Jocul politicii intra partid. Grupurile politice din Parlamentul European

„Știința care se ocupă de studiul partidelor politice a fost mereu interesată să afle cum funcționează acestea pe plan intern.” (Ceron, 2019, p. 28) Vom încerca în cele ce urmează să deslușim tainele principalelor partide politice din țări precum Italia, Germania și Franța.

Scopul principal al partidelor politice este de a contesta și câștiga alegeri în ordine pentru a controla puterea executivă. În democrațiile consacrate din Europa de Vest etichetele partidelor sunt importante, deoarece alegătorii tind să voteze mai degrabă partidele decât oameni la alegerile legislative tocmai pentru că, atunci când votează, se simt că ajută la alegerea unui guvern. Coeziunea partidului si unitatea sa sunt percepute ca fiind necesare pentru furnizarea unui guvern eficient iar majoritatea cercetărilor sociale sugerează că o coeziunea a grupului este un bun indicator al performanței.

În Italia viața politică și a partidelor politice a fost caracterizată în mare parte de un facționalism intern. Primul exemplu este acela al Partidului Democrat Creștin (DC - Democrazia Cristiana) în interiorul caruia activau o sumedenie de facțiuni/subgrupuri. Printre cele mai importante se numără Dorotei, Nuove Cronache, Base, Forza Nuove dar și multe altele. Dar nici Partidul Socialist din Italia (PSI - Partito Socialista Italiano) nu a scăpat de facționalism. În interiorul său două mari tabere s-au luptat pentru a acapara puterea în partid: Sinistra Socialista și Autonomia.

Aceste facțiuni/subgrupuri și-au pus amprenta asupra vieții politice din Italia astfel multe încercări de aduce schimbări legislației au fost sortite eșecului datorită dreptului de veto al unei facțiuni în interiorul partidului. Alte ipostaze surprind facțiunile cum ajută la instaurarea unui nou guvern sau la „dărâmarea” altora.

Singurul partid italian care a reușit să evite facționalizarea a fost Partidul Comunist Italian datorită unei lipse evidente de democrație internă. (Ceron, 2019, p. 29) Dar la sfârșitul anilor ’60 facțiunile au început să apară și aici. O facțiune numită „Manifest” a încercat să acapareze puterea în partid dar la scurt timp a fost expulzată.

Până și a doua Republică italiană (începând cu 1994) nu a scăpat de facționalism fapt ce a dus la o instabilitate politică. În timp ce unele își duceau lupta doar în interiorul partidului altele ieșeau din această zonă ducând conflictul la un nivel mult mai deschis publicului. Acest lucru s-a întamplat în cazul partidelor precum Forza Italia, Lega Nord sau Italia dei Valori.

Italia reprezintă un bun spațiu de analiză asupra acestui fenomen. În fiecare legislatură avem în jur de zece partide la care se mai adaugă și aproximativ 3 facțiuni interne ale fiecărui partid. Pe deasupra există o mare instabilitate în ceea ce privește guvernarea (60 de guverne în 64 de ani). Contexul este unul propice pentru a modul în care congresele interne ale partidelor modelează viața, pozițiile și alianțele partidelor.

În Franța situația nu a stat mai diferit decât în Italia. Partidul Socialist Francez se aseamănă cu multe partide italiene după numărul facțiunilor și a dinamicii politice interne(Ceron, 2019, p. 35). În 1907 Jean Jaurès reglementează și instituționalizează facționalismul în interiorul Secției Franceze a Internaținalei Muncitorești (precursorul Partidului Socialist Francez).

Viața internă a unui partid poate fi tulburată din foarte multe motive precum: legile propuse în parlament, planul de guvernare, alianțele electorale sau chiar de problemele europene. Astfel în 1990 partidul RFR (Rassemblement pour la République French pronunciation) a trecut prin două divizări. Datorită acestor facționalizări partidul a fost incapabil să își asume o poziție în ceea ce privea referendumul din 1992 privind Tratatul de la Maastricht. În timp ce Chirac sprijinea tratatul, Seguin și Pasqua se opuneau.La nivel european Franța ocupă locul doi în ceea ce privește divizările și facțiunile intra-partid. În capul listei se află Italia care are cel mai mare număr de divizări/facțiuni interne.