Globalizarea, o Realitate a Lumii Contemporane

Conceptual de globalizare

Globalizarea a devenit unul din conceptele cele mai des utilizate pentru a caracteriza dinamica lumii actuale, un subiect la modă, omniprezent în discursul mediatic, în literatura de specialitate, dar şi în conversaţiile cotidiene .

Globalizarea este un fenomen generat de realităţi inconfundabile. De la începuturi şi până astăzi, ea a îmbrăcat forme deosebit de complexe, uneori greu de descifrat. Intensificarea ei în ultima parte a secolului XX a creat noi probleme, a căror rezolvare nu a mai fost posibilă folosind aceleaşi instrumente ştiinţifice valabile cu mulţi ani în urmă şi a incitat cercetătorii din domenii diferite să-i descifreze tainele şi tendinţele actuale .

Globalizarea este fără îndoială, cel mai des folosit şi abuzat, cel mai rar definit şi posibil cel mai neînţeles, nebulos şi spectaculos din punct de vedere politic al ultimilor şi viitorilor ani. Practic, asistăm la ceea ce în esenţă poate fi considerat a fi Globalizarea ca stare a lucrurilor şi a minţii, concept rezultat din tendinţa exprimată constant de umanitate pentru a-şi redescoperii unitatea primordială .

Globalizarea tinde să fie interpretată ca o internaţionalizare avansată a tuturor activităţilor, sub forma unei mai mari integrări adâncind interacţiunea economică internaţională între statele lumii deja existentă. Altfel spus, globalizarea nu reprezintă un proces complet nou, ci unul revenit în actualitate odată cu terminarea confruntării Est-Vest. Acest fenomen se extinde astăzi în zonele lumii care au rămas pentru o lungă perioadă de timp auto-izolate (cu referire la statele care au aparţinut fostului sitem socialist), situaţie care a dus la înapoierea economică şi tehnologică a ţărilor respective. În acelaşi timp, globalizarea se extinde din ce în ce mai mult şi către ţările în curs de dezvoltare şi către ţările nealiniate (care, navigând în trecut între Est-Vest au pierdut momentul de a deveni actori ai procesului) .

Scurt istoric al globalizării

Globalizarea nu poate fi considerată ca reprezentând un fenomen complet nou în istoria lumii, numeroşi specialişti argumentând că ea nu este altceva decât o nouă denumire pentru un fenomen mai vechi. În studiile de specialitate există mai multe păreri în legătură cu plasarea exactă în istorie a începuturilor globlizării.

Unii consideră că globalizarea a început încă din perioada primelor imperii, iar alţii consideră Epoca Renaşterii şi a Marilor descoperiri geografice (când iau naştere marile companii de transport maritim şi marile imperii coloniale, iar imperiile financiare de genul băncilor italiene şi germane erau în floare) ca fiind „copilăria” acesteia .

Kevin H. O’Rourke (profesor la Universitatea din Dublin) şi Jeffrey G. Williamson (profesor la Universitatea Harvard) şi-au propus, într-o lucrare cu acelaşi nume apărută în anul 2000, să răspundă la întrebarea: Când a apărut de fapt globalizarea?. Anumiţi istorici asociază “big bang-ul” globalizării momentelor 1492, când Christofor Colombus a atins Americile, şi 1498, când Vasco da Gama facut ocolul Africii, acestea fiind considerate cele mai importante evenimente ale istoriei umanităţii . Astfel, sfârşitul secolului al XV-lea când înfloreşte marele comerţ maritim, stimulat de descoperirea Americii şi de dorinţa de expansiune colonială a statelor, marchiază o primă formă de globalizare care va permite anumitor ţări să cunoască o dezvoltare excepţională. Cuceritorii şi imigranţii acestei perioade au purtat cu ei ideile despre rase şi clase sociale existente în ţările lor de origine şi le-au impus populaţiilor indigene .

Cei mai mulţi autori convin să spună că începuturile globalizării sunt strâns legate de Revoluţia industrială şi de afirmarea capitalismului. Având în vedere această delimitare istorică a procesului de globalizare, se pot identifica trei valuri: valul I între 1870 şi 1914, valul II între 1945 şi 1980, iar al treilea, după 1980 şi până în prezent.

Valul I a fost declanşat de scăderea costurilor de transport ca urmare a introducerii vapoarelor şi motoarelor cu aburi şi a reducerii barierelor tarifare, prin diverse acorduri între ţări (primul fiind între Franţa şi Anglia). Aceste condiţii au permis intensificarea schimburilor de bunuri primare, obţinute pe baza factorilor pământ şi muncă, cu produsele manufacturate. În perioada 1870-1914, ţări precum Argentina, Australia, Noua Zeelandă şi SUA au devenit primii câştigători ai globalizării, exportând bunuri primare şi importând forţă de muncă, instituţii şi capital.