientizarea puterii organizaţiilor internaţionale, şi implicit cedarea unei părti din suveranitate, prin aderarea la aceste institutii., în scopul de a avea relaţii eficiente cu celelalte state membre.

Aşadar, dacă ieri suveranitatea reprezenta independenţa totală a unui stat, astăzi ea ar putea deveni un drum cu sens unic către dezastru. Desigur că, în dreptul internaţional fiecare stat este egal în faţa celuilalt, având drepul de a adera la organizaţii internaţionale sau semna tratate bilaterale sau multilaterale. De asemenea , un stat poate renunţa oricând la calitatea de membru al unei organizaţii sau la parteneriatul obţinut prin semnarea unui tratat cu unul, sau mai multe state.Dar o astfel de acţiune nu va fi privită nicicând cu ochi buni, de aceea sunt rare cazurile în care un stat reacţionează astfel.

Pro sau contra globalizării?

Globlizarea reprezintă mişcarea liberă a capitalului, insoţită de dominaţia crescândă a pieţelor financiare globale şi a corporaţiilor multinaţionale asupra economiilor naţionale.

Cu alte cuvinte, la nivel economic, globalizarea îşi propune integrarea mai multor economii naţionale într-o singură economie mondială, prin comerţul liber şi prin mobilitatea capitalului.

Literatura de specialitate pune accentul pe fantastica amploare pe care au luat-o schimburile comerciale, odată cu încheierea celui de-al doilea Război Mondial. Din 1950, volumul schimburilor internaţionale a crescut de 20 de ori şi din 1997 in 1999 investiţiile internaţionale s-au dublat, crescând de la 468 miliarde $ la 827 miliarde $.

Aşa cum remarcă unul dintre cei mai importanţi analişti americani în domeniu, ultimul val al globalizării, faţă de cele precedente, este: farther, faster, cheaper and deeper

Adepţii globalizării susţin că globalizarea permite ţărilor sărace să se dezvolte economic, crescând nivelul de trai prin creşterea veniturilor şi crearea de noi locuri de muncă, scăderea preţurilor datorită concurenţei, îmbunătăţirea relaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii, în vreme ce oponenţii acesteia sunt de părere că o piaţă internaţionala liberă aduce beneficii doar corporaţiilor multinaţionale.Aceste concerne sunt acuzate că susţin această mişcare doar pentru a monopoliza un sector al pieţei, în detrimental afacerilor mici şi mijlocii, ce vor fi pur şi simplu înghiţite la prima tentativă de a face un pas spre piaţa internaţională.