Integrarea europeană în perioada postbelică și crearea comunităților europene

1. Problematica definirii conceptului de integrare

Exista mai multe nivele de integrare, diferite posibilitati de clasificare si chiar diverse definitii explicind conceptul integrarii, ceea ce constitie o dificultate in definirea acestuia. Motivul prezentei acestei dificultati este produs de existenta multitudinilor de definitii cuprinzind doar o anumita perspectiva, ce nu permite universalizarea acesteia [9, p. 1].

In sensul general, integrarea se refera la unificarea unui numar de unitati independente intr-o unitate mai larga, pe cind sub aspect etimologic, integrarea denota actiunea de formare a unui intreg, prin unirea partilor componente. Integrarea, astfel, se identifica ca un proces, ce ne prezinta nivelul de unitate intr-un sistem [9, p. 1].

Conform acceptiunii oferite de Concise Oxford Engish Dictionary, ,,integrarea reprezinta combinarea partilor intr-un intreg, iar uniunea este un intreg, rezultat din combinarea unor parti ori a unor membri. Altfel zis: integrarea este procesul formarii uniunii".

In sens sociologic, termenul este folosit deseori pentru a desemna, fie stabilirea unei interdependente stranse intre partile unei fiinte vii, sau intre membrii unei societati, fie uniunea formata din entitati multiple, sau, in planul socialului, din mai multe grupari de indivizi [9, p. 1].

Din analiza diverselor opinii privind sensul etimologic al termenului, cit si sensul conventional capatat din multiplele teoretizari, rezulta necesitatea distinctiei intre integrarea din interiorul unui stat si integrarea internationala. Astfel, daca in cazul integrarii nationale ne aflam de fapt in fata formarii unei natiuni si a unui stat national, in cazul integrarii internationale, ce are deja la baza notiuni bine si indelung formate si consolidate, atunci procesul integrarii va implica cu totul alte aspecte [9, p. 1].

In opinia lui Jan Tinbergen, laureat al Premiului Nobel in stiintele economice,

integrarea poate fi definita ca fiind cea mai potrivita structura a economiei internationale prin indepartarea obstacolelor artificiale, in scopul unor operari optime a acesteia; si prin introducerea elementelor de coordonare si unificare.

Karl Deutsch, in lucrarea sa ,,Political Community at the International Level" defineste integrarea ca obtinere, in cadrul unui anumit teritoriu, a unui ,,sens de comunitate" si a unor institutii suficient de puternice, precum si a unor practici rasfrante, care sa asigure pentru un timp indelungat speranta sigura a unor ,,schimbari pasnice" intre statele respective.

Ernst B. Haas, unul dintre cei mai autorizati autori occidentali in materie, defineste integrarea ca fiind: ,,un proces in cursul caruia actorii politici din diferite structuri nationale, sunt convinsi sa-si transfere loialitatea, sperantele(asteptarile) si activitatile politice spre un nou centru, ale carui institutii poseda sau pretind jurisdictie asupra statelor nationale preexistente".

Autorul american Willian A. Welsh concepe integrarea ca implicand trei directii de dezvoltare:

- o anumita delegare de autoritate de la unitatile nationale catre unitatile internationale de decizie;

- cresterea nivelului de interactiune intre unitatile nationale, nu numai in termeni absoluti, dar si relativ la nivelurile de interactiune intre unitatile constitutive si unitatile nationale, acre nu fac parte din mecanismul integrarii;

inlaturarea unor atitudini negative din partea liderilor politici in activitatea organismelor internationale implicate, fata de institutiile internationale de decizie si fata de integrare in general [9, p. 2].

Conform definitiei lui Leon Lindberg, integrarea este procesul prin care natiuni pana atunci doritoare si capabile sa-si conduca independent politica externa si cea interna, incearca sa ia impreuna anumite decizii sau sa delege procesul luarii deciziilor unor organe centrale; procesul prin care actorii politici din mai multe state diferite sunt convinsi sa-si orienteze sperantele si activitatile politice spre un nou centru [9, p. 2].

Dupa un raport al Consiliului Europei, termenul de integrare nu desemneaza numai un ideal static, ci si un proces dinamic, suma a tuturor eforturilor vizand realizarea unei uniuni, ca aceea a Europei de exemplu, fiind in acelasi timp si obiectivul ultim, - crearea unitatii locale - si procesul tensionat al unui mare numar de activitati diverse, depuse pentru atingerea acestui scop final [9, p. 2].

Asadar, in dependenta de autor si de conceptie, utilizat deopotriva si in lucrari de specialitate si in articole de ziar, in solutii ale unor organisme internationale, ca si in cuvantari politice, termenul ,,integrare" isi dezvaluie proprietate de a dobandi, in fiecare caz aparte, un inteles diferit, sau cel putin o semnificatie cu nuanta particulara [9, p. 2].

O sinteza asupra acestor sensuri diferite permite precizarea unui punct de vedere unitar si complex, dupa care integrarea ar putea fi definita, ca un proces institutionalizat sau nu, care implica un transfer treptat de competente decizionale nationale spre un centru politic supranational, cu intentia, de a se forma, in final, o noua entitate politica [9, p. 2].