Implicațiile Politice ale Aderării Turciei la Uniunea Europeană

Introducere

Lucrarea de faţă analizează posibilele impacturi politice şi economice asupra Uniunii Europene pe care le poate avea aderarea Turciei la Comunitatea Europeană. Poate oare aderarea Turciei să fi gestionată în mod similar cu cea a altor state sau criticii au dreptate în ceea ce priveşte faptul că Turcia este prea mare, prea săracă, are frontiere prea periculoase şi este insuficient de "europeană" pentru a adera la Uniune.

Având în vedere decizia de a începe negocierile de aderare la UE, dezbaterile politice în jurul problemei sunt din ce în ce mai aprinse, atât în Turcia, cât şi în cadrul Uniunii Europene. Această dezbatere este mult mai intensă decât cea care a început negocierile în anul 1998, odată cu aderarea ţărilor din Europa Centrală şi de Est. În ceea ce priveşte Turcia, acest fapt reflectă că Turcia a întreprins un program radical de reformă politică pentru a răspunde cerinţelor UE. În ceea ce priveşte UE, dezbaterile reflectă atât preocupările cu privire la faptul dacă Turcia îndeplineşte criteriile politice ale UE cât şi preocupările cu privire la impactul asupra UE în cazul unei evuntuale aderări a Turciei la Comunitatea Europeană.

Consiliul European a recunoscut candidatura Turciei în 1999. Apoi, la summit-ul din decembrie 2002, liderii europeni au ajuns la urmatorul consens: dacă până la sfârşitul anului 2004 reformele politice din Turcia vor îndeplini criteriile politice din

"Criteriile de la Copenhaga" privind aderarea la Uniunea Europeană, negocierile ar putea începe fără întârziere. Acestea presupun: "o democraţie stabilă, respectarea drepturilor omului, a statului de drept, precum şi protecţia minorităţilor".

Cu toate acestea, mare parte din dezbaterile UE privind aderarea Turciei nu se axează pe rezolvarea acestor probleme politice, ci pe viitorul impact al Turcia în cazul unei aderări la Uniunea Europeană. Aceasta este şi principala preocupare a acestei lucrari - identificarea viitorului politic al UE o dată cu aderarea Turciei.

La prima vedere, implicaţiile aderării Turciei sunt similare cu

acel curent de extindere "Big Bang". În ceea ce priveşte populaţia, Turcia este de aproximativ aceeaşi dimensiune ca şi cele 10 noi state membre şi are jumătate din greutatea lor cât priveşte economia; acest stat este aproximativ de dimensiunea Poloniei, din punct de vedere economic. Aceasta poate sugera că Turcia este "doar o altă extindere". Dar faptul că Turcia este o ţara, nu zece, modifică, în special, dinamica impactului politic. Ca o ţară mare, Turcia va fi similară cu Germania în ceea ce priveşte populaţia şi va avea importante implicaţii politice deşi economia lasă de dorit.

Există, de asemenea, mare potenţial geopolitic şi un impact de politică externă a aderării turce, datorita atât poziţiei sale strategice cât şi populaţiei sale musulmane. Unii

susţin că acest potenţial geopolitic reprezintă o motivaţie puternică pentru a sprijini aderarea Turciei. Dar alţii se îndoiesc în privinţa Turciei, în ciuda recunoaşterii sale de candidat. După cum susţin aceste critici, Turcia este prea mare şi prea săracă pentru a adera la UE, are nişte frontiere periculoase şi nu este cu adevărat europeană din punct de vedere cultural, geografic sau istoric şi va deteriora prin urmare procesul de integrare în UE, fie printr-o extindere excesivă sau a lipsei de înţelegere a Uniunii.

Aceasta lucrare prezintă mai întâi, pe scurt, procesul de reformă politică şi dezbaterile politice din Turcia, precum şi motivaţiile sale pentru aderarea la Uniunea Europeană.

1. Dinamica politică din Turcia

1.1 Ritmul rapid al reformei

Situaţia politică din Turcia a fost substanţial transformată începând cu anul 1999 şi în special, de la alegerea Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), în noiembrie 2002 la guvernare. Ritmul de reformă politică nu este pur şi simplu un succes pentru AKP, guvernul condus de Recep Tayyip Erdoğan dar este, de asemenea, un mare succes pentru UE în sine, prin perspectiva aderării Turciei la UE.

Decizia de a acorda Turciei statutul de candidat, de la Copenhaga din decembrie 1999 a transformat relaţia dintre UE şi Turcia, de la una bazată pe economie, la una bazată pe politică. Decizia ulterioară a UE din decembrie 2002 de deschidere a negocierilor de viitor membru în decembrie 2004 a fost o altă piatră de hotar. Aceste decizii ale UE au permis prim-ministrului Erdogan şi guvernului său de a stabili atât negocierile cu UE căt şi reformele politice din Turcia ca principal obiectiv politic. Acest obiectiv a fost susţinut numai de singurul partid de opoziţie din Parlament - Partidului Popular Republican (CHP).

Motivaţiile Turciei de a deveni membru UE sunt complexe. Acestea includ reformele politice care au ca scop democratizarea, ajutând slăbirea diviziunilor politice şi sociale care împiedica progresul, securitatea şi stabilitatea economică. Unii sugerează că vechile idei de conducere privind occidentalizarea şi modernizarea au fost acum înlocuite cu obiective de democratizare şi europenizare.

Ritmul reformelor din Turcia, în ultimele 18 luni a fost radical şi a luat Turcia prin surprindere. Din octombrie 2001, 8 pachete de reformă au fost adoptate împreună cu alte patru adoptate mai târziu sub conducerea guvernului Erdogan. Cel mai recent pachet de reforme - cea de-a doua mare reformă constituţională - din luna mai 2004 a înaintat foarte mult. Aceste reforme au inclus programe de crestere şi menţinere a controlului civil asupra celui militar; stabilirea drepturilor minoritate şi culturale; eliminarea torturii şi a relelor tratamente; să stabilească şi să protejeze drepturile şi libertăţile fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare, de asociere şi mass-media; reforma sistemului judiciar, precum şi eliminarea pedepsei cu moartea.

Probleme considerate tabu chiar şi în urmă cu 2 -3 ani, cum ar fi drepturile kurzilor, controlul civil al armatei, şi sprijin pentru un compromis de decontare în Cipru sunt toate subiecte pentru dezbateri politice. În acelaşi timp, o nouă generaţie de organizaţii neguvernamentale (ONG-uri) s-a dezvoltat în ultimii 3 ani. Aceste ONG-uri sunt din ce în ce mai consultate cu privire la reformele de către guvern.

În timp ce Turcia nu a trecut printr-o revoluţie în calitate de nou membru al UE, statele din Europa Centrală şi de Est au trecut; măsurile de reforme politice şi sociale nu ar trebui să fie subestimate. Dar, în acelaşi timp, reforma politică din Turcia este în curs de desfăşurare, deşi reprezintă un proces fragil. Deschiderea negocierilor UE este văzută de către o largă varietate de actori şi grupuri de interese în Turcia, a fi fundamentală în vederea asigurarării în continuare a reformelor.

1.2.Probleme în procesul de reformă

Procesul de reformă este, cu toate acestea, incomplet. Multe din drepturile omului sunt destinate eşecului din punct de vedere al reformelor. De exemplu, un ONG a raportat peste 1000 de cazuri de tortură, în 2003. Introducerea limbii kurdă în programele de educaţie a fost interzisă prin legi foarte severe. Şi hărţuirea ONG-urilor în domeniul drepturilor omului este o problemă periodică. Cu toate acestea, multe ONG-uri turce pun mare accent pe importanţa de a deschide negocierile cu UE pentru a se asigura de continuarea reformelor politice şi punerea lor în aplicare - în fapt, au nevoie de un "da, dar" la negocieri, care să asigure de fapt desfăşurarea şi monitorizarea din partea UE a aplicării a reformelor.