Grupurile de Interes și Grupurile de Presiune

Grupurile sociale pot lua nastere in baza unei intentii: un anumit numar de indivizi se reunesc intr-un scop precis sau pentru a raspunde unei necesitati comune. Aceasta asociere a indivizilor in grupuri este subordonata fata de doua principii de baza: specializarea indivizilor in anumite roluri (active sau pasive) si aparitia unei distribuiri ierarhice a autoritatii intre diferiti membrii ai grupului. Grupul este un sistem, un ansamblu cu o anumita structura avand, pentru fiecare dintre membrii sai componenti, functii de inter-relatii si de indeplinire a diverselor roluri.

Definire:

Conform lui Sergiu Tamas grupurile de interes se definesc ca “un ansamblu de indivizi care, in virtutea unor interese comune (materiale, morale, profesionale) se organizeaza intr-un anumit grad, in scopul de a reprezenta, apara si promova aceste interese in viata politica, economica, sociala si culturala.

Conform Oxford “dictionar de politica”, grupurile de interese sunt “oraganizatii care cauta sa sustina un interes sau o cauza particulara, segmentara neuramarind sa formeze un guvern sau sa ia parte la guvernare”.

Termenul “grup de interes”este folosit adesea sinonim cu “grup de presiune”, desi unii cercetatori nu sunt de acord cu aceasta idee. Intre cei doi termeni se impun anumite distinctii.

Tipologia grupurilor de interese

Din perspectiva modalitatii prin care membrii unei comunitati isi comunica cererile, preferintele si exigentele celor care detin puterea. Almand si Powell au sustinut patru modalitati de articulare: articularea anomica, articularea neasociativa, articularea asociativa si articularea institutionala.

-Grupurile anomice- se constituie fie atunci cand membrii lor nu dispun de mijloace experimentale prin care sa-si manifeste interesele, fie cand cei care detin puterea le-au eludat, in mod repetat, exigentele si le-au neglijat preferintele. Atunci, primii pot fi tentati sa-si dramatizeze situatia intr-o maniera anomica, recurgand la demonstratii, mitinguri, marsuri, rascoale, jafuri, asasinate etc. Aceste grupuri caracterizate prin spontaneitate si existenta limitata in timp si formele de manifestare mentionate sunt considerate ca specifice fazei pre moderne a societatii, dar nu sunt mai putin implicate in politica contemporana.

-Grupurile neasociative (fara continuitate in strucura) iau nastere pe baza legaturilor familiale, a provenientei comune din punct de vedere geografic, a factorilor etnici sau religiosi, mai ales intr-o faza de mobilitate sociala, cand vechile legaturi ofera garantia unei anumite sigurante intr-un proces de transformare accelerata si disjunctiva. Desi pareau destinate dispartiei, ele constituie, astazi, baze posibile si deloc marginale ale articularii intereselor.

-Grupurile asociative: (asociatiile profesionale de orice tip, asociatiile culturale, sindicatele etc.) sunt rezultatul unor procese de modernizare, de diversificare, de fragmentare sociala, care au scos la iveala o pluralitate de interese. Aceste grupuri se organizeaza pentru a se autoproteja si a se autostimula, dand nastere unor structuri specializate, care au ca sarcina valorizarea exigentelor si preferintelor propriilor membrii. Baza organizatorica le confera un avantaj fata de grupurile neasociative: de mai multe ori tacticile si obiectivele lor sunt recunoscute ca legitime de societate.

-Grupurile institutionale: sunt rezultatul constituirii, in societate, a unor organizatii cu o oarecare stabilitate, ai caror membrii sunt uniti, de-a lungul timpului, printr-o comuniune de interse. Este cazul membrilor partidelor politice, parlamentelor, unor confesiuni religioase, militarilor, birocratilor etc., ale caror organizatii au interesul sa le conserve prerogativele, sa le apere privilegiile in cadrul unor institutii puternice si durabile. Importanta si puterea lor cresc atat in functie de structurarea sferei politice, in jurul modelelor de functionare consolidate ( materializarea aspiratiilor lor de reprezentare politica), cat si ca urmare a unor inevitabile procese birocratice.

-Grupurile de referinta: in lucrarea “Politologia in fata secolului XXI”, Ion Mitran releva existenta grupurilor de referinta, respectiv a acelora la care se poate raporta o persoana, ale carei atitudini, convingeri sau comportamente sunt influentate de grupul respectiv.

Grupuri sectionale sau grupuri de cauza (promotionale): potrivit Oxford “Dictionar de politica”, poate fi facuta si distinctia intre grupuri sectionale