Interesele geopolitice ale Federației Ruse vis-a-vis de conflictul transnistrean

INTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa problemei abordate. Relaţiile internaţionale contemporane se caracterizează prin dificultatea so¬lu¬ţionării unor conflicte de diferite tipuri: teritoriale, regionale, politice, in¬ter¬e¬t¬nice etc.

În prezent conflictele reprezintă una din problemele majore cu care se conf¬ru¬ntă umanitatea, iar reglementarea lor uneori nu este posibilă nici cu aju¬to¬rul unor aşa organizaţii internaţionale ca ONU şi NATO. Reglementarea conflictului transnistrean impune atingerea unui compromis în vederea soluţionării finale la masa de negocieri. Cu toate acestea, durata negocierilor dovedeşte că părţile implicate nu reuşesc să rezolve problema din cauza unor conjuncturi şi speră că, între timp, acestea se vor schimba, înclinînd balanţa în favoarea uneia dintre ele. Motivul principal pentru care diferendul rămîne nesoluţionat rezidă în faptul că părţile percep în mod diferit semnificaţia reglementării definitive a conflictului. Din documentele oficiale şi din declaraţiile înalţilor demnitari rezultă clar că Republica Moldova înţelege procesul de reglementare a conf lictului în conformitate cu Legea Supremă adoptată în anul 1994. În viziunea Chişinăului, reglementarea presupune eliminarea factorilor ce au generat conflictul şi reintegrarea ţării în hotarele existente la 1 ianuarie 1990. În acest sens, am putea afirma că Republica Moldova depune în continuare eforturi pentru a lichida toate eventualele motive care provoacă fobii populaţiei de pe malul stîng al Nistrului.

La rîndul său, Transnistria percepe reglementarea diferendului ca pe un proces de recunoaştere a dreptului său deplin la independenţă, proclamată la începutul anilor 1990. În acest context, sînt invocate anumite argumente istorice, se fac referiri la un pretins pericol românesc, pe care transnistrenii ar fi reuşit să-l anihileze, respingînd „agresiunea naţionaliştilor români“. Anume pe aceasta se bazează mitologia specifică a propagandei prin care regimul încearcă să-şi asigure susţinerea populaţiei. Un impact extern esenţial asupra evoluţiei conflictului şi a procesului de negocieri îl are Federaţia Rusă. Sprijinul acordat în permanenţă de Rusia este convertit într-o campanie propagandistică orientată spre menţinerea speranţelor că Transnistria va reuşi totuşi să se detaşeze definitiv de Moldova ori va intra în componenţa Rusiei, ori va obţine calitatea de membru asociat al acesteia. În acest sens, trebuie să precizăm din start că, la sfîrşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90, evoluţia evenimentelor politice constituia pentru transnistreni un motiv serios de îngrijorare vizavi de viitorul şi securitatea lor. Greşelile comise de autorităţile moldoveneşti erau comensurabile cu cele ale liderilor de la Tiraspol. Acum este imposibil de a cerceta şi de a înţelege provocările reciproce de atunci, deşi ar fi foarte important să analizăm fenomenul în complexitatea lui. Totodată, insistenţa Transnistriei asupra propriei independenţe reprezintă o soluţie extremă şi inacceptabilă sub toate aspectele. Mai ales în situaţia cînd garantul principal al reglementării diferendului transnistrean este Rusia, cea care, în perioada de pînă la declanşarea valului de terorism, îşi soluţiona conf lictele cu separatiştii prin metode extrem de dure, recurgînd, de exemplu, la tertipuri militare pentru a lua prin surprindere liderii ceceni în noaptea de Revelion a anului 1995, iar mai tîrziu, chiar la lichidarea fizică a liderilor secesionişti (Dudaev şi Yandarbiev). Nu are sens să comparăm dreptul la independenţă al Ceceniei şi al Transnistriei. Exemplul de mai sus denotă că diferendele separatiste sînt soluţionate nu pe baza unor principii şi drepturi, nu pe bază de argumente istorice, ci prin forţă. În acest sens, ar fi oportun să amintim de standardele duble, cînd conflictele interne sînt soluţionate prin forţa armelor, iar cele externe – prin influenţa politică a celui mai puternic.

Scopul şi obiectivele referatului. Scopul referatului rezidă în efectuarea unei cercetări ample şi detaliate a poziției Federației Ruse vis-a-vis de soluționarea conflictului transnistrean.

În realizarea scopului mi-am propus următoarele obiective:

• identificarea principalelor cauze care au stat la baza conflictului transnistrean;

• stabilirea poziției Federației Ruse în ceea ce privește soluționarea conflictului transnistrean;

• evidențierea intereselor Federației Ruse în regiunea transnistreană;

• evalurea tuturor acțiunilor externe în soluționarea acestui conflict.

Cuvintele cheie: conflict, interes geopolitic, etnie, separatiști, etc.

1. Cauzele care au stat la baza conflictului transnistrean şi evoluţia sa

După datele experţilor, în arealul postsovietic se numărau 170 regiuni de co¬nflict. În 30 de cazuri aceste conflicte decurgeau în formă activă, iar în 10 ca¬zuri a fost folosită forţa. Conflictul transnistrean este diferit de celelalte conflicte care au apărut după colapsul sovietic, pentru că la baza lui nu se află un conflict etnic sau religios. Motivul formal al conflictului era acela, că Moldova a adoptat legislația privind limba de stat, ceea ce a condus la o polarizare politică accentuată a societăţii şi la creşterea rezistenţei faţă de inovaţii a unei părţi a nomenclaturii locale de subordonare unională, în primul rînd, de către directorii întreprinderilor complexului militar-industrial din partea stîngă a Nistrului. Conflictul armat, sub pretextul lozincilor de protejare a drepturilor minorităţilor naţionale, a fost dezlănţuit de către regimul separatist, condus de I. Smirnov după puciul din august 1991, în toamna aceluiaşi an, cu sprijinul comandamentului trupelor districtului militar Odessa, atunci sub conducerea „organizaţiilor sociale” ale acestora a început distrugerea sistematică a organelor guvernamentale centrale şi a structurilor de drept ale Moldovei, în raioanele din stînga Nistrului.

Anume în încercarea de a opune rezistenţă luptei pentru autodeterminare naţională a poporului moldovenesc, această parte a aparatului administrativ, în cîrdăşie cu o parte a nomenclaturii de partid, pe care schimbările au luat-o prin surprindere, a început mobilizarea forţelor şi resurselor pentru dezmembrarea teritorială a fostei RSSM şi crearea în raioanale estice ale republicii a unui cap de pod pentru a influenţa din exterior Republica Moldova, care era pe cale să devină stat independent. În scopul de a-i atribui acestui conflict socio-politic un caracter etnic, liderii conspiraţiei separatiste anti-moldoveneşti au inventat conceptul de „popor transnistrean”, urmat de speculaţii destul de primitive cu privire la „dreptul naţiunilor la autodeterminare”. E necesar să subliniem, că din punct de vedere al componenţei etnice populaţia din Transnistria nu diferă mult de cea de pe malul drept al Republicii Moldova - în ambele cazuri, majoritatea o constituie etnicii moldoveni.