Istoria Partidelor Politice

Referat
7/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 4221
Mărime: 25.96KB (arhivat)
Publicat de: Lili Agripina Boca
Puncte necesare: 6

Extras din referat

După cel de-al doilea război mondial importanţa partidelor poitice europene în construcţia comunităţii europene a crescut simţitor, formula finală a acestei construcţii fiind, de fapt, rezultatul dezbaterilor şi inţiativelor de partid.

Patternurile activităţii de partid se regăsesc în ultimii ani din ce în ce mai mult în acţiunile Uniunii Europene, partidele politice fiind, în fapt, instituţiile în care se construiesc strategii şi se desemnează politici. În realitate, ideea de partid politic a început să piardă din ce în ce mai mult importanţă în faţa celei de familie de partide politice.

Europa este astăzi o Uniune ce împărtăşeşte caracteristicile unei confederaţii, în care politica este construită de către reprezentanţii partidelor politice organizate în ceea ce s-ar putea numi “familii spirituale”. Acestea sunt familii ideologice al căror pattern de acţiune specific face ca social-democratul german să se înţeleagă mai bine cu social-democratul francez sau român, decît cu partidul sau cu partidele din propriul sistem naţional de partide. Creştin-democraţii germani conduşi imediat după al doilea război mondial de Konrad Adenauer vor stabili relaţii de cooperare cu creştin-democraţii italieni şi cu alţi creştin-democraţi europeni.

Aceste relaţii de cooperare ce au avut o importanţă decisivă în patternurile de comportament politic ale partidelor europene reprezintă, în fapt, consideră Simon Hix şi Chrisopher Lord în Political Parties in the European Union (1997) o primă sugestie pentru cea ce avea să se întîmple cu relaţiile dintre partidele politice europene în viitor: ideologiile şi afinităţile ideologice trans-naţionale în Europa puteau sparge graniţele statului naţional şi linia verticală de organizare a sistemelor de partide.

Ideologia integrării europene era direct dependentă de poziţia pe care diferitele partide şi ideologii de partid o aveau faţă de piaţa liberă europeană, comerţ, schimb între partenerii comunităţii, etc.

Obiectivele politico-economice disputate de partidele europene erau deci de două tipuri:

-Primul se referea la interferarea integrării cu statul naţional.

-Cel de-al doilea se referea la deschiderea graniţelor şi a cooperării economice, care era privită de unii drept mjlocul de realizare a acelui welfare-state, iar de către alţii, tocmai factorul de blocare a unei astfel de evoluţii.

Liberalii şi liberalii radicali vor spijini ideologia integrării, pe cînd conservatorii euroepeni, aproape fără excepţie, se vor declara împotriva integrării.

Cele mai multe situaţii în cazul celor 5 membri fondatori au fost caracterizate prin Cabinete de centru-dreapta, în care creştin-democraţii, mai degrabă decît conservatorii, erau majoritari.

Această primă fază a cooperării pe familii ideologice în Europa de vest este urmată de un blocaj al structurării familiilor de partide. Atitudinile francezilor după Republica a V-a, cele ale britanicilor, apoi poziţiile gaulliştilor pentu independenţa naţională în Comunitate dădeau semne că europenizarea mergea mai degrabă către cooperare interguvernamentală, decît către construcţie pe familii de partide. Grupurile parlamentare transnaţionale vor apărea pentru prima dată în Adunarea Comunităţii Cărbunelui şi Oţelului în 1953.

Pînă la sfîrşitul anilor ’70 însă, activitatea de partid la nivel european a fost destul de nesemnificativă, relaţia partidelor naţionale cu federaţii transnaţionale fiind lăsată în marginea preocupărilor de partid. Repezentanţii în instituţiile Comunităţii erau aleşi din partidele naţionale, neexistînd specialişti în politica europeană, datorită faptului că relaţiile dintre partide erau destul de slabe. Gaulliştii se rup în 1965 înr-un grup european separat, Comunitatea neavînd puterea de a se interfera şi influenţa activităţi naţionale.

Explicaţiile pentru această nereuşită încercare de organizare a procesului decizional european pe familii de partide poate fi explicat prin intermediul diversităţii ideologice şi al conflictelor dintre interesele naţionale şi partizane. Deşi rămîn valabili aceeaşi factori, este greu de explicat de ce, după perioada de stagnare a activităţii partidice transnaţionale, în anii ’80-’90, cooperarea la acest nivel a început să fie revigorată. Probabil că factorul fundamental pentru schimbarea de atitudine a liderilor de partid din Comunitate după 1980 a fost faptul că Uniunea a avut o serie de reforme instituţionale, mai importante pentru coagulare familiilor de partide decît schimbările din interiorul partidelor politice (Hix şi Lord).

Astăzi se poate vorbi despre familii politice europene care joacă un rol important în polica Uniunii, şi care se organizează şi stabilesc relaţii importante cu omologii lor din altă ţară, inclusiv din ţările care sunt candidate la Uniunea Europeană.

Identificarea partidelor politice şi categorizarea lor pe familii de partide ar putea avea drept punct de plecare într-o tipolgie oferită de clivaje social-politice de la nivelul sistemelor naţionale de partide. Uniunea Europeană şi politica Uniunii este astfel determinată de organizaţii transnaţionale de partide, care ar putea fi grupate, pentru început, în familii politice europene de dreapta şi familii politice europene de stînga.

Preview document

Istoria Partidelor Politice - Pagina 1
Istoria Partidelor Politice - Pagina 2
Istoria Partidelor Politice - Pagina 3
Istoria Partidelor Politice - Pagina 4
Istoria Partidelor Politice - Pagina 5
Istoria Partidelor Politice - Pagina 6
Istoria Partidelor Politice - Pagina 7
Istoria Partidelor Politice - Pagina 8
Istoria Partidelor Politice - Pagina 9
Istoria Partidelor Politice - Pagina 10
Istoria Partidelor Politice - Pagina 11
Istoria Partidelor Politice - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Istoria Partidelor Politice.docx

Alții au mai descărcat și

Politici Publice

În sensul comun, termenul politica se considera de obicei ca se aplica la ceva “mai mare” decât deciziile particulare, dar la ceva “mai mic” decât...

Blocada Berlinului

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial aduce cu sine era Razboiului Rece,o confruntare deschisa, nonmilitara si limitata intre doua grupuri de...

Organizații Regionale latino-americane

Organizaţie Data creãrii Ţãri membre (Nr). Ţãri membre AEC Asociaţia Statelor din Caraibe 1994 26 Antigua şi Barbuda, Bahamas, Barbados,...

Triunghiul violenței în Columbia

Triunghiul violentei in Columbia Format din: 1. Miscarile de gherila 2. Cartelurile de droguri 3. Organizatiile paramilitare Miscarile de...

Rusia după Încheierea Războiului Rece

Rusia si strainatatea apropiata Dupa încheierea razboiului rece, fiecare tara europeana a blocului socialist a fost confruntata cu problemele...

Planul de dezvoltare rurală și ocuparea forței de muncă în Comuna Feleacu, județul Cluj

Prezentarea generalǎ a comunei Feleacu Transilvania este consideratǎ de cǎtre mulţi specialişti ca fiind ţara tuturor formelor de relief, de la...

Te-ar putea interesa și

Președintele României și rolul său în sistemul administrativ român

INTRODUCERE Demersul fundamental urmat în această lucrare este centrat pe analizarea şi interpretarea unui set de neclarităţi referitoare la...

Pluripartidismul în Europa de Est postcomunistă - studiu de caz România

INTRODUCERE Anul 1989 va intra în istorie ca an al prăbuşirii în lanţ a regimurilor comuniste din ţările Europei centrale şi de est. După aproape...

Partidele politice - principalii pioni ai exercițiului puterii

Introducere Relația popor - putere politică- stat - putere de stat are nu doar un caracter simbolic ci și unul juridic deoarece raporturile...

Viața Politică în România între 1990 și 1996

Ceea ce m-a motivat în alegerea acestei teme de licenţă cu o periodizare atât de recentă, a fost chiar gradul de noutate al deznodământului celor...

Partidele Parlamentare și Alianțele Politice după Alegerile din 2000

INTRODUCERE Evenimentele din decembrie 1989, în urma cărora regimul comunist s-a prăbuşit, antrenând cu sine şi dispariţia unui întreg sistem de...

Partidele politice din România

INTRODUCERE Din antichitate şi până în contemporaneitate, politicul şi politica (respectiv, domeniul politic al vieţii sociale) au suscitat...

Partide Politice

Cap.1 Notiunea de partid politic In societatea moderna partidele politice s-au impus ca realitati incontestabile.Procesul aparitiei lor trebuie...

Actori Politici Colectivi

CAP I: Aspecte generale privind partidele politice 1.1 Definirea noţiunii de partide politice şi scopul acestora În societatea modernă partidele...

Ai nevoie de altceva?