Istoria Economiei Europene

1. Aspecte integrate privind periodizarea istoriei economiei europene in context universal

Problema periodizării istoriei economice universale este amplu disputată atât între istorici cât şi între economişti, neexistând încă o părere unanimă acceptată sau un punct de vedere comun. Pe de altă parte, condiţiile social-istorice, în care a avut loc dezvoltarea economică a unor ţări şi popoare, face să nu existe o corespondenţă între periodizarea universală a istoriei economice şi cea europeana.

Atât în plan universal cât şi continental, periodizarea istoriei economice se face în funcţie de succesiunile formaţiunilor sociale, a transformărilor ce au avut loc în evoluţia forţelor şi relaţiilor economice. Este de fapt criteriul periodizării cel mai des acceptat de cercetători.

Cunoaşterea şi înţelegerea opoziţiei şi evoluţiei economiei europene, a particularităţilor sale definitorii, a interdependenţei sale cu economia mondială impune cunoaşterea periodizării istoriei economiei universale.

În periodizarea istoriei economiei universale vom distinge următoarele epocii:

a) epoca străveche şi veche. Acestea corespund orândurii comunei primitive şi modului de producţie sclavagist. Dacă epoca străveche a început odată cu apariţia societăţii omeneşti, în schimb trecerea la mijlocul mileniului II un puternic stat sclavagist. China un imens imperiu în sec.18, Sparta, Atena, Roma în secolul 18 erau cunoscute state sclavagiste.

b) epoca evului mediu corespunde orânduirii feudale. Istoriceşte această epocă de la sec.V adică din momentul împărţirii Imperiului Roman până la mijlocul secolului al 17-lea, când a avut loc în Anglia revoluţia burgheză, atât trecerea la feudalism cât şi durata feudalismului, a economiei caracteristice acestui mod de producţie are momente şi durate diferite.

De exemplu, procesul de feudalizare a Europei occidentale a început cu mult timp înainte de căderea Imperiului Roman sec.V, şi s-a desăvârşit în perioada secolelor VII-IX.

În Orient, relaţiile de producţie feudale au apărut mai întâi în China sec.II-III Ihr, în statele arabe sec.VII etc., în schimb s-au prelungit până în sec. XIX-lea.

În periodizarea feudalismului distingem trei momente:

1) feudalismul timpuriu, secolele V-XI. În general această perioadă se caracterizează prin:

- Persistenţa relaţiilor sclavagiste şi împletirea lor cu cele feudale;

- Schimbul de mărfuri este slab, el fiind de regulă determinat de necesitate;

- Sub aspect social dominantă este ţărănimea liberă

2) feudalismul dezvoltat secolele XII-XV caracterizat prin:

- dominaţia relaţiilor sociale feudale;

- structurarea societăţii în ţărănimea iobagă lipsită de mijloace de producţie în special pământ şi nobilime deţinătoare a pământului;

- deşi economia păstrează încă un caracter natural, locul ei începe treptat să fie luat de economia de schimb. În unele ţări ca în republicile italiene, Ţările de Jos, Anglia apar germenii activităţii industriale sec.XI, XII.

3) descompunerea feudalimsului. Această perioadă este cuprinsă între sec.XVI şi până la prima jumătate a veacului al XVII-lea. Ea se caracterizează prin:

- împletirea vechilor relaţii de producţie feudale ce cele noi capitaliste;

- sub aspect social începe cristalizarea viitoarelor clase, burghezia şi ploretariatul;

- economia naturală e pe cale de dispariţie – locul ei fiind luat de economia de schimb. În urma descoperirilor geografice, a intensificării şi extinderii schimbului de mărfuri se formează piaţa mondială.

Nici perioada de descompunere a feudalismului sau apariţia capitalismului nu a avut loc în acelaşi timp în toate ţările lumii. În unele ţări cum a fost cazul celor din Asia şi a unora din Europa răsăriteană procesul descopunerii feudalismului şi instaurării capitalismului a avut loc mai târziu decât în Europa occidentală, şi a îmbrăcat forme specifice.

3. Epoca modernă cuprinde istoria economică a capitalismului. Ea începe cu revoluţia burgheză (1642 ) din Anglia şi durează până în 1918. Caracteristicile acestei perioade sunt:

- economia are un caracter de marfă, ea este destinată schimbului;

- are loc un avânt puternic al forţelor de producţie materializat în dezvoltarea industriei, transporturilor, comerţului, a culturii etc;

- apar statele naţionale şi piaţa naţională. Naţiunea devine formă de comunitate umană dominantă;

- către sfârşitul acestei perioade are loc procesul de trecere de la faza premonopolistă la cea monopolistă. Îndeosebi în preajma primului război mondial şi mai ales după acesta, forma dominantă de organizare a vieţii economice va fi monopolul.

4. Epoca contemporană începe după sfârşitul primului război mondial şi a revoluţiei comuniste din Rusia. Această perioadă care continuă şi astăzi se caracterizează în mare prin:

- generalizarea şi dominaţia relaţiilor de producţie capitaliste;

-apariţia unui nou sistem social-economic şi practic- socialismul, diametral opus capitalismului.

După cel de al II-lea război mondial sub influenţa politică şi militară a URSS, la acest nou sistem sunt incluse şi unele ţări din Europa, Asia şi America Latină. În deceniul al IX-lea al secolului XX, acest sistem social-economic şi politic s-a dezintegrat;

-restructurarea, reformarea şi democratizarea vieţii sociale în fostele ţări ale sistemului comunist.

Reformele economice întreprinse îndeosebi în ţările Europei răsăritene, urmăresc trecerea de la economia centralizată, ineficiente la economia de piaţă, precum şi privatizarea în diferite proporţii şi prin diferite mijloace a unor sectoare ale economiei naţionale.