Globalizarea și efectele ei studiu de caz - fenomenul democratizării globale

1. CONCEPTUL DE GLOBALIZARE. CÂTEVA EFECTE ALE GLOBALIZĂRII

Globalizarea este un fenomen care a luat naştere în spaţiul occidental, şi care poate fi explicat în termenii specifici esenţialismului şi universalismului ce marchează gândirea de tip european. Aşa cum arată Robertons, procesul globalizării începe printr-o fază germinală, localizată în Europa secolelor XV-lea – al XV-lea, continuă cu faza incipientă, ce ţine până în 1870, trece apoi printr-o fază în care are loc „formalizarea internaţională şi implementarea în spaţiul social a ideilor despre umanitate” (1870-1920), se accentuează apoi într-o fază a luptei pentru hegemonie (1920-1960) şi atinge în final, o fază de incertitudine. În această ultimă etapă astăzi; este vorba de o fază a procesului socio-istoric al globalizării în care societăţile naţionale trebuie să facă faţă problemelor legate de multiculturalisme şi polietnicitate. Aceste ultime două concepte definesc deci tendinţe complementare globalizării, dar care se nasc, paradoxal, în chiar cadrul delimitat de acest proces. Totodată, ele arată că dacă globalizarea avansează în timp ca un proces prin excelenţă economic, acestuia i se „opun”, mutual, procese culturale şi politice .

Globalizarea poate fi înţeleasă ca fiind întinderea şi adâncirea relaţiilor sociale şi a instituţiilor în timp şi spaţiu, astfel încât, pe de o parte, activităţile de zi cu zi sunt tot mai influenţate de evenimente având loc de cealaltă parte a globului, şi pe de altă parte, practicile şi deciziile grupurilor sau comunităţilor locale poate avea reverberaţii globale semnificative. În consecinţa, globalizarea poate fi concepută ca “acţiune la distanţă”. Forma acţiunii la distanţa care ne interesează aici este produsă de extinderea şi adâncirea relaţiilor peste graniţele statelor naţiuni, la o intensitate sporită.

Delimitarea conceptuală a globalizării datorează foarte mult lui Ronald Roberson, care defineşte procesul, din perspectivă sociologică astfel: „Globalizarea, conceptual, de referă atât la comprimarea lumii, cât şi la intensificarea conştientizării lumi ca un întreg ...atât la interdependenţele globale concrete, cât şi la conştiinţa asupra întregului global în secolul XX. ”Astfel definit,, termenul „globalizare” presupune, deci o ambivalenţă genuină, care are în vedere atât expansiunea societăţii la scară globală, interdependenţele economice, politice şi socio culturale care rezultă din această expansiune, revirimentul tendinţelor etnonaţionaliste ori fundemantaliste, cât şi transferul imaginii acestor procese din planul realităţii empirice în cel al conşţiinţei.

Globalizarea implică cel puţin două fenomene distincte.

 În primul rând sugerează faptul că multe verigi ale activităţii politice, economice şi sociale capătă o amploare globală.

 Şi, în al doilea rând sugerează că are loc o intensificare a nivelelor de interacţiune şi interconectare în interiorul şi între state şi societăţi.

Ce este nou cu privire la sistemul global modern este expansiunea relaţiilor sociale în şi prin noi dimensiuni ale activităţii – tehnologice, organizaţionale, administrative şi legale, printre altele - şi intensificarea cronică de interconectare mediate de către astfel de fenomene precum reţelele de comunicare moderne şi noile tehnologii informaţionale. Politica se desfăşoară astăzi, cu toată nesiguranţa şi şovăielile ei obişnuite, pe fundalul unei lumi modelate şi impregnate de mişcarea mărfurilor şi capitalului, fluxul comunicaţiilor, schimburile reciproce între culturi şi circulaţia oamenilor.

Există, în consecinţă, un paradox şocant care trebuie observat în legătură cu epoca contemporană: din Africa până în Europa de Est, din Asia până în America Latină, tot mai multe naţiuni şi grupuri promovează ideea “conducerii de către popor”; dar ele fac acest lucru tocmai în acel moment în care chiar eficacitatea democraţiei, ca formă naţională de organizare politică, e pusă sub semnul întrebării. În vreme ce zone importante ale activităţii umane sunt în mod progresiv organizate la un nivel global, soarta democraţiei şi cea a statutului-naţiune democratic, independent, în particular întâmpină unele dificultăţi. În acest context, înţelesul şi locul politicii democratice, şi al diverselor modele de democraţie, trebuie regândit în relaţie cu procesele şi structurile locale, naţionale, regionale şi globale care se suprapun.