Italia fascistă - Germania nazistă

I. Italia fascistă

1. Fascismul

Fascismul este o ideologie apărută in Europa după Primul Razboi Mondial, care a stat la baza unor partide de extremă dreaptă.

Termenul de fascism se înrudeşte cu cel de fascia, care reprezintă simbolul şi totodată principiul unificator al poporului in jurul statului: un mic grup de oameni bine închegat in jurul şefului său, Ducele trebuia să ia puterea, să restabilească ordinea şi să elimine diviziunea şi conflictele în stat. În principal, pe această idee se bazează ceea ce va urma a fi fascismul.

Fascismul înseamnă, înainte de toate, etatism (teorie conform căreia rolul statului este primordial în organizarea şi administraea vieţii economine şi sociale): ,,Dacă liberalism înseamnă individ, fascism înseamnă stat”, scanda Mussolini. ,,Totul în stat, nimic în afara statului”, aceasta era deviza mişcării.

Statul fascist este un stat ale cărui instituţii nu emană din popor, separarea puterilor şi federalizarea sunt excluse. Puterea aparţine unui şef carismatic, care îi conferă personalitate. Este o dictatură care promovează cel mai adesea idei naţionaliste duse până la extrem, un stat care se sprijină, evident, pe naţiune, definită în 1927 de Carta Muncii drept ,,un organism dotat cu o existenţă, cu scopuri, cu mijloace de acţiune superioare ca putere şi durată celor ale indivizilor izolaţi sau grupurilor ce o compun”. Aşadar ,,unitate etică, politică şi econimică” naţiunea se realizează integral în statul fascist

Pe lângă idealizarea propriei naţiuni, se manifestă intoleranţa faţă de alte naţiuni, rase sau ideologii. Naţionalismul exagerat este completat de:

- eliminarea oponenţilor prin mijloace teroriste;

- o obsesie bolnăvicioasă faţă de problemele legate de siguranţa naţională şi dorinţa de expansiune teritorială, ceea ce determină puternică militarizare a statului;

- interzicerea religiei;

- corupţia generalizată;

- descurajarea manifestărilor artistice;

- obţinerea şi menţinerea puterii prin mijloace brutale, prin şantaj, ameninţare şi crimă.

Fascismul se manifestă prin distrugerea oricăror structuri democratice, controlul mass-mediei, subordonarea totală a individului faţă de stat şi crearea unei situaţii de continuă terorizare a populaţiei civile.

Relativa priză a ideologiilor fasciste la unele populaţii în anumite momente istorice s-a datorat unor lideri carismatici (Adolf Hitler, Benito Mussolini), discursului naţionalist şi conjuncturii politice si democratice. S-a constatat că ideologiile de extremă dreapta reuşesc să se impună în perioadele de recesiune economică şi pe fondul nemulţumirii populaţiei faţă de ineficienţa guvernării.

2. Benito Mussolini

Statul, autoritatea supremă care exercită controlul absolut asupra societăţii, culturii, politicii şi economiei, se bucură de cea mai înaltă preţuire şi este superior tuturor indivizilor, instituţiilor si şi grupurilor care-l compun. Acesta este crezut fascist. El focalizează atenţia la maxim asupra unui conducător unic – un dictator care, prin demagogie abilă, răspândeşte o doctrină eronată, despre care susţine însă că reprezintă adevărul. Toate aceste idealuri işi au originea într-o sursă demonică; ele au fost concepute într-un context de revoltă şi de mândrie supradimensionată

Printre şefii de stat care au întemeiat un asemenea regim, se numără fără îndoială şi Mussolini. Acesta s-a născut pe 29 iulie 1883, în oraşul Varnano dei Costa din apropierea satului Predappio în nord-estul Italiei. Ideologia şi regimul fascist a fost fondat de Mussolini în Italia, în 1919, iar trăsăturile au fost conturate în lucrarea ,,Doctrina fascismului”.

Benito Mussolini este fondatorul unui partid fascist, antidemocratic. El este primul care a lăsat să se facă uz de atentatul politic împotriva opozanţilor săi, câştigă o parte din militanţii socialoşti pentru lupta sa şi se impune în faţa regelui şi a burgheziei în aşa fel încât poate să se afirme drept revoluţionar veritabil.